De ce când simți că viața ți se așeza, apare ceva în viața ta, care să-ți schimbe complet "planul"?
Oare așa li se întâmplă tuturor și au acele feelinguri de debusolare când apare ceva imprevizibil în viața lor sau acestea simt doar cei care sunt ușor influențabili și au probleme cu deciziile?
Știu că ce spun o să sune ciudat. Dar voi ce ați face și ce ați alege dacă ați fi în locul meu? Eu uneori am impresia că viața râde de mine.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Viata are rolul de a ne tine mereu in priza, de a arunca noi provocari si situatii care sa ne solicite si sa ne dezvolte.Asa e in principal pentru toti, dar din ce am observat eu, pentru oamenii care se plang constant, gandesc ca niste victime si altele, e de obicei mai rau decat pentru ceilalti.
In principiu trebuie sa fii pregatit si sa ai in vedere scenarii nasoale. De exemplu imi faceam calcule ca voi scoate 3000 EUR dividiende, stiam ca e 8% impozitul, dar nu stiam ca o sa ma coste vreo 1000 RON actele pentru asta. Am zis hai ca mergem inainte, am mers inainte, trebuia sa incasez o suma pentru 2022 pe care nu o stiam, anticipam cam 1000 EUR, au fost peste 1800 pana la urma, deci tot raul spre bine. Totul se rezuma la "Pregateste-te pentru ce e mai rau, spera la ce e mai bine." si nimic mai mult. In orice domeniu.
Ai grijă că peste 36.000 lei, pe lângă impozit se mai adaugă și CAS, CASS. 
Răspunde Fml, I know. Dar de la 72.000 in sus e limitat la 7200 RON/an. Ceea ce e acceptabil. Mdah, sa imi bag picioarele. Deja am facturat cam 25300 in primul trimestru si azi inca vreo 4800 EUR. Gata, m-am ars.
25300 RON in primul trimestru, ca sa fie clar.
Deci totul e bine când se termină cu bine. Mai spunea un proverb. 
Nu s-a terminat nimic. Se termina cand mor, si atunci oricum finalul va fi irelevant pentru mine. Momentan oricum nu am cu cine imi face planuri pe termen lung. Asa ca singurul plan e cu mine. Sa supravietuiesc.
Viata mea e asa de plina de imprevizibil și de lucuri neplăcute încât deja sunt pesimismul întruchipat.
Când reușesc sa câștig pe o parte, ori ma îmbolnăvesc, ori pierd ceva, ori se strica ceva și tot asa.Deja m-am obijnut încât am luat-o de la capăt de N ori indiferent cât de debusolata m-am simțit.
Deja asta sună a realitate. Din păcate. Dar da, așa e viața, tu planifici ani de zile că vrei să studiezi, să zicem engleza că te gândești că te duci în Anglia sau America și te trezești că la 30, 40 înveți araba sau chineza, ori că te-ai căsătorit, ori că pe acolo din cine știe ce motiv, pe acolo ai ajuns. Mă rog, ăsta e un exemplu fictiv dar și mie mi se întâmplă. De aceea am și spus că am impresia că viața râde de mine. E trist, dacă așa e viața și atunci mai există oarecum și destinul ăsta, de ce ni s-au mai dat atât vise și gânduri ca să planificăm una sau alta, când oricum viața ne duce prin alte locuri mereu? Nu știu, dar eu una tot am impresia că viața asta râde de noi.
Domnule Dracula! Cam agresiv cu femeile. )
Nu.
În mod normal nu trebuie să țí se întâmple asta.
Sau mai bine zis, nu trebuie să te afecteze.
Resimți chestia asta pentru că ești mult prea ancorată în tot ce se întâmplă în jurul tău și te lași afectată (sau ești afectată) mult prea mult.
Așa pățeam și eu pe la 21-22 de ani, până am învățat că orice chestie te lovește mult mai puternic dacă te străduiești să i te opui și să-i dai importanță mai mult decât merită.
Permanent, viața e un șir de evenimente mai plăcute sau mai puțin plăcute.
Învață să privești doar în orizont, la punctul unde vrei să ajungi și nu mai privi doar la vârful pantofilor. Pentru că vei transforma, involuntar, orice pietricică într-un obstacol.
Păi despre un nou orizont ar fi vorba domnule Hamurabi. Dar dacă îl aleg, pierd ceea ce aș construi la mine acasă. De fapt deocamdată nu am cine știe ce nici acasă, dar dacă plec, aș fi pe cont propriu.
Viața e grea pentru toată lumea. Dacă n-ar fi, n-am avea ce povesti și ne-am plictisi
Știu ce spuneți. Dar uneori te turmentează toate aceste decizii ale vieții.
Are o vorba bunica care suna in felul urmator,, Cand totul merge bine dracul intodeauna incearca sa isi bage coada". Adica viata intodeauna te provoaca chiar si cand lucrurile par sa se linisteasca.Totul depinde de noi ca sa ne mentinem viata linistita si bineinteles trebuie sa raspundem la provocarile vietii cu calm si rabadare.
Numai asa putem razbi.
Nu există viață fără probleme mari sau mici.
Sunt oameni care au probleme și o iau de la 0 și iar au probleme și iar o iau de la 0.
Cam acești mereu 0, mă sperie acum. Deși nu despre acest 0 era vorba în dilemele mele de acum, însă dacă aleg drumul pe care mă bate gândul să merg, ar fi până la urmă un început de la 0 și sincer, acest 0 mă cam sperie mereu. Totuși cred că ați atins un punct important din dilemele mele. Sigur nu citiți gânduri?!
În București nu te cunoștea nimeni și erai ca și cum te-ai născut din nou la 26 de ani și nimeni nu știa ce viață ai avut până acum.
Parcă vă apropiați de scenariul meu. Dar îmi e teamă de independență. Deși mi-o doresc. De pe la 20 de ani mi-o tot doream.
Probabil din cauza faptului ca exista factori externi care îți schimba în mod subtil traiectoria, iar tu lași acesti factori externi sa intervina asupra deciziilor personale. Însă, aici intervine liberul arbitru și fiecare avem dreptul de a alege. Pana la urma nu avem decat sa ne impacam cu ideea ca totul se poate schimba intr-o bună zi fie in sens pozitiv fie în sens negativ și numai noi ne scriem povestea vieții.
Ahaa! Înțeleg ce zici, mă descrii oricum pe mine. Sunt influențabilă, rău. Dar totuși, aș minți dacă aș spune că plecarea nu mi-o doresc eu. Mi-o doresc, dar o prevedeam mai târziu, după ce urmam un plan aici acasă. Dar aș spune doar că a apărut ceva, în altă parte ce-mi cam doresc, dar ideea e că nu-mi garantează nimeni nimic, acolo, aș pleca în necunoscut. Evident că îmi doresc și aia, dar și confortul de acasă. Evident că pe ambele nu le pot avea.
Oricum, mersi!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
