De ce sunt tinerii in depresie? Ce dracu e cu noi? Nu ar trebui sa construim in tara asta? Toata lumea e obosita, suparata si lucreaza sa ii imbogateasac pe straini.

Transmit ce energii vrea Dumnezeu sa transmit,imi cunosc bine viata,defectele si stiu ce fac,tu in schimb, stii doar sa critici, de-aia ti-am dedicat melodia aia, imi vine sa te blestem, dar mai bine spun o rugaciune pentru ca stiu unde duc nervii si ura.
Iti doresc tot binele din lume.Doamne ajuta.

Esti Joel din filmul ala

Nu imi place instrumentalul, incerc sa imi compun prima piesa, urasc unde am ajuns, urasc cine sunt, incerc sa ajut si mi se inchid usi mereu.Chiar am incercat sa ma omor de cateva ori,am o rana naspa pe mana pentru ca mi-am urat parintii desi ei ma iubeau, mi-am urat prietenii desi m-au ajutat, mi-am distrus viata de cand m-am apucat de droguri, de asta ma cert si cu tine pentru ca sunt gol in interior, sufar foarte mult de cativa ani si vreau sa ies din starea asta

NU vreau sa ma cert cu tine, vreau doar sa inteleg ce se intampla, nu-ti fie mila de mine ca nu merit, uraste-ma.

Eu ma cert cu tine pentru ca eu am trecut prin ce treci tu, chiar am ajuns pana la limita sfarsitului, dar cumva m-am trezit. Si nu vreau sa mai treaca nimeni prin ceam trait eu. De asta ma cert si vreau sa trezesc cumva pe oricine il vad ca e fix in punctul ala in care am fost eu. Eu vad spre ce rau mai mare te-ai putea duce. Esti pe o panta descendenta in care am fost si eu. Doar un alt anturaj m-a schimbat cu timpul, doar alte obiceiuri si sa imi au mai in serios viata, sa fac ceva, sa actionez.

Nici nu stiu cum am ajuns aici dar din moment ce am ajuns, ti-am spus ce simt, simt ca s-a prabusit lumea in capul meu si imi e greu sa traiesc cu destinul ce l-am primit
https://www.youtube.com/watch?v=neTzi1RgkUY

E greu, da. Dar gandeste-te ca fiind acolo jos, nu mai ai multe de pierdut. Ai putea cadea doar mai jos, care e moartea. In rest considera-te la limita josului. De acolo inainte calea ta e doar in sus. Nu mai asa multe de pierdut, decat viata. Presupunand ca pe asta nu vreo s-o pierzi, trebuie sa te pui incet fata in fata cu situatia data si sa incepi niste actiuni noi. Sa faci ceva, sa incepi de undeva. Cu un mers regulat la psiholog, cu iesit in natura, cu schimbare de anturaj, sa faci lucruri productive, sa-ti iei un nou job, sa cauti oameni ca tine care au trecut deja prin asta sa te ajute. Baga-te in diverse asociatii. Pune intrebari oamenilor. Cauta linistea si armonia intr-un om, intr-o activitate, intr-o carte, in arta. Fa ceva, dar nu sta in acelasi loc.

Cursul vietii nu merge pe calea cea buna, traim intr-o infectie sociala. Era bine daca existau 2 civilizatii 1 cu idioti si proaste apoi alta cu oameni seriosi

Hai să nu exagerăm nu chiar toată lumea e obosită supărată și lucrează doar pentru bani

Pentru ca in ziua de astazi, ceea ce conteaza cu adevarat, e neglijat.
Aici ma refer la interior.
Stiu, poate suna cliseic, dar aici ma refer la modul in care ne simtim noi, la starile prin care trecem.
Altfel spus, uitam sa ne mai ingrijim de partea interioara a noastra, uitam sa ne mai intelegem pe noi insine.

Societatea din ziua de azi ne indeamna sa traim in exterior.
"Ascultăm ce ne spune toată lumea despre cine ar trebui să fim și ignorăm cine suntem cu adevărat."
De mici suntem crescuti cu mentalitatea aia ca trebuie sa facem ceva realizabil in viata, sa fim "mai buni" decat copilu lu vecinu, sa avem un salariu mai mare decat are nu stiu care baiat al unei rude, toate astea pun o presiune mare pe noi si ne face sa neglijam pe noi cu adevarat. Astea se intampla din copilarie.

