Deci pur si simplu ma simt diferit fata de restul persoanelor pe care le cunosc uneori stau si ma gandesc gen din afara cutiei in care traim. Observ ca lumea e rea adica sincer din persoanele pe care le cunosc consider ca 99% iti vor raul si sunt doar pe interes restul de 1% este familia. Uneori nu suport lumea in care traiesc si traim de fapt,adica omul cu care stai azi la masa maine te ucide si niciodata nu consider ca, cand cineva face ceva bun pentru tine o face ca asa simte el ci din interes si ca lui ii cade bine. Uite aici ajung si la inceput adica eu nu sunt asa sau cel putin nu ma vad asa probabil prin ochii altei persoane sunt asa. Daca cineva ma jigneste sau imi zice ceva urat mai bine prefer sa tac si nu bag de seama,prin asta nu zic ca ma simt diferit pentru ca nu s singurul care face la fel. Uneori ma gandesc la ceea in ce se schimba lumea, fiecare iti vrea doar raul rar gasesti o persoana cum se cade si binevoitoare si sincer acest gen de persoane dispar repede cum se zice ca Dumnezeu le vrea langa el. Cam asta este pe scurt ceea ce am vrut sa zic. Ps. Nu sunt martor, sau alta religie gen nu stiu pocaitii ii stim aia cafe umbla din usa in usa cu "reviste" sunt o persoana normala ca restul dar am simtit nevoja sa ma descarc.

Frumoasa constatare,in mare parte ai dreptate.
Acum depinde si de tine ce experienta de viata ai si cat esti de umblat.
Sa stii sa citesti un om,nu e chiar o arta.
Acum sa-i bagi pe toti in aceiasi oala,in afara de familie,e o generalizare.
Eu zic ca esti cam superficial, vezi doar ce vrei, doar partea proasta a lucrurilor.
Toti am fost dezamagiti si am simtit ce simti tu, dar asta nu insemna ca trebuie sa generalizam.
Daca esti chiar asa complexat, ia-ti un caine...
Sper sa cunosti si tu persoane ok si sa ai parte in continuare de ele.
Acum nu stiu ce fel de persoana esti tu, dar unii zic de altii si nu se vad pe ei.

Nu stiu ce as mai putea spune, cert e ca si eu ma regasesc in mare parte in randurile tale.
Asta este lumea in care traim, toti se lupta pentru ei, nu le pasa de ceilalti, si, intr-un final tot asta ne distruge.
Dar, pana la urma, asa e "normal".

"We live and we die and anything else is just a delusion." ― Chuck Palahniuk

Cica opusul dragostei nu e ura ci indiferenta.
Cred ca majoritatea sunt indiferenti cand vine vorba de viata altora,dar sunt si oameni carora le pasa,mai putin ce e drept,de aia trebuie sa fi atent pe cine consideri prieten adevarat.

Nu umbla din usa in usa cu hartii pocaitii.
Ei sunt mult mai crestini decat crestinii din religia noastra,care e numita "Crestinism". Pocaitii,spre deosebire de crestini astia ai nostri,se implica mult mai mult in schimbarea pe interior,fara sa de-a prea mult importanta obiceiurilor fara rost,inchinatul la icoane,sau ceva de genul asta.
Si se numesc evanghelisti din cate stiu,adica urmeaza evanghelia.
Sa te pocaiesti,inseamna sa iti para rau de greselile tale si sa nu le mai faci - de aia e bine ca lumea sa mai foloseasca un dex din cand in cand,inainte sa deschida gura.
Eu nu sunt nici una nici alta,doar ti-am zis asa,ca si chestie si nu numai tie, celor care in genereal vorbesc fara sa cunoasca.


Si esti tu prea negativist, sunt si oameni ok, doar trebuie sa-i cunosti tu si sa faci diferenta dintre oameni buni si rai.
Evident, ca rai sunt mai multi.

Intrebarea care e? Si apropo ai putea sa le spui pe nume. M-am saturat sa tot aud secte sau pocaiti.

E destul de subiectiv.
In principiu, depinde de tine foarte mult si de caracterul tau. Uite, spre exemplu eu, sunt un om realist spre optimist (prefer sa cred ca mereu este ceva de facut si inca mai e o speranta). Am atras asupra mea persoanele de acelasi tip, datorita acestei mentalitati. Practic, pot spune, iti faci oamenii sa fie asa cum ti-i tratezi. Cum sunt un om foarte tolerant si bine dispus mai tot timpul, imi vine usor sa iert si sa accept greseli, dar incerc totusi sa le corectez, pentru a nu se repeta, atat din partea mea cat si a celorlalti.
Eu merg pe un procentaj de 49% buni, 49% rai si 2% speciali (eu ma aflu printre cei 2%), iar din cei rai, vreo 3 sferturi doar pretind ca sunt asa, insa ei sunt buni.
Atunci cand, sa spunem, ajut pe cineva, simt o mica placere pe moment cum ca i-a folosit, mi se urca putin la cap, dar uit repede. Inainte de a ajuta, prefer sa aflu scopul acelei persoane, sa vad daca merita mai intai asistenta mea sau nu (doar n-am sa contribui la spargerea unei banci...). De obicei, imi place ca ajutorul meu sa nu fie vazut de nimeni, si sa ramana cat mai privat, nu ca acei tipi de la televizor care ajuta nistre batranei sa treaca strada doar pentru filmare si sa dea bine.
Cum vad strainii de afara si oamenii noi, nemaibazuti de mine? Ma simt groaznic si prefer sa nu realizez contactul vizual cu nimeni, ascunzandu-ma, dar alteori sunt ''yolo'' si ma uit direct in ''sufletele lor'' si pot sa imi dau seama ca nu sunt ceea ce vor sa para de fiecare data.
Daca cineva este sa imi spuna ceva trivial, prefer ori sa trec cu vederea si sa nu acord importanta, ori sa aflu motivul pentru care a facut-o si de ce a recurs la acest gest (adica sa aflu despre acea persoana daca are probleme, sa spunem, in familie).
Uite, iti voi spune drumul meu catre ''cei buni'': am inceput-o cu un coleg, care avea probleme cu ceilalti din clasa, iar eu stateam langa el si incercam sa ii arat alta cale, si incepea sa ma asculte si sa fie mai bun decat inainte (sa schimbi oamenii in avantajul lor e bine primit oricand...), nu se mai certa cu colegii si nu mai credea nici el ca toti au ceva cu el (i-am sugerat odata sa vorbeasca cu cei cu care credea ca au ceva cu el, si a aflat ca nu au nimic ). Eram, asa, satisfacut de ceea ce facusem. Apoi, ajutorul s-a intors involuntar ^^. M-a ajutat sa devin mai sociabil si datorita lui am reusit sa pot purta conversatii online cu altii fara probleme (eram ultra retras si timid si imi era frica sa cunosc oameni noi). Apoi, am ajuns sa raspandesc din ce in ce mai mult aceasta ''bunatate'' si cu ceilalti colegi care se mai certau cu el, si mai intelegeau uneori ca trebuie pur si simplu sa renunte decat sa se mai certe. Eu ma bucur totusi ca am facut tot ce se putea mai bine pentru toti ca sa se inteleaga intre ei. Apoi, ajuns la liceu, mi-am atras si un grup de colegi mai prietenosi si buni (mai ales in privat) cu care ma joc si imi petrec vacanta. Super, nu?
Deci, daca ai vrea sa cunosti persoane bune mai des, trebuie sa le atragi tu sa-ti fie asa (sau chiar sa fii tu cel care se apropie de acestea). Nu uita, ''cum ti-asterni, asa dormi''.