De ce e atat de crunt dorul de casa, de familie, de prietenii lasati in urma atunci cand alegem singuri sa plecam in tari straine sa castigam un ban sa avem un trai mai bun? De ce imbatranim un an printre straini cat 10 in tara noastra? Cine e de vina pentru noi, cei care ne uscam de dor, si totusi alegem singuri calea asta? Imi e dor de casa, de traditii, de parintii pe care ii vad doar odata pe an. E greu.

Cine te-a pus să pleci? Vrei bani mulți câștigați ușor? Drum bun. Nu te obligă nimeni să pleci nicăieri.
Și cu siguranța, nu-i pasă nimănui de dorul tău de patrie.
Deci, stai acolo să cari moloz pe mucho dinero, sau să schimbi pampers de moș. Că munca în România vi se pare prea grea și prost plătită pentru ce știți voi să faceți.

Trăim o viață nouă, ne abandonăm prieteniile, obiceiurile de aici, schimbăm peisajul.
Totul în viață se plătește. Trebuie să te sacrifici pentru ceva mai bun. Ăsta e prețul.
Prieteni îți găsești și acolo, acum, dacă ești plecată în Germania, e rău de tot. Am fost și eu acolo câteva ore chiar (cât să cer niște indicații, sunt răi, respingători), mai am o cunoștință și știu cât de ai dracu' sunt oamenii.
Depinde și de popor, dar și de felul tău de a fi față de ei.

Primul an e mai greu, dupa inveti sa nu dai importanta la lucrurile astea! si apoi, la cat lucrezi pe aici, numai gandul la casa nu iti sta! te vei obisnui.ciao