De ce unor persoane, pe măsură ce obțin anumite lucruri (avere, faimă, prestigiu) le piere acea strălucire din ochi, le dispare acea inocență copilărească, devin (mai) reci?
Am întâlnit la n persoane acest lucru.

Bani și lăcomia din ei.

Inocenta au cei care se multumesc cu putin.
Bogatii/popularii au nevoie de multe pentru a fi fericiti. Iar de la un punct ii coplesesc cheltuielile si grijile vietii pe care si-au construit-o, iar fericirea nu mai e nicaieri.
Pare frumos sa ai o casa mare si frumoasa, sa investesti sute de mii in diverse afaceri, dar cand lucrurile merg prost, ai de platit foarte mult pentru casa aia mare (zugravi, impozite, incalzire), iar afacerile de sute de mii se transforma in pierderi de sute de mii.
Cunosc afaceristi care spun ca mai bine stateau in banca lor, si ramaneau angajati toata viata.
Si eu am ajuns la concluzia asta.
E mai ok sa te bucuri de viata privata, decat sa alergi ca fraierul dupa sume sau recunostinta.

Pentru că sunt mult prea puțini cei care își dau seama că averea, faima, prestigiul, cum spui tu, sunt chestii care îți pot complica groaznic și ireversibil viața, dacă nu știi sau nu ești în stare să le gestionezi.
Poți ajunge sclavul lor, fără măcar să-ți dai sema.
Unii își distrug total viața (și chiar ajung să se sinucidă) fără să le lipsească (aparent) nimic.

Avariția te face frate cu diavolul.