De mic ma simt tensionat in legatura cu subiectul asta,am simtit doar nevoia de exprimare,nu adresez nicio intrebare, nu am nevoie decat de a ma elibera de acest sentiment.Nu am cui ii povesti,ma simt singur, deoarece toti membrii familiei mele au muritau murit de mult timp...
Totul a inceput cand aveam 5 ani. Tata era dependent de pacanele, pierdea banii de intretinere a familiei in barul de la colt cum s-ar zice.Mama pleca devreme de acasa la munca si se intoarcea seara tarziu.La 7 ani mama ne-a luat pe mine si pe fratele meu, am plecat Ucraina la sora mamei iar acolo am crescut pana la 9 ani.Cand aveam 9 ani,tata a venit la noi acasa, a injunghiat-o pe mama iar pe fartele meu(care avea 13 ani) l-a luat cu el.Eu eram cu sora mamei plecati de acasa,cand ne-am intors am gasit-o pe mama moarta in hol, cu un cutit infipt in piept.Am mers la politie.Acolo tata a fost dat in urmarire.A urmat inmormantarea mamei si ancheta de cautare a fratelui meu. Dupa cateva zile,criminalul ala nenorocit a fost prins si pus la puscarie.A evadat cative ani mai tarziu, fugind in Anglia.Am fost crescuti in continuare de matusa mea,pana s-a imbolnavit de cancer,iar eu am ramas cu fratele meu major intr-o garsoniera de cativa metrii patrati.El a abandonat scoala si s-a ingajat la un bar. Dintr-o incaierare care a avut loc in barul respectiv,in care el a fost implicat, s-a ales cu multiple rani si a stat in coma 3 saptamani.In tot acest timp am fost ingrijit de un vecin care tine la noi si ne cunostea demult.A iesit fratele meu din coma,dar a ramas cu handicap locomotor, intrucat ii fusese afectata coloana vertebrala.Era greu sa ne intretinem.Astfel am ajuns sa lucrez la sapa de lemn pentru 5 lei/zi, la varsta de doar 16 ani. Timpul a trecut repede, dar Adrian(fartele meu) a facut leucemie.Nu am avut bani de tratament, deci am stat si am privit cum se stinge sub ochii mei.A murit in cele din urma si el.Eu am ramas singur la 19 ani.Pana cand am intalnit o fata care ma iubea, asa sarac si ponosit cum eram.Totul a fost foarte frumos pana in 2015, cand aveam 22 de ani.Atunci parintii ei au decis ca nu poate avea un viitor alaturi de mine si s-au mutat in alt oras, doar ca sa nu ne mai intalnim.Am suferit mult amandoi, dar eram constienti ca ai ei aveau dreptate.Asta a fost viata mea,nu am vrut sa ma plang. Sper doar sa gasesc intelegere, lucru neintalnit in viata mea.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook