Dragilor, știu că m-am tot văitat pe aici și am spamat cu postări despre fostul meu șef și scenarii ipotetice.
Nu, nu mi-a făcut bullying, omul doar glumea, eu le-am luat prea personal.
Nu era problema la el, ci la mine, datorită complexelor mele legate de fizic.
Știu că am reacționat imatur și în fața unora dintre voi mi-am pierdut credibilitatea, dar vreau să o iau de la 0. Voi șterge unele dintre întrebări, deoarece nu mă mai reprezintă, fiind prea infantile.
Îi mulțumesc în mod public utilizatorului raMLesS pentru "dușul rece" dar constructiv și motivant pe care mi l-am făcut la ultima postare!

https://youtu.be/CIDyeUhkp-k

Iar acum o întrebare: de ce ne motivează și ne mobilizează mai mult o critică (sau mai multe) constructivă decât compătimirea?

Ești dusă cu pluta Rosalia

Placerea e de partea mea compatimirea doar de face sa te simti mai bine pe moment, dar critica constructiva loveste unde doare cel mai tare. Singura solutie e schimbarea, iar daca te compatimesti in a ramane la fel, mereu o sa simti o presiune apasatoare, chiar daca nu vine la cei din jur, tu singura o sa te uiti in oglinda si o sa simti ca ceva nu e ok.

în primul rând...Nu au aceeasi functie.

O critică constructivă cere o schimbare categorică de la criticat, și dă informații despre cum să realizeze acea schimbare; cel puțin îi arată direcția. Ceea ce explică parțial de ce uneori motivează și mobilizează.

O compătimire este un fenomen relațional și empatic. Funcția ei este de a conforta compătimitul, și nu cere o schimbare. În principiu nu încurajează către nimic. Așa că este oarecum de așteptat să nu motiveze.

În al doilea rând... Mă bucur să aud că ai crescut un pic ca persoană.