Dragostea...un sentiment sublim,
dar care ma ocoleste cu desavarsire

Despre ce as putea sa scriu? Despre dragoste? Din nou? Dragostea, ce mai inseamna dragostea pentru mine in ziua de azi, la ora asta? Raspunsul este nimic. Viata mea sentimentala e zero barat si asta cu siguranta din cauza greselilor pe care le-am facut candva fata de unele persoane pe care nu am stiut sa le apreciez la adevarata lor valoare, insa eu consider ca partea mea de vina ar fi de aproximativ 30-35 %, restul le apartine (bine, nu in toate cazurile procentul se pastreaza...intr-unul singur ar fi aproape in totalitate vina mea si se stie foarte bine persoana aceea, care nici macar nu ma mai baga in seama acum). Nu vreau sa iubesc? Refuz sa iubesc? Nicidecum, altii refuza sa ma inteleaga, sa ma accepte asa cum sunt eu. E greu, viata asta a devenit insuportabila pe plan sentimental pentru mine. Mi-a spus cineva candva ca as fi egoist. Hm, oare a fi egoist este sinonim cu a dori binele altuia/alteia mai mult decat binele tau, de a dori ca celuilalt sa ii fie si tie nu? Ma indoiesc. Mi-am pierdut de mult timp speranta ca intr-o zi as putea fi fericit. Stau si ma gandesc de nenumarate ori si ma intreb oare cu ce am gresit atat de tare incat Dumnezeu nu imi da macar un strop de fericire? Oare aceste randuri vor fi citite si de catre o persoana anume (se stie ea)? Nu stiu. Sper ca da. Dar oare acea persoana mai ma cunoaste? Sau mai bine zis mai vrea sa mai stie ceva de mine? Nici asta nu stiu.
Toate astea s-au petrecut candva. Intre timp persoana respectiva m-a iertat si am ramas amici. Dar totusi nimic nu s-a schimbat de atunci sau, mai bine zis, aproape nimic. Pentru o perioada relativ scurta parca se schimbase ceva, parca aveam impresia ca a rasarit soarele si pe strada mea, insa asa cum a rasarit, asa a si apus. Si-au urmat zile intunecate, zile apocaliptice, desprinse parca din filmul,, 2012". Dragostea? Ce-i asta? Si totusi este acelasi sentiment sublim, aceleasi trairi, aceeasi pasiune, acelasi ritual al suferintei mele, farmecul desavarsit al vietii pamantesti, dar oare ce simtim cand traim parca in continuu o dragoste neimplinita? Ramanem cu visele, cu sperantele, dorintele, rabdarea...hm, rabdarea? da, rabdarea, atat cat mai poate fi numita rabdare.
Mi-e dor de acea dragoste patimasa, de acel sentiment divin, mi-e dor sa am din nou acele trairi unice, mi-e dor de-o lume a mea, a noastra, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi.
Trece viata, totul este pierdut, sperantele au ramas, insa, sunt convins, nu te vei intoarce. Viata mea a devenit un adevarat calvar, insa trebuie sa merg mai departe, iar dragostea, va ramane pentru un mine, indiferent ce se va intampla, acelasi sentiment sublim, dar care mereu, mereu, ma ocoleste cu desavarsire.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook