De ce nu imi gasesc un loc in lumea asta? Am 23 de ani si nu am facut nimic cu viata.Sunt falit, stau cu bunica in casa si traim cu pensia ei.
Iar eu nu-mi gasesc un loc de munca..nimic...
Am incercat la politie dar am cazut psihologicul.Am incercat sa ma angajez dar nu ma ia nimeni.m-am inscris la facultate dar nu-mi gasesc locul nici aici.
Nu stiu ce sa ma fac..nu stiu cine sunt..nu mai stiu ce vreau...sunt pierdut de tot.Fac doar ce isi doresc altii..eu nu stiu ce vreau.
Vreau ceva sfaturi.ce as putea face?

Nu exista "nu-mi gasesc un loc de munca". Trebuie doar sa-ti cauti un loc de munca in functie de capacitatea ta: intelectuala si/sau fizica.

Cred ca trebuie sa stabilesti dupa o discutie sincera cu tine insuti ce ai fi dispus sa lucrezi dintre job-urile care se gasesc pe piata. Daca tu te imaginai politist si nu ai reusit asta nu este un capat de drum, poate fi un inceput. Nu privi situatia cu pesimism, incearca ceva mai multa determinare... si o sa mearga sigur. Orice ai face in aceasta directie te va face mai demn si mai increzator in fortele tale decat traind din pensia bunicii. Ea probabil te iubeste, deci ar fi un motiv in plus ...sa o faci si pe ea fericita gasindu-ti un job si gandidu-te la o cariera. Poate nu e usor, dar nu esti singurul in aceasta situatie si nicidecum singurul care ar iesi din asta. Deci, CURAJ!

Am impresia că esti pe drumul cel bun. De ce spun asta. Pentru că esti sincer si îţi recunosti adevărata situaţie. Altul s-ar ascunde după deget si ar încerca să pară ceea ce nu e. Sinceritatea este întotdeauna un punct bun de plecare pentru orice în viaţă. Cam cum e temelia pentru începerea unei construcţii. Acum, sfaturi exacte nu ar putea nimeni de aici de pe site să îţi dea, pentru că nu cunoastem detaliile. Numai cineva foarte apropiat ţie, cum ar fi bunica ta, poate sti toate detaliile. Oricum, continuă cu sinceritatea, examinează-te, vezi dacă esti dependent de ceva, si încearcă să te descotorosesti de acel ceva, pentru că ar putea fi o frână pe drumul vieţii... Apoi, începi să faci câte ceva; să te pregătesti într-un domeniu oarecare; sau să accepţi mai întâi o muncă de jos, un vânzător undeva (pizza), până prinzi un pic de încredere în tine. Şi apoi mai vezi tu.

Trebuie să o înclinație, ceva care să îți placă.
O facultate care să mearga cu personalitatea ta.
Un loc de muncă îți poți găsi, numai să ai voință.

Nu sunt foarte multe detalii..doar ca eu nu ma cunosc pe mine si toti din jurul meu vor sa fiu politist, dar eu nu ma regasesc acolo deloc, sunt foarte timid si nu sunt foarte sociabil.
Ce imi place mie nu am putut face pentru ca nu am avut sprijin financiar din partea familiei(mi-au dat bani doar pentru ce voiau ei sa ma vada).

21-23 pare o varsta la care poti face chestii marete, dar majoritatea ratacim pe acolo.
Eu, la 23 (acum 3 ani), eram somer, castigam vreo 100 de lei la 2-3 zile, si stateam lipit de-o curvulita care imi spalase creierul. Asta e. Am iesit din impasul ala (desi nu pot spune ca ajunsesem naspa), cand m-am saturat de donsoara, am schimbat putin anturajul, si m-am angajat la o tentativa de service (in care am pierdut vremea).
Cauta-ti un job provizoriu, si impaca-te cu munca, ca nu musca. Banii aduc un pic de fericire, iar munca te lasa fara timp si energie pentru smiorcaiala.

Du-te in strainatate la munca, este mai greu dar faci bani + e ca in armata, iti revii putin cu psihicul pentru ca vei fi nevoit sa o faci.

Daca stai si te plangi nu rezolvi nimic, timpul trece, problemele nu dispar. Sigur ai prieteni care te-ar putea ajuta sa te ia si pe tine, asadar fa o incercare, nu astepta sa faci 40 de ani si tot in acea camera sa ramai si sa te plangi pe TPU...

Nu renunta sa mergi mai departe si sa fii perseverent pana vei reusi!

Succes