Păăăi.hmm, nu cred că'mi place "rău" vreun profesor, dar totuşi cea mai de treabă mi se pare profa de engleză. E o femeie înaltă, slabă, blonduţă, tunsă scurt. Sincer, nu fizicul ei m'a impresionat, ci felul în care a reacţionat când a intrat prima oară în clasă, mai ales la cât de insuportabili sunt colegii mei, pot spune că s-a descurcat de minune. Ei bine, faptul că vorbim despre diferite lucruri, şi că ajungem în discuţii de la timpurile verbelor la cum arată o piramidă, sau cum este construit nu mai ştiu eu ce castel din Marea Britanie, mi se pare cel mai tare lucru. Adică, meah, o groază de profesori fraieri, care n'au niciun pic de cultură generală şi se axează pe domeniul lor, habar n'au să vorbească despre altceva sau să capiteze atenţia unor puşti sau măcar să devieze puţin de la subiect, şi asta nu pentru că nu vor(bine, chiar nu vor. De ce să'şi piardă ei orele lor preţioase, la care toţi elevii dorm?!)ci pentru că nu pot.Pe lângă asta, profa e o persoană foarte înţelegătoare(când trebuie) şi dispusă să "uite" anumite greşeli, dacă reuşeşti să ţi le repari. Şi ar mai fi multe de spus, dar mă întind pe aici cu romane, care oricum n'ar fi citite nici de papa pius.
Succes!
Profesorul este ca doilea părinte al nostru şi eu iubesc mulţi profesori dar cel mai preferat încă nuştiu din păcate.
Eh', cu timpul o să ai şi unul preferat.
Profa de fizică. Este o femeie scundă,bătrână,cu părul alb şi cu o privire blândă.Mie nu îmi place fizica dar totuşi nu ai cum să nu rămâi cu ceva în cap dupa ora ei, fie că vrei, fie că nu.
Proful meu pref e dna de romana. O ffemeie plinuta, inalta, cu parul negru, pana la umeri si ondulat la varfuri. Are ochii caprui si este foarte intelegatoare si o buna ascultatoare. Numele ei este Lixandru Carmen si este cea mai tare profa de romana din Giurgiu... dupa mine...
spad3r întreabă: