Dragii mei, n-o mai luati asa de personal, unele intrebari pot fi puse si pentru ca ascund o tema interesanta sau pentru ca asteapta un anumit tip de discurs, unele intrebari contin solutia deja, dar raspunzand demascam impreuna un fir gresit in care se pun problemele.
Revin cu intrebarea suplimentara pentru tema mea cu muntii:daca tot vrem atata aventura, adrenalina pura etc. de ce alegem urcand muntii cei mai inalti sa strivim inimile mamelor noastre sau ale celor ce ne indragesc pentru ca riscam oricand sa nu ne mai intoarcem(si nu ma gandesc aici la excursii cu chitara si focul ci ma gandesc la urcus adevarat in conditii de oxigen rarefiat, de prins in coarda)si nu alegem sa facem ceva cu adevarat util si care poate presupune tot atata risc?!
Acest tip de intrebare, ca si cele de dinainte sunt tipice unei intregi categorii si ea a fost cu adevarat pusa acum 2 ani, intr-un ziar central, in urma unui articol care povestea cum unul dintre marii alpinisti ai lumii si-a pierdut viata la peste 8000m, in conditii cu adevarat tragice.Alpinistul facuse embolie si pentru ca se presupune ca nu si-a luat la timp medicamente speciale care sunt necesare diluarii sangelui, la inaltimi extreme.
Ce i-ati spune unui astfel de curios, care nu intelege de ce risca unii platind cu viata curajul suprem de a nu respecta legi omenesti, pana la urma? La ce foloseste celor care au ramas sa-l planga ascensiunea alpinistului? Cat e nebunie frumoasa si cat e egoism de a-si atinge o dorinta, netinand cont de nimic, de nimeni? E mai degraba util sau inutil sa platesti cu viata pentru un varf ca Annapurna-Hymalaia? Ce credeti?
Repet: n-o mai luati asa de personal, unele intrebari pot fi puse si pentru ca ascund o tema interesanta sau pentru ca asteapta un anumit tip de discurs, unele intrebari contin solutia deja, dar numai raspunzand demascam impreuna un fir gresit in care se pun problemele.Atat.
E inutil sa te apuci sa faci alpinism asa deodata, doar pentru ca vrei adrenalina si vrei sa simti riscul pe pielea ta. Daca de exemplu e ceva care te pasioneaza si ti-ai dorit toata viata sa o faci mi se pare normal sa incerci acel lucru. De ex eu iubesc motocicletele. E adevarat ca toti spun, "aa, donatori de organe" si alte chestii urate, dar daca esti atent si nu iti asumi riscuri aiurea nu ai de ce sa te temi. Revenind la intrebarea ta, daca iti doresti un lucru atat de tare incat sa meriti sa iti risti viata pentru el, atunci cred ca merita incercat. Mai bine sa mori pentru ceva decat sa traiesti pentru nimic... dar orice ai face nu iti asuma riscuri inutile.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Tu pierzi din vedere un lucru esential pe care il aminteste in raspunsul sau uzzi92:iubirea.Caci exista doua moduri de a trai:unul orientat spre frica, altul orientat spre iubire.Omul care traieste orientat spre iubire nu se teme de viitor, nu-i este frica de rezultat si consecinte, el isi traieste bucuria aici si acum, este inzestrat cu curaj, adica cu placerea de a trai periculos.Asa cum noi nu intelegem de ce se expun pericolelor, fii sigur ca si ei se intreaba cum de nu indraznim.Pana la urma de asta e frumoasa lumea fiindca suntem diferiti si de asta suntem superiori altor fiinte, caci avem liberul arbitru.Eu inteleg satisfactiile celui ce se arunca in hau cu parapanta desi n-as face niciodata asta. N-am destula iubire.Si mai este un aspect, cel al competitiei:nu uita ca Scott a murit in drum spre polul sud spre care plecase numai pentru a fi intaiul care a atins acel punct.Chiar ma gandesc uneori ca nu neputinta l-a ucis ci gandul infrangerii. Caci primul ajuns a fost Amundsen. Vorba unei cunoscute inscriptii:"Suntem cu totii diferiti. Din fericire".
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
