De ce de mult prea multe ori ne irosim timpul si energia pe lucruri/persoane care in final nu merita (sau n-au meritat niciodata, dar noi vedem prea tarziu)? Si de ce, de multe ori, in procesul asta au de pierdut lucrurile/persoanele care chiar merita?

Eu consider ca n-a fost un timp irosit inutil. Consider, pe langa acea amaraciune imensa nascuta in suflet, ca ce nu ma omoara ma face mai puternic. Poate ca, si un rau/ o nedreptate/ o amaraciune iti poate aduce avantaje. Te maturizezi, treci prin feeling-uri delicate, inveti sa primesti pietre, inveti ce inseamna a fi Om. Poate ca asta inseamna, de fapt, o viata. Poate ca asta ne deosebeste de statutul de roboti: sentimente, mustrari de constiinta.
Partea cu, tot ele pierd, e putin subiectiva. In sinea ta, ele au gresit, dar la fel de bine si-n sinea lor, cu siguranta tu ai gresit.
In viata, e greu sa spui am incredere desarvasita in cineva, sa pui mana-n foc pentru o persoana. Cred in dragoste eterna, cred in prietenie, (desi am fost de multe ori dezamagit) dar sunt foarte atent la detalii, fiindca oamenii ori sunt parsivi, ori au anumite limite ce nu le permite sa fie mai buni, de incredere, pe care sa-ti poti pune baza.
Asa cum artistul Cumicu spunea, ''sa fii tradat de femeie fara nici un rost, si sa realizezi dupa-aia cat de prost ai fost'', asa cum cei de la Mafia rosteau ''fratii sunt tot frati, cand tovarasii sunt pa!'' ajungi sa realizezi, intr-un final, ca familia e singurul tau prieten si ca sangele-n apa nu se face, cum era vechea zicala. Dar si aici, sunt cazuri si cazuri, unde ajungi sa auzi sau sa vezi intamplari unde si cei din familie te dau de pamant, atunci ce pretentii sa mai ai de la ceilalti?
Chiar de ne dezamagesc, nu e un timp inutil. Orice relatie efemera, pasagera cum a fost ea, ajuta la urcarea ta pe treptele societatii. Si, chiar de consideram c-am pierdut cu unele lucruri/persoane, poate este o latura si unde castigam, dar n-o putem observa sau aprecia.
Capul sus, fruntea inainte si zambetul pe fata, asta e motto-ul cu care ar trebui sa zburdam in viata, indiferent de situatie.

@ Elena
Nu ma refeream (numai) la mine, de-asta am zis 'ne'.
Stiu si eu ca 'nu toata lumea e la fel' si tot ce preupune asta, atat ca observ mecanismul mentionat in intrebarea mea la din ce in ce mai multe persoane si nu reusesc sa-l inteleg nicicum, poate aveti voi alte idei la care nu m-am gandit.

@Kronstadt - no sh*t :d
Totusi, un raspuns specific ai? Nu caut decat un raspuns la obiect. Merci.

In primul rand niciodata nu poti cunoaste cu adevarat inima omului pentru a putea sti intr-adevar daca chiar e un timp pierdut sau irosit asa cum tu spui.Probabil ti-a fost dat sa treci printr-o anumita situatie incat ai ajuns la asa o concluzie...Nu toata lumea e la fel, fiecare gandeste in felul lui.Viata oricum e plina cu"de toate"nu mai stii la ce sa te astepti, important e sa poti face fata anumitor"etape"care par fara iesire...

Pentru ca... life sucks!

Uite, iti raspund: fiindca, daca am cunoaste toate necunoscutele vietii ( ce ciudat suna, nu?) viata nu ar mai fi... viata, asa cum o stim noi. Eu ti-am raspuns (asa cum am facut-o mai devreme), tocmai ca sa nu-ti spun ca intrebarea ta este de doi lei. Traieste-ti viata, asa cum este ea si, nu mai cauta raspunsuri filozofice. Daca vrei ca totul sa-ti mearga bine, transforma-te in Superwoman si, scuteste lumea de intrebari retorice! Sper ca ti-am raspuns la obiect. Mai Adina, mai...

N-avem de unde sa stim ca acele persoane nu merita si le oferim atentia noastra. La sfarsit, poti incheie discutia/remarca in mod dezamagitor sau poti spune:,, ah, ce mandru sunt ca nu seaman aluia``.