anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce nu pot să scap de trecut și de gândurile de sinucidere nici cum?
Tot timpul mă gândesc să mă sinucid din cauza trecutului, că așa este cel mai bine. Mă gândesc că dacă mor se termină absolut totul, iar asta cumva mă bucură într-un fel, dar în același timp mă și supără fiindcă știu cum am fost și cum aș fi putut să fiu, când știu că am avut o viață normală fără probleme și mi-am bătut joc de ea în ultimul hal posibil și că aș fi putut să fiu și eu la fel ca ceilalți oameni normali de varsta mea. Nu văd decât moarte înaintea ochilor acum, iar asta din cauza trecutului pe care efectiv nu mi-l pot scoate din cap nici cum.
Am un trecut foarte rușinos, am făcut o grămadă de lucruri rușinoase, iar acum din cauza asta toată lumea mă consideră un ratat.
M-am făcut de râs peste tot, atât în viața reală cât și în cea virtuală ca să zic așa.
Am senzația că mi-am pierdut mințile de tot, că nu mai pot să gândesc normal, fiindcă în mod normal nu aș fi făcut niciodată lucrurile pe care le-am făcut în trecut.
Mă gândesc să mă sinucid, cu zâmbetul pe buze uneori, fiindcă am senzația că totul o să se termine, dar cu toate astea nu cred că aș putea să o fac fiindcă mi-e tare frica că aș putea ajunge în iad, iar de acolo nu mai ies niciodată și după o să-mi pară foarte rău.
Chiar nu știu ce să mai fac, simt că înnebunesc pe zi ce trece.

Acum o să-mi spuneți să uit și să trec peste, dar vă zic de pe acum, e una să spui și alta să faci. Dacă nu sunteți în locul meu, atunci o să vorbiți foarte ușor, dar dacă a-ți fi în locul meu nu ați mai vorbi așa și cel mai probabil ați gândi ca mine.

13 răspunsuri:
DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

A nu, nu o sa zic asta. O sa zic in schimb ca... ti-ai raspuns singur la prima intrebare.

Si ce lucruri rusinoase ai facut tu oare? Nu toti copiii o fac? Doar nu ai violat pe cineva, ai ucis (cel mai probabil animale) sau nu ai imprumutat culorile de desenat cuiva, nu? Ce sa mai zic de acele persoane?

Exista ele persoane care au facut lucruri si mai si (desi nu stim ce ai facut, si nici nu conteaza) si ele tot traiesc.

Stii de ce oamenii nu renunta la trecut? Ca au petrecut prea mult timp in el, ca acum sa il lase asa... si gata. Considera ca ar pierde o parte din sine. Si chiar asa si este. Acel sine, este ceva ireal, este creierul tau, eul tau. In realitate insa poti sa lasi totul si gata. Easy.

Nu suntem in locul tau, suntem in locul nostru, viata ta e a ta. Mai sunt si alte aproape 8 miliarde pe Pamant. Indiferent ce faci, lumea tot o sa continue sa faca ce facea (asta daca nu ai amorsat o bomba nucleara prin tinerete si ai uitat de ea).

In schimb ce poti sa faci? Traieste asa cum vrei, e viata ta si gata. Daca ai fi mort, sa stii ca nu poti sa mai asculti muzica sau sa mananci Oreo :3.

| anonim_4396 explică (pentru DoarBogdan):

Dacă eram un copil, nu-mi mai păsa de trecut.

| SG1995 a răspuns:

Well, am avut si eu perioade când mă gândeam la asta, dar recent, fost martor la accidentul de masină a unei cunoștiințe de 19 ani, omul a murit, si cam toate cunosțiintele au iesit in stradă socate, si puii mei, când mă gândesc la sinucidere, mă gandesc acum la ce dracu as lasa în urmă, la toată durerea pe care o poti provoca, la sentimentele de gol, frustrare si vinovatie pe care le pot simti aprorpiatii, nu mi-as dori să o fac, ar fi prea cumplit pentru cei din jur.

| anonim_4396 explică (pentru SG1995):

Well, aia nu e o chestie rușinoasă.

O să-ți dau eu un exemplu din multitudinea de exemple pe care le pot da.

Tu ai mai putea sa scoți capul în lume dacă ai fi filmat într-un wc public de cineva în timp ce ți-o freci pe wc?
Și mai rău, fiind gol pușcă și baganduti dedetul undeva în spate, iar mai apoi să fii postat pe internet să te vadă toată lumea?
Hmm?
Ce ai mai face atunci!?

Eu în momentul ăla nu eram în toate mințile deloc, iar acum când mă gândesc...

| anonim_4396 explică (pentru SG1995):

Eram și drogat.

| siriusblack98 a răspuns (pentru anonim_4396):

Stii ca pentru asa ceva poti da persoana care te-a filmat cat si pe cele care posteaza acele clipuri in judecata, nu?! Treburile de genul se uita cu timpul.

| anonim_4396 explică (pentru siriusblack98):

Am înțeles ca au dispărut acele clipuri.
Dar da, ai dreptate, aș putea să fac așa ceva în caz de ceva.
Oricum nu eram în toate mințile, plus că pe vremea respectivă mă drogam ca ultimul drogat.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu nu mă gândesc să mă sinucid și am făcut chestii mult mai rușinoase ca tine, probabil m-ar omora semenii daca ar afla, nu ar mai trebui sa mă sinucid eu.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Pai în cazul tău, dacă nu află nimeni, atunci nu ai de ce sa te stresezi.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Nu ai de ce sa te stresezi nici tu, persoanele alea care 'rad' de tine. O fac pentru câteva secunde, după uită de existența ta. Că fiecare au problemele lor.

Oricum, stres e indiferent că te vede lumea ce faci sau nu. Poți să vezi asta ca un șut în dos de la viață și un pas înainte.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Calmeaza-te cati ani ai cine esti?
Incearca o activitate ceva diferit, o sa iti distraga atentia.
Vrei sa stii situatia mea? N-o mai scriu iar. Dar sincer iti zic, ca mie imi trece starea asta cand vad pe altul si ii scriu exact cum ma face sa simt, ma simt distrasa ca se poate iesi din starea asta.
E doar o iluzie care se petrece in capul tau cand nu ai ce face, vin gandurile. Vorbeste altceva cu altcineva si va trece, te vei obisnui sa faci ceva nou, vei gandi altfel.

| raicard a răspuns:

Heh!
N_ai sa mori de rusine, ai sa mori din prostimelaughing

| GTX26 a răspuns:

Doar plecă, pleacă cât mai departe, în alt oraș în altă țară nu contează doar pleacă undeva unde să nu te cunoască nimeni și începe să trăiești din-ou ca un om normal fără toate prostiile astea în cap?(fi băiat deștept ce drk)