Deci o altă dilemă cu care mă confrunt și la fel nu găsesc o rezolvare.

Dacă deja cred că, cine mă cunoaște de pe aici, de pe forum sau mi-a auzit vechile scrieri pe celelalte conturi știe de nebunia mea cu "ținutul cont de părerile celorlalți" și chiar la un mod extremist, la genul că pot să nu mai ies din casă sau chiar să ajung să rup legături cu o persoană care mi-a zis o părere care nu a fost pe placul meu sau în acord cu credințele și părerile mele.

După multe analize am aflat ceva. Că gen eu țin cont până în pânzele albe de păreri, că mă enervează părerile contrare mie sau credințelor mele deși îmi plec urechea asupra lor, dar că în final fac total opusul de acele păreri. E dacă vreți ca și o luptă, ca o răzvrătire, ca nu cumva să ajung la părerea aia sau ca nu cumva x sau y să aibă dreptate cu părerea lui și să câștige.

Voi cum ați numi o astfel de persoană?
Vorbim de o persoană care dubios și dă dreptate tocmai acelora care-s în contradicție cu ea și se și turmentează mult și suferă din cauza acelor păreri și chiar analizează mult părerile celorlați, ba chiar o consideră și o lipsă de respect la adresa ei, acele păreri contradictorii, dar în final se luptă mereu să "nu ajungă la vorba lor" indiferent dacă aia chiar e adevărul sau nu.
Adică ce vreau să spun e că dacă cineva îmi spune că sunt într-un fel și și eu știu că sunt așa, fac orice ca să nu mă simt așa sau măcar să nu par că aș fi așa, ca spre exemplu dacă lumea-mi spune că sunt grasă și și eu știu asta că doar o văd și eu, eu în mintea mea mă lupt să mă văd slabă, cumpăr haine lălâi, mă îmbrac mai provocator, mă uit mai mult în oglindă și mi spun că sunt slabă, mă lupt să mă conving că sunt slabă numai ca să mă simt slabă și orice fac ca să nu ajung la vorba lor sau la părerea lor. Mă rog, ăsta a fost primul exemplu care mi-a venit în minte, dar cam așa stau lucrurile. Chiar și dacă am dovezi concrete că sunt într-un anume fel, eu mă lupt să fiu altfel, dar nu musai că îmi doresc eu ci doar ca nu cumva să ajung la părerile celorlalți sau să nu simt că ar fi avut ei dreptate.
Și ce am mai observat e dacă vreți și ca un mod de acțiune al meu. Adică de multe ori fac totul pe pilot automat și nu țin cont de cine sunt sau ce fac, când nu am oameni în jur sau mai ales oameni care să mi dea păreri, dar când acești oameni apar în jurul meu cum am spus mă transform. Mă lupt parcă să devin altă persoană numai să nu par ceea ce spun ei că sunt sau doar să nu accept ceea ce spun ei că sunt.

Asta ce nebunie mai e? Există vreun grad de nebunie și pentru așa ceva?

Ceea ce descrii pare să reflecte o luptă interioară legată de identitate, imagine de sine și modul în care percepi validarea socială. Nu ești „nebună," dar poate fi vorba de un mecanism psihologic complex care își are rădăcinile în anumite experiențe de viață, credințe personale sau poate chiar traume emoționale. Hai să descompunem puțin ce ai spus, pentru a înțelege mai bine.

1. Sensibilitatea extremă la părerea celorlalți
Faptul că iei în considerare părerile altora „până în pânzele albe" poate indica o nevoie profundă de acceptare și validare. Această sensibilitate poate proveni din experiențe trecute în care ai simțit că părerea celorlalți cântărea mult în valoarea ta personală. Totuși, paradoxul este că, deși le acorzi importanță, te răzvrătești împotriva lor.

2. Răzvrătirea împotriva părerilor celorlalți
Această răzvrătire poate fi un mecanism de apărare. Când cineva îți spune ceva ce simți că te definește, iar acea definiție nu-ți place, încerci să o respingi vehement. Este ca o luptă internă între a accepta o realitate inconfortabilă și a păstra controlul asupra felului în care te vezi.

3. Disonanța cognitivă
Ceea ce descrii se apropie mult de conceptul psihologic de „disonanță cognitivă." Aceasta apare atunci când două gânduri sau percepții contradictorii creează un disconfort psihologic. În cazul tău, disonanța apare între ce spun ceilalți, ce știi tu că e adevărat și dorința de a demonstra că părerea lor e greșită.

4. Perfecționism social și frica de judecată
Este posibil să simți o nevoie profundă de a fi văzută într-o lumină pozitivă. Când cineva îți spune ceva care contrazice imaginea ideală despre tine, o percepi ca pe o invalidare personală. În loc să accepți acea părere, te lupți să demonstrezi opusul, ca să nu pierzi controlul asupra imaginii tale sociale.

5. Autenticitate vs. imagine creată
Când spui că devii „pe pilot automat" când nu sunt oameni în jur, asta indică faptul că, atunci când ești singură, nu simți presiunea de a te conforma. În prezența celorlalți, însă, începi să „joci un rol," ceea ce poate fi foarte obositor.


Ce se poate face?

1. Auto-analiză și acceptare
Poți începe să reflectezi asupra motivului pentru care părerile celorlalți au un impact atât de mare asupra ta. Ce crezi că se va întâmpla dacă cineva „ar avea dreptate"? Ce parte a identității tale simți că e amenințată?

2. Terapie pentru încrederea în sine
Terapia te poate ajuta să identifici sursa acestei sensibilități și să construiești un sentiment mai solid de sine, care să nu depindă de validarea externă.

3. Exerciții de acceptare
Încearcă să practici acceptarea gândului că nu toată lumea trebuie să fie de acord cu tine. Asta nu îți diminuează valoarea ca persoană.

4. Stabilește limite sănătoase
Dacă există persoane a căror părere te afectează în mod repetat, poate fi util să stabilești limite sau să te distanțezi temporar de ele.

5. Concentrează-te pe propria voce interioară
În loc să te lupți să demonstrezi ceva altora, încearcă să-ți stabilești un set de valori și obiective personale care să nu depindă de părerea celorlalți.


Ceea ce descrii nu este „nebunie," ci mai degrabă o dinamică psihologică ce poate fi lucrată și îmbunătățită cu timp, răbdare și sprijin adecvat. Ai curajul să încerci să înțelegi această latură a ta – este primul pas spre a te elibera de povara ei. Dacă simți nevoia de ajutor, un terapeut te-ar putea ghida cu compasiune în acest proces.