Am mulți din ăștia prin facultate de asemenea. Sunt foarte stilați tipii. Nu am vorbit cu din ăștia dar îi mai aud cum vorbesc limba lor prin grupurile în care se află. Am avut unul și la specializarea mea, îl chema Matondo, abia dădea pe la cursuri, nu am mai auzit de el dar l-am mai văzut odată anul ăsta pe lângă facultate.
Si mai tii legatura cu el?
Nu, de mult. Din cate am inteles,, plecase inapoi acasa la el, radeai cu omul ala pana la lacrimi, avea un umor aparte si o viteza la fotbal de te tineai dupa el pana iti dadeai sufletul.
Eu acum 3 săptămâni am jucat baschet cu un negru. Păi eram eu mare talent la baschet și jucam 2 vs 2, eu cu un coleg și alții 2. Ei bine, s-a băgat un profesor de sport(fost jucător la Asesoft din ce am înțeles) înalt de peste 2 metrii și a făcut echipă cu unu din ăia și celălalt a venit la noi(era 3 vs 2). Îți dai seama că proful nu juca prea serios, era și mare, era greu să atingi mingea, mai mult pasa sau mai dădea la coș. Eh noi am profitat de asta și i-am cam rupt dar era un negru pe lângă și l-a luat profu ăsta la baschet. Nu era mare de înălțime dar se vedea că le are, juca bine(de obicei sunt destul de buni la baschet) dar tot nu prea îi dădeam mare șanse să facă ceva. Ce e drept eram și eu foarte obosit, abia mai puteam sta pe picioare că de eram proaspăt...Nici nu prea mai am condiție fizică că deh...
Cu tipul asta cand am jucat, pur si simplu imi dadeam viata pe teren,, negrii sunt atleti adevarati, l-am luat in unele faze la viteza si l-am depasit la multe faze cand am avut dueluri fizice de l-am daramat, dar practic era omul fara plamani si nu dadea semne sa oboseasca. Mi-a zapacit picioarele de aveam numai vanatai. M-a vazut ca am viteza si n-am scapat de el pana m-a pus sa dau o 'cursa' cu el pe 50 de metri/
Aveam și eu obiceiul mai demult să joc fotbal și aveam un prieten care la fel, avea o condiție fizică de îi ziceam că are Duracell în c.ur Ce e drept juca mai bine decât mai toți pe care i-am întâlnit la fotbal până acum. Sincer am mai văzut că mai erau negrii pe la mine la facultate la fotbal dar nu prea am mai jucat fotbal. Sincer cred că ar fi fost ok să intre unul în cercurile noastre.
I like that guy!
Era mai solid decat mine,, eu eram mai inalt, avea si el un avantaj dar aveam si eu. La loviturile de cap ii luam mereu fata, dar la dueluri fizice doar daca ma tineam tare pe picioare ii faceam fata. Imi amintesc perfect cum era sa-mi rupa piciorul, m-a dat peste cap la o faza in care am zis ca nu mai ies om de acolo.
Sa vezi pamflet cand era portar,, te pleznea rasul cand il vedeai cum apara si cum iesea la rupere ca sa-ti ia mingea, cate penalty-uri n-a facut in zilele alea ))))))),, dar se mai nimerea sa mai fie un ratangiu ca mine care sa dea la rupere si sa trosneasca bara.
Tot cu spitul le prind mereu,, trag cel mai tare asa. Tin minte intr-un meci cu eliminare la 2 goluri am ratat un penalty decisiv pentru ca am tras cu mult peste poarta desii imi calculasem traiectoria. Mi s-a intamplat sa ratez si cu poarta goala dand bara,, dar atunci m-a lovit mingea care ricasa din bara iar eu venind din viteza nu am avut timp s-o bag in ate, pot sa zic c-am avut si autogoluri,, cea mai penala mi s-a intamplat cand m-a lovit mingea in cap si portarul nostru nu a avut reactie, dar astea-s amintiri din 'copilarie'/
Ce a trecut timpul de cand tot discutam despre meciul asta,, incredibil
Dezamagirile sunt de domeniul trecutului, sambata Arsenal ma va face fericit cu o victorie de rasunet, eu imi faceam planuri serioase inca de anul trecut sa dau o fuga pana la Londra daca luam titlul pentru sarbatoarea acestuia,, probabil anul asta voi avea ocazia.
Ce vorbesti... toata saptamana m-am gandit doar la meciul asta, mi se tot derulau meciuri din trecut, mai ales alea celebre in care s-au intamplat multe. Eu pe Mourinho nu-l suport de nicio culoare,, dar tot il agreez mai mult decat pe W0nger. Singura emotie este prezenta lui Mourinho, e meserias si stie sa gestioneze meciurile mari, Wenger l-a batut o singura data in atatea meciuri,, e incredibil mosneagul asta de p.r.o.s.t.
Da eu cunosc pe acel japonez muscat de caine dar doar din ziar sau de la tv il cunosc
Eva1997 întreabă: