Despartirea inca ma doare, ca o flacara ce refuza sa moare, este mereu prezenta in gandurile mele, fata pe care am iubit-o, cu care am petrecut niste ani alaturi, acum nu mai suntem, suntem din nou straini, ambii suntem de vina pentru ca s-a ajuns aici, mai mult sau mai putin, fiecare din noi ne rezervam o parte din vina, insa acum acele momente sunt in trecut, totul a ramas in trecut, mintea mea a ramas tot acolo, ma regasesc doar in trecutul meu si al ei, si chiar inainte sa fim iubiti, imi aduc aminte de copilaria traita impreuna, serile de vara in care ne intalneam, impreuna cu alti copii, si timid, ne priveam in ochi, stiam de pe atunci, parca, ca noi candva o sa fim impreuna, dar despartirea n-am prezis-o niciodata, a fost abrupt, ma tot gandesc la vina noastra, cum am putut ajunge asa?
Vara trecuta eram doar noi doi, la malul marii, eu o priveam, ea ma privea, si parca tot ce era in afara acelui moment nu mai exista, nimic extern nu mai exista, doar acel moment, acea secunda si o iubire pura dintre noi, daca as putea, m-as intoarce in acel moment si l-as repeta la infinit, nu as mai vrea sa se termine.
Nu vreau pe altcineva, o vreau doar pe ea, doar pentru ea am aceste sentimente care nu se mai termina, sunt complet dat peste cap, nu mai sunt in stare sa vorbesc cu nimeni, sa socializez, sa fiu om, pot doar sa ma ascund dupa o masca falsa, nu mai sunt in stare nici sa fiu eu, cred ca ea ma facea sa fiu eu, ma completa.
Totusi, ceea ce stiu acum e ca nici unul din noi nu va mai avea ce am avut impreuna, am fost cele mai mari iubiri ale noastre, si nimeni nu poate schimba asta.
Vreau un sfat, vreau ceva care sa-mi aline boala asta care ma termina.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook