De ce credeti voi ca cea mai mare frica a unei persoane e pierderea cuiva drag? Nu e ca am vorbit cu foarte multi oameni acest subiect dar cu cine am vorbit mereu se rezuma la tata*mama, iubit^iubita. Dar nu am auzit niciodata " imi e frica sa nu raman orb, mut, fara o mana sau un picior " sau mai stiu eu ce.

Ne e frică să fim singuri pentru că ar însemna că trebuie să ne suportăm, cu toți demonii noștri, toate neajunsurile. Nu am mai avea pe cine să dăm vina. Realizăm brusc faptul că am fost iubiți cât nu meritam. Și ne întrebăm cine ar mai face asta acum când avem deja o vârstă și scuzele au cam expirat de ani buni.

De ce nu ar fi asta cea mai mare frica? parinti ti-au dat viata e normal sa isi fie frica de pierderea lor, sau persoana care iubesti, gandesti prea rational, lasa partea aia a emotiei sa nu fie reprimata

Consider ca cea mai mare frica a unui om este sa nu ramana singur,, am ajuns la concluzia asta, iar pierderea unei persoane drage accentueaza solitudinea asta de care te feresti intr-una.

Pentru că ce ai zis tu mai jos sunt lucruri fizice care dupa cum cred unii, nu dor atat de rele decat cele "psihice". În plus, cele de mai jos pot fi oarecum controlate si tin de tine. Adică, e mai probabil să mă înșele prietena decât să îmi pierd o mână. (Asa gandim noi, oarecum, mi-e un pic lene sa o gandesc mai bine)

De unde ai scos ca e asa?

Desi am promis ca stau departe de tine si postarile tale nu puteam sa ma abtin sa nu-ti reamintesc cat de narcisist esti punand o astfel de intrebare. 3 : )

Si mereu o sa ma amuz de fiecare data cand tu o sa te rastesti la mine ca eu sufar de narcisism, insa crede-ma ca sunt printre cei mai umani indivizi care umbla pe acest site chiar daca in general pare ca doar o ard superior si ii desconsider pe toti. Tu nu stii sa citesti oamenii si n-o sa inveti prea curand, nici iepuroaica nu te va invata ca si ea e vraiste, nu degeaba ma iau de ea si raspunsurile ei scrise intotdeauna dupa sechelele avute la examene unde scria un subiect in 10 pagini.

Da, acum e naspa sa ramai fara un picior. Sa nu mai poti merge (mai ales pe bicicleta in cazul meu). Dar cu siguranta ca exista lucruri si mai dureroase decat pierderea integritatii tale fizice. Tu esti foarte dezumanizat datorita traumelor suferite in copilarie (pe care le stii tu mai bine) si nu prea poti contrazice asta. Te-ai racit prea rau si de-a lungul timpului ti-ai acordat prea multa mandrie ego-ului tau datorita faptului ca de prea tanar a trebuit sa te descurci singur si ai intotdeauna grija sa nu uiti asta deloc. Ai impresia ca doar tu contezi si tot binele din lume ti l-ai oferit singur trudind. Daca ai fi vreun robot/sintetic, da, asa ar sta treaba. Nu depinde fericirea ta de maica-ta sau prietena ta sau amanta ta, pisica ta, etc.

E in firea umana sa-ti fie mai multa teama de binele celor dragi decat al tau (fiindca mereu traiesti cu impresia ca de tine ai grija si singur cumva si n-are ce ti se intample). Uite asta inseamna iubirea aia autentica pe care multi n-o pot recunoaste. Atunci cand vietile celor din jur sunt mai semnificative. Cand starea lor de bine e mai importanta, in mod indirect contribuind si la starea ta de bine/fericire.

Eu ma multumesc ca-mi vei ignora raspunsul ca de obicei decat sa deschizi gura si fereasca toate fantomele de pe TPU de la Contact ce poate iesi de acolo... fiindca ce te intereseaza pe tine ce-ti zic altii, nu? Cine suntem noi ca opiniile noastre sa conteze, desi iata-te pe un site parlit ca asta in care tot iti faci veacul cerand fel si fel de pareri, nu-i asa?

Dar uita-te ca toti iti zic acelasi lucru, pana si Drimmero, pana si Ray27tm. Deci nu doar eu sunt dus cu pluta in cazul de fata.
Sa-ti mai zic ce exemple stupide aduci adeseori? Cica te-ai impacat cu faptul ca moare maica-ta peste 30 ani. Pai bah, daca moare maine calcata in parcarea mall-ului de un cocalar cu masina primita cadou de mami si tati la majorat, adica sa te ia prin surpindere, vrei sa spui ca e fix acelasi lucru? Frica e cel mai sincer sentiment de pe lume. Daca o dirijezi doar asupra ta s-ar putea sa constati ca n-ai trait niciodata cu adevarat o viata de om, ci una de cal devenit magar.

Tu asteapta dupa vreun raspuns din ala fabricat in China al iepuroaicei, sa-i dai si funda, desi cu aceste usoare elemente de psihopat tot ramai.

Sa fii om e lucru mare, sa fii domn e o intamplare.

Daca e ceva ce toata seria de filme/carti Harry Potter i-ar invata pe copii atunci ceva sanatos deprins de acolo e ce anume e frica cu adevarat. O serie in care motivul principal este moartea explorata din unghiurile mai multor personaje, atat cu rol principal, cat si secundar. Nimic nu e mai infricosator pentru toata lumea = sa-i moara cineva drag. Si nu, nu e vorba de morti naturale. Si si-au pierdut aia destule membre de-a lungul seriei, insa asta nu i-a oprit din a fi oameni capabili de a lupta pentru ce credeau / doreau.
Scuza-ma ca m-am intins cat iepuroaica, desi uneori tind sa ma intind si eu la fel, macar mai si spun ceva, nu vorbesc multe si nu spun nimic.

Cica ne nastem cu 2 frici, pe celelalte le dobandim in timp. Presupun ca teama de a-ti pierde o persoana draga face parte din a doua categorie. Depinde de atasament, de relatiile pe care le ai cu acea persoana.
Frica legata de integritatea fizica e mai putin importanta sau poate ca nu constientizam noi ce ar putea sa ni se intample. Adica noi suntem gen "Ce pot sa patesc?". Vezi tu, noi ne consideram neinfricati, tari. Sper ca urmatorul exemplu este bun: cand un sofer sub influenta alcoolului se urca la volan realizeaza ca se expune unui pericol, ca poate ucide o persoana nevinovata, dar cu toate astea conduce. Stii de ce? Deoarece crede ca lui nu i s-ar putea intampla asta. La fel este si in cazul pierderii auzului, unei maini, etc.

De ce toti sau multi dintre noi considera moartea ca fiind o femeie!? Sau se spune ca e imbracata in negru si are o secure (habar nu am, putea sa fie si un cutit). De ce nu e imbracata in alb, na? Sau rosu, Sau in costum de baie? Sa ii vezi fundul si sa ramai acolo cu ea. Poate fi si un barbat, un animal, nu stiu, ceva ce iti place. Toti murim, unii mai devreme, altii mai tarziu, etc. Sunt persoane aflate in coma, unele isi revin, altele, din pacate, nu. De ce? Te-ai gandit ca poate moartea ia infatisarea unui lucru sau unei persoane de care te simti atras tocmai pentru a ramane in acel loc (in caz ca exista o alta lume)?

Voiam sa spun ca fiecare o percepe cum vrea sau ea se infatiseaza cum ne dorim. Si am spus persoana pentru ca multi o considera femeie si ar putea sa fie si barbat, un copil sau un peisaj.
Da, ai dreptate. Moartea nu este o fiinta, se poate caracteriza ca un sentiment, o senzatie pe cateva o traim. Eu ziceam cum "se deghizeaza" ea. Eh, m-am uitat la prea multe filme.

Imi e teama sa pierd pe cineva drag in detrimentul de a-mi pierde un simt ori o mana, un picior, etc. Mi-as da fara sa clipesc un picior, o mana, as renunta la un simt pentru a pastra langa mine oamenii pe care-i iubesc. Cred ca e vorba strict de iubire si compromis.

O durere sufletească e mult mai intensă decâr una fizică, cea fizică doare o perioadă limitată și chiar dispare, cea psihică e profundă, se constituie din amintiri! Este atașamentul, iubirea pe care o simți față de o persoană, atunci când te cerți cu cineva la care ții simți un gol care pornește din faptul că acea persoană nu ți-e indiferentă, înseamnă ceva pentru tine.
Orb nu rămâi peste noapte, și nici fără un picior, se întâmplă în urma unor accidente grave sau mutații genetice, pe primele le poți ocoli în timp ce durerea în urma unei pierderi n-o poți controla, vine pentru că așa a fost gândit omul