Inteleg tot ce spui fiindca, din tim in timp, trec si eu prin aceeasi stare.In asemenea momente chiar si fericirea pe care ai trait-o candva pare ireala, isi pierde consistenta, si in locul ei se instaleaza cea mai autentica dintre trairile sufletului omenesc:tristetea.Am constatat in asemenea situatii ca fericirea pe care o afiseaza cei mai multi dintre noi este superficiala, nu isi are izvorul in noi insine ci depine totdeauna de factori externi:de omul iubit si capriciile sale, de prietene mai mult sau mai puttin sincere, de membri ai familiei pentru care suntem sau nu importanti tinand cont ca fiecare se gandeste in primul rand la el insusi si abia apoi, la ceilalti.Cu exceptia mamei, pentru care suntem importanti dar care nu are capacitatea de a ne intelege totdeauna. Relatiile interumane cer multa cheltuiala de energie sufleteasca.De aceea ne provoaca dorinta de a fi singuri, cu noi insisi, si un sentiment de necesara insingurare iar sufletul devine trist dar aceasta tristete e mai autentica decat fericirea in preajma celorlalti.Cand mi se intampla sa cad in tristete si stiu ca nu ma pot retrage nicaieri in deplina singuratate, raman tacutaa si imi traiesc pana la capat tristetea. Patrund cat se poate de profund in propriul meu suflet.Imi dau atunci seama ca, oricat i-as iubi pe ceilalti nimic nu ma fereste de singuratate.Si oricat m-ar iubi ei, viata lor e diferita de-a mea si traiesc ei insisi cu falsa impresie ca nu sunt singuri. M-am convins, draga Mari, ca nimeni nu traieste decat in solitudine, ca aceasta e natura omului.Asa incat, lasa pentru un timp masca sociala, nu fugi de tristete ci scufunda-te in pentru ca nu e nimic rau in a fi trist.Am traversat adeseori asemenea stari si, spre surprinderea mea, am constatat ca ea nu este decat o relaxare profunda, o odihna totala din care totdeauna am iesit mai vie, mai plina de viata, mai proaspata.Stiu ca fiecare se naste singur si moare la fel.Intre aceste doua puncte ne putem amagi ca avem ceva sau pe cineva.Tristetea ne aminetste din cand in cand ca relatiile sunt iluzorii si nu ne vindeca de singuratate.Fii trista pana in adancul sufletului si cu cat vei cobori mai adanc, cu atat vei reusi sa te bucuri mmai intens dupa aceea de tot ce iti ofera viata.
Incearca sa te linistesti, fiecare din noi a trecut cel putin o data prin asemenea momente, nu e usor, dar e o faza ce trebuie depasita. Cand simti ca viata nu mai are nici un rost gandeste-te la cei care mai au doar o zi de trait si stiind ca vor muri iubesc viata inzecit.Indiferent care e situatia in cazul tau nu uita ca viata merge inainte si trebuie traita din plin. Sarbatori fericite!
Da, cam tot timpul trăiesc aşa ceva... dar dacă nu ai ce îţi place trebuie să îţi placă ceea ce ai. Stai mai mult timp singură şi reculege-te, caută nişte momente doar pentru tine, gândindu-te doar la tine şi la nimic altceva. Dumnezeu te va ajuta
Da, am păţit. Acum încerc ca ceea ce-mi doresc să transform în realitate. Dacă am nevoie de linişte şi de singurătate iau o pauză, mă izolez.
Ce faci draga, te-ai plictisit de viata! Eu te sfatuiesc sa mai mergi la biserica, sa te rogi pentru sufletul tau si al familiei tale.La multi ani!
Si pe mine ma mai prind acele momente, insa trec repede de ele, incercand sa fac altceva.sa ascult muzica, sa stau aici pe TPU, sa ies in oras cu prietenii si cu toate ca viata e grea incerc sa uit de atatea griji si probleme.
Daca ai seviciu, cine te opreste sa nu te muti intr-un apt. cu chirie mica? Sau esti eleva? Iti place sa cosi haine la masina de cusut? Sau in fiecare vacanta ai putea sa te angajezi 4 sau 8 ore.
Inseamna ca ai obosit, si organismul tau vrea sa ia o pauza, fa in asa fel incat linistea despre care vorbesti sa existe totusi, fara sa creezi probleme celor din jur, sotul mama tata copii.Nu stiu daca esti eleva : atunci te poti inchide in camera si asculta muzica lenta, daca esti amica, mergi la ai tai si il rogi pe sot sa aiba grije de copii 1/2 zi macar (ii explici despre ce este vorba ).
RAY întreabă: