Dumnezeu a avut grija de mine. Am sa scriu povestea vietii mele in curand. Este o poveste trista si frumoasa.
E normal sa-ti iubesti familia si prietenii, iti sunt intotdeauna alaturi cand ai nevoie de ei.
La o abordare mai putin sentimentala si mai mult rationala, sunt cele mai apropiate persoane in mediul social. Sunt cei care au grija de noi cand avem nevoie, cei cu care impartasim emotii, intamplari, activitatile de zi cu zi, cei cu care interactionam cel mai mult si ne "acordam vibratiile" asemeni unui instrument dintr-o orchestra cu care trebuie sa fim in armonie. Sunt cei mai de incredere pentru a ne manifesta nevoia de a iubi, si este ceva reciproc, asa cum se completeaza reciproc si instrumentele muzicale intr-o simfonie. Si nu in ultimul rand, atasamentul psihic vine si din obisnuinta, de exemplu daca de mic copil ai mers in luna august la bunici la tara in fiecare an, te gandesti la locul ala cu drag si ai vrea sa continui asa. Simpatia, asocierea cu imagini pozitive, familiaritatea, rezonanta pe aceeasi frecventa, aspectele pe care le avem in comun, toate duc acolo unde vrem sa fim si toate sunt de obicei reprezentate de familie si prieteni. Ma opresc pana nu o dam in biologie
Pentru ca asa trebuie...si cred ca asta este foarte important pentru tine... poate nu ai vrea sa ii pierzi sau...