De ce reacționează unii foarte urat când e vorba de datorii?
Aici mă refer la sume mici.

De exemplu, am împrumutat acum o lună 20 de lei de la o cunoștință. Eram in trecere pe la ea și voiam să cumpăr ceva de la supermarket. Nu-mi ajungeau banii și i-am cerut 20 de lei. Mi-a dat. I-am promis că îi înapoiez in cel mai scurt timp posibil.
A trebuit să plec din localitate două săptămâni. A reacționat foarte urat, crezând că o mint și mi-a trimis mesaje vocale pe WhatsApp unde mă înjura in toate felurile posibile, zicând că-i trebuie și că e munca ei. Înțeleg asta.
Nu e problema că nu are bani, muncește, câștiga bine, la fel și soțul ei.

Am avut in trecut și datorii de 300 de lei, dar acele persoane nu au făcut așa de urât, m-au așteptat cu datoria, având încredere în mine că o voi înapoia, lucru pe care l-am și făcut.

Care e problema cu oamenii in genul acestei cunoștințe?
E vorba de avariție sau orgoliu aici?

Ți ai bătut joc de respectiva persoană

Nu-i vorba aici de suma, ci de obraz si bun simt, ca tu ai promis ca-i inapoiezi rapid, ceea ce nu ai facut.

Un simplu telefon era util, daca l-ai fi dat inainte sa pleci din oras, cerandu-ti scuze ca nu poti sa ajungi curand la ei, ca sa-i inapoiezi banii.

Nu-i problema cu oamenii astia ci cu tine, care uiti de promisiunea facuta si te superi, desi bunul simt lipseste la tine, nu la ei.

In primul rand cred ca e vorba de nesimtirea ta, daca stii ca ai de dat niste bani unei persoane iti platesti datoriile inainte sa pleci. zic si eu asa.

Prostie. Eu as lasa de la mine, eventual as tine minte cumva dacă o persoana mi se pare neserioasa dar nu as cere înapoi dacă ar fi vorba de sume mici. Am dat și 200 de lei la persoane mai amărâte pe care nu i-am văzut înapoi și nici nu i am mai cerut, dar nici nu as mai fi dat acelor persoane

Nu e vorba de nici o avaritie. Dupa cum ti s-a spus si in comentarii, oamenii reactioneaza in situatiile de genul din principii, nu din orgoliu. Tu ai promis ca ii restitui in cel mai scurt timp. Insa tu cand ai plecat din localitate, ai dat de inteles ca nu ai avut bani sa le inapoiezi lor in timp-ul "scurt" pe care l-ai precizat, dar ai avut bani sa pleci din localitate. Aceasta intamplare facandu-i sa para fraieriti de tine.
Prima regula a promisiunii, e sa te tii de ea, indiferent de circumstante. Poate sa iti moara si mama, prima data te tii de promisiune. Prin urmare, au tot dreptul sa fie suparati pe tine.

Pentru ca ai reusit sa pleci dar nu ai putut sa ii dai 20 de lei... e vina ta

Poate cei 20 de lei conteaza mult pentru pers respectiva.

Sunt oameni si oameni, banii cel mai probabil nu ti-a oferit din suflet ci poate putin sa te umileasca sau sa aiba ce iti reprosa mai tarziu

M-am ferit de datorii toata viata, pentru ca simt ca ma incovoaie cumva, ca ma leaga de o persoana sau de o institutie. Prin urmare, nu numai ca nu prea imprumut bani, dar ii restitui a doua zi sau conform acordului. E o chestie de cuvant dat si de obraz, cum este si sa nu intarzii la intalniri - lucruri cam rare in zilele noastre.

Am vazut insa ca unii oameni asa traiesc si nici nu isi pun problema ca poate ai nevoie de banii aia, iar daca dupa un timp ajungi sa le ceri inapoi banii tai, de obicei se scuza si se indeparteaza - cu anii. Si asa afli cum se spune cine ti-a fost prieten. Dintr-o amicitie care parea promitatoare si care nu avea legatura cu interese financiare, uita si sa iti mai dea telefon. Te face sa te intrebi - daca ar fi fost invers situatia si ai fi avut tu nevoie, ti-ar fi dat vreun leu?

Deci avaritie, orgoliu sau Stan Patitul?

Nu e vorba de bani. E vorba de principii. Unii oameni urăsc sa fie mințiți, și își manifestă această ură indiferent de cât de neînsemnată ar fi această minciună. Pana la urma toți avem câte un fix sau limită la ceva anume și gândim la modul "ok, pe aici nu se trece". doar că nu toți ne tradam prea ușor aversiunea.