Pentru că așa ne-o facem noi.Viața e așa cum și-o face omul. dacă omul nu găsește soluția spre a-și ușura viața, duce o viață suferindă.
Pentru ca nu aceasta este adevarata viata pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru noi.
Putem sa avem nadejde chiar si in mijlocul suferintelor. Trebuie dar sa ne prindem de Dumnezeu prin credinta. Este privilegiul nostru sa ne sprijinim in totul pe Mantuitorul nostru care ne spune: "Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi." (Evrei.13:5)
Putem avea totodata increderea ca incercarile prin care trecem nu vor fi niciodata peste puterile noastre.
Astazi suntem indemnati: "Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!" (Evrei.13:7)
Si in alta parte: "Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant." (Coloseni.3:2)
Scrie în Biblie: 1 Ioan 5:19: Știm că provenim de la Dumnezeu, dar întreaga lume zace în puterea celui rău.
Pe garduri scrie: viața e frumoasă!
Nu era grea doar uni au mai multe încercări si tu decizi de le faci față. Unele încercări te poate pune în situație grele si poate zici că nu mai poți dar uitate în jur si alți o duc mai rău si mai chinuiți decat noi.
Asa e lumea in care traim. Nu e vina noastra ca ne-am nascut ci a parintilor. Corect?
Pentru ca exista atata rautate, iar oamenii sunt preocupati de alti oameni si de ce actiuni au ei. Daca fiecare om isi vede de viata lui si incearca sa ajute pe cine poate si cum poate( iar daca nu poate ajuta macar nu face rau), si am invata sa ne bucuram din lucruri mici, sa fim mai fericiti, zambitori, optimisti, ai o alta vedere a problemei si atunci posibilitatile de rezolvare sunt mai mari. Asa e viata, cu bune si cu rele. Noi trebuie sa stim in primul rand sa distingem raul de bine, sa ne bucuram si sa fim recunoscatori, daca nu ar fi toate astea si ar fi totul roz, nu o sa stim niciodata sa apreciem lucrurile la adevarata lor valoare.