Dar acestea lasa urme, care se vad mai departe, incepand cu adolescenta.

" Încercăm să ne reparăm rănile interioare folosind distrageri externe. Închidem orice inconfortabil, confruntător sau „profund și semnificativ" și preferăm în schimb confortul și banalitatea."

Altfel spus in loc sa ne cunoastem mai bine, si sa ne cautam o cale proprie, ajungem sa cautam factori externi care sa ne distraga.
Anturaj, tigari, alcool, orice care sa ne faca sa ne simtim mai normal.
Tot odata, in aceata perioada, alegem si drumul pe care il parcurgem in viata, iar aici, cel mai adesea, facem ce face turma.
Nu punem pret pe ce am vrea noi cu adevarat sa facem in viata asta, ci mergem pe varianta "ce e mai usor" si "Ce se castiga mai bine"

"Cu toții suntem spălați pe creier și condiționați să acționăm în anumite moduri. Încă din copilărie, suntem presați să ne conformăm și să încadrăm în cutii frumoase de către părinți, profesori și societate în general. Când devenim adulți, este aceeași poveste, cu excepția faptului că acum credem din greșeală că noi suntem cei care alegem să studiem acel contabilitate, să ne căsătorim tineri, să obținem o ipotecă, să acumulăm datorii imense de studenți și să ducem o viață „acceptabilă" social."

Cam asta e provocarea generatiei actuale.
Generatiile trecute nu aveau atatia factori care sa te distraga de la propria persoana.
Dar azi, avem din plin.
Intrii pe Facebook, vezi oameni care duc o anume viata, care se lafaie in bani, si in vacante de lux. Dar tu stai in casa mai tot anul.
Intrii pe intagram, vezi ca X si cu Y pozeaza in cuplul perfect si isi fac declaratiie de dragoste in comentarii.
Pur si simplu uiti de tine, uiti sa te focusezi pe propria persoana si incepi sa pui presiune pe tine, sa te axezi pe cum sa devii persoana aia pe care ai vazut-o pe Instagram sau pe Facebook.
Pur si simplu incerci sa faci orice altceva decat sa iti faci o cale a ta.

Ai mare dreptate.Deci problema e ca ne comparam prea mult cu ceilalti?
Crezi ca ar trebui sa renuntam la mandrie si la dorinte si vise greu de atins?

Nu neaparat ca ne comparam, de multe ori o facem in mod involuntar, nu ne putem invinovati pentru asta.

Nu trebuie sa renuntam la vise, e ok sa ai vise.
Insa nu trebuie sa le urmezi orbeste.
Nu inseamna ca daca nu iti indeplinesti visele, ai esuat in viata.

Viata e ceva mai complexa de atat, iar sa vezi unicul scop in viata ca fiind bunurile materiale, sau perfectionimul, e gresit.

Probabil ai auzit ca au fost diferite personalitati care desi aveau bani, si un statut, s-au sinucis.
Asta e pentru ca au pierdut contactul cu sufletul lor.
Au urmat un vis, un ideal, si odata ajuns au ramas fara un scop.
Sau pur si simplu pe drumul lor si-au incarcat prea mult constiinta si nu au mai facut fata remuscarilor.

Viata e despre a atinge linistea interioara, si despre a face bine. Cel putin la mine.

Totul e sa nu punem presiune pe noi mai mult decat trebuie.
Sa nu ne invinovatim pentru ce nu suntem, dar am vrea sa fim.

Uneori, tot ce ai nevoie in viata, e sa fii tu cu tine, si o liniste de mormant, abia atunci "interiorul" din tine o sa inceapa sa vorbeasca.

Multi din cei ce au faima ca scop principal o fac pentru ca au suferit mult in copilarie si au o dorinta aproape nebuneasca de a se afirma. Apoi ajung sus si isi dau seama ca tot nu sunt multumiti pentru ca uita esenta, cum ai spus, sufletul.

Adevarat. Cam asta e viata, plina de clisee.