Nope. Era sub formă de omidă. Cu dungi maro și burta sau spatele alb. O omidă în miniatură.
"Mie îmi este tare teamă să nu fie pui de ploșniță"
deci nu e!
Păi, am căutat pe net, dar nu m-am lămurit. Pare ca un glob galben, puiul de ou, deci nu ar părea creatura aia pui de ploșniță, fiind ca o omidă albă cu dungi maro pe una din fețe. Dar să mai întrebi nu strică. Deși de vreo câteva zile, am tot felul de mâncărimi pe piele, în condițiile în care fac baie zilnic, uneori și de 2, 3 ori pe zi. Deci chiar să nu fie vreun pui de ploșniță? Iar dacă e, e grav. Acum având și o bunică cu demență, care abia se descurcă în casa asta, dar mi te să fie nevoită să ne mutăm. Plus că nici nu avem bani, și nici nu am avea cum să vindem apartamentul ăsta ca să ne luăm altul, nu ne-am adapta, mai ales bunică-mea, care ea are multe fixuri și la ele nu renunță. Deci i-ar fi super greu să știe iar că ar pleca din camera ei, căreia ea îi zice "căsuța mea". Iar dacă ai în propria casă ploșnițe, nu scapi cu nimic de ele. Cu absolut nimic, din ce am înțeles, deci unica variantă ca să mai ai și tu nopți liniștite, ar fi doar să te muți și pe deasupra să arunci și tot ce ai agonisit o viață întreagă, obiecte și lucruri de valoare sentimentală (cum sunt eu de altfel, de dau valoare sentimentală lucrurilor din viața mea sau chiar cadourilor primite, deci nu mă pot despărți așa ușor de ele).
Plosnita sigur nu e, daca era ca o omida. dar poate ar trebui sa mai faci si tu curat din cand in cand
ramona11ramona întreabă: