Deoarece cu cât am crescut și am început să conștientizăm mai multe lucruri, cu atât ne-am dat seama că unele sunt mai rușinoase iar altele mai puțin și încerăm să ne ascundem, chiar dacă o facem și față de părinții noștrii.
Percepem zonele noastre intime ca pe ceva rușinos care, cum îi și sugerează numele, sunt intime și trebuiesc văzute doar de noi.
Nu este vorba de a constientiza, ci de obisnuinta. Daca traiesti intr-un mediu cu parinti abuzivi poti constientiza ca e ceva negativ, dar reactiile nu se schimba. Cand cresti intr-un astfel de mediu, reactiile raman constante pentru ca devine obisnuinta. Vazusem un caz cu o mama care isi alapta fiul de 19 ani, ceea ce este iesit din comun. Tanarul constientiza ca situatia e bizara, dar nu il deranja. Pentru ca asa a fost obisnuit. Toate sentimentele si reactiile noastre tin de mediul in care traim, de cat de des au loc anumite evenimente si mai putin de constiinta. Poti realiza ca o fapta e rea dar tot sa o realizezi. Te rusinezi nu pentru ca constientizezi ca este ceva al tau ci pentru ca pe masura ce ai crescut, ai inceput sa te schimbi singur si te-ai dezobisnuit sa fii vazut in acea lumina de mama ta. Nu are nicio legatura cu constientizarea.
Copiii nu sunt atat de dezvoltati mental si au multe lipsuri din toate aspectele comparativ cu adultii(tocmai ca nu au creierul format). La o varsta frageda un copil nu face diferenta dintre bine si rau, cum nu o face nici pe cea dintre jenant sau nu. Motivul principal este modul in care creierul nostru se dezvolta. Un copil nu dispune de emotii puternice precum un adult, totul fiind de la creier. Un alt aspect consta in modul in care societatea noastra a fost contruita. De mici suntem invatati ce este normal si ce nu, si ajungem sa deprindem o serie de reactii si sentimente in functie de situatia in care ne aflam, astfel ca abia dupa ce deprindem aceste insusiri(care vin cu trecerea anilor)avem o altfel de reactie. Un alt aspect - drept copii suntem obisnuiti ca mamele noastre sa ne spele si sa ne schimbe, dar cu timpul ajungem sa facem toate astea pe cont propriu si ne dezobisnuim sa fim vazuti astfel de altii, chiar si de familie. Daca o mama ar continua sa isi schimbe copilul pana la maturitate, acesta nu s-ar rusina in ciuda varstei. Pentru ca nu s-a dezobisnuit niciodata. I s-ar parea normal.