Pentru ca nu toata lumea are aceleasi diacritice si sunt o multime, cand s-a inventat mailul, calculatoarele erau foarte diferite de cum sunt acum si setul standard de caractere era codat pe 7biti, adica cu totul 128 de caractere, incluzand litere mari, mici, cifre, semne de punctuatie si caractere speciale pentru controlul imprimantei (pe vremea aia 90% din calculatoare "afisau" pe imprimanta, terminale (semi)grafice aveau doar NASA si NSA ).
Asa ca atunci cand s-a standardizat e-mailul, ca sa asigure o compatibilitate maxima (imprimantele "normale" nu erau grafice, aveau un set de caractere prestabilit, asa ca le-ar fi fost imposibil sa printeze Ö Ü Ä si alte ciudatenii chiar daca ar fi existat coduri pentru ele) au standardizat posibilitatea ca din adresa de mail sa faca parte doar un subset al celor 127 de caractere posibile la vremea respectiva (practic alfabetul Latin plus niste semne de punctuatie). Continutul mailului era tot pe acolo (initial puteai alege din niste seturi predefinite care inlocuiau unele caractere mai putin folosite cu diacritice), pe urma s-au mai schimbat lucrurile, dar adresele au ramas ca la inceput pentru compatibilitate.
Au fost definite si reguli de "spargere" a diacriticelor cat mai aproape de exprimarea fonetica: de exemplu neamtul Jüergen devenea juergen@gmx.de si sa vezi ce bucurie a fost la tarile nordice si polonezi, unde erau si mai mari ciudatenii.