| mariab22 a întrebat:

"Dumnezeu nu vrea să mori", " Eşti o laşă dacă nu vrei să continui să trăieşti", " sunt oameni care au mult mai mari probleme, însă continuă viaţa", "problemele tale sunt doar nimicuri care nu valorează nimic", "vrei să mori, de ce mai tărăgănezi, tu doar cauţi atenţie", "oamenii care vor să moară nu scriu despre asta, ei acţionează", etc.
Sunt chestii pe care, la cei 28 de ani ai mei le-am auzit nu numai odată, da, poate fiecare are adevărul şi părerea lui cu privire la sinucidere, eu doar vreau sa mai adaug o istorie, sunt măritată cu preot, vă imaginaţi, am gânduri sinucigaşe deşi sunt în biserică aproximativ în fiecare săptămână nu are nimic cu faptul că Dumnezeu ar fi rău, el pur şi simplu nu se implică în libertatea noastră, da, nu zic, ne ajută mult, dar, dacă nu mai suporţi crucea pe care trebuie să o duci, asta e. Deci, sunt măritată de 10 ani şi nu am copii, într-o familie de preoţi, întrebarea aveţi copii, e ceva la ordinea zilei, da când planificaţi un copil, nu vreţi să mergeţi la in-vitro, poate vă duceţi la cutare mănăstire, soacra mi-a zis, draga mea eu nu-i zic nimic omului tău, gen să te lase că eşti stearpă, deci, efectiv, nu există nici o speranţă ca să rămân însărcinată, am făcut mii de tratamente, intervenţii chirurgicale, etc., am obosit şi mi-am pierdut sensul vieţii, soţul meu are doar 30 de ani, am vb cu el şi despre situaţia în care am înfia un copil, sunt o mulţime de copii care ar avea nevoie de părinţi, e categoric împotrivă, zice că Dumnezeu o să îi dea pe ai lui, şi îmi pune exemplul Ioachim şi Ana / Zaharia şi Elizabeta, gen au avut copii la bătrâneţe, după ani de zile de rugăciune probabil că are dreptate, nu crede că pentru mine fiecare test de sarcină negativ, fiecare lună mă afundă într-o depresie şi mai mare, ca să mai scap de gânduri tulburătoare, în 2020 m-am angajat la serviciu cu program de la 8 la 17, parcă m-am mai consolat puţin, acum, am nişte probleme mai grave la serviciu, şi plus cele enunţate m-ai sus, deci, gândurile s-au întors, duminica trecută am luat la vreo 50 de pastile, am vomitat 2 zile, soţul crede că a fost o intoxicaţie alimentară, deci, spuneţi vă rog, care este rostul meu pe pământ?! eu nu văd unul. Nu zic că sinuciderea ar fi o soluţie, nu ştiu încă, dar simt că nu mai pot să trăiesc, pur şi simplu mă sufoc. Am scris atâtea, probabil că v-am plictisit, nu caut atenţie, şi nici mari idei, vreau doar să scriu unui necunoscut ce mă doare, pentru că nu am găsit încă persoana care m-ar înţelege.

Răspuns Câştigător
suntserios
| suntserios a răspuns:

Te duci la banca si inchizi cardul ca tu esti titulara.
Apoi iti faci un card pe care nu il mai dai.

Apoi pleci.

Te duci la o prietena la care ai incredere.
Te duci departe la o manastire daca tot esti implicata in lumea asta religioasa.

Suni la multele asociatii de protectia a femeii care iti pot oferi consiliere juridica, psihologica si chiar financiara.

https://asociatia-anais.ro/primeste-ajutor/

Ai aici o lista de ong si asociatii care iti pot oferi orice fel de consiliere
https://violentaimpotrivafemeilor.ro/descriere/


Religia a facut destule victime de a lungul istorie.

NU trebuie sa o lasi sa mai faca una.

7 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

De ce nu adoptati copii, daca nu puteti face?
Esti preoteasca, deci poti sa dai tonul in parahie, aratand dragoste pentru totii copii, indiferent ca-s nascuti de tine sau adoptati.
Nu mai pierde vremea inutil si apoi, mergi zilnic la biserica daca tot nu ai ce face, ca mergi mult prea rar si te indepartezi de Dumzneu, de aceea ai ganduri sinucigase.

suntserios
| suntserios a răspuns:

"pur şi simplu mă sufoc"

Total gresit.

Nu tu te sufoci ci domnul popa si familia lui e pur si simplu toxica pentru tine. Ei nu sunt capabili, el, mai ales nu e capabil sa iti inteleaga drama. E un egoist si traieste in lumea lui ca majoritatea popilor.

De sufocarea asta scapi divortand de el si vazandu-ti de viata ta.
Realizezi ca daca nu poti ramane insarcinata din motive medicala nu este vina ta si nu trebuie sa dai explicatii nimanui.

| mariab22 explică (pentru suntserios):

Divorţ, poate că ai dreptate, m-am gândit la această soluţie, dar nu e atât de simplu, în primul rând nu cred că vreo dată o să îmi dea divorţ soţul, conform canoanelor religioase, dacă noi divorţăm el nu mai poate fi preot, nasii la fel ne sunt preoti, cât şi părinţii, şi ai mei şi ai lui, nimeni nu ar înţelege un divorţ, majoritatea zic, asta îţi este crucea, trebuie să o duci pana la capăt, ca să te mântuieşti, de parcă pentru mine acum ar conta mântuirea, oricum aş ajunge în iad, sau mai devreme, sau mai târziu, aşa că mare diferenţă nu este, să obţin divorţ prin judecată, nu am resurse financiare pentru asta, am salariu, dar cardul e la soţ, el gestionează toţi banii familiei, gen, eu cheltui prea mult şi pe lucruri inutile, aşa că da, nu am nici un colac de salvare, care mi-ar asigura existenţa fără el, depind de el 99 la sută. Plus la asta, mă gândeam să plec undeva departe, unde să iau totul de la capăt, dar pentru asta am nevoie de un buget iniţial, măcar pentru mâncare, prima perioadă, până găsesc un adăpost şi un loc de muncă, aşa că nici asta nu ar fi o soluţie, plus la asta, el are foarte mulţi prieteni prin tot felul de structuri, care m-ar găsi şi în mormânt să fiu. deci, da, pentru mine acum, sinuciderea este singura cale pe care o văd.
Mersi mult de mesaj, şi de faptul că nu esti indiferent

| suntserios a răspuns (pentru mariab22):

Te duci la banca si inchizi cardul ca tu esti titulara.
Apoi iti faci un card pe care nu il mai dai.

Apoi pleci.

Te duci la o prietena la care ai incredere.
Te duci departe la o manastire daca tot esti implicata in lumea asta religioasa.

Suni la multele asociatii de protectia a femeii care iti pot oferi consiliere juridica, psihologica si chiar financiara.

https://asociatia-anais.ro/primeste-ajutor/

Ai aici o lista de ong si asociatii care iti pot oferi orice fel de consiliere
https://violentaimpotrivafemeilor.ro/descriere/


Religia a facut destule victime de a lungul istorie.

NU trebuie sa o lasi sa mai faca una.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

sad

Abuzul prin care treci tu e unul clasic, @suntserios spune bine: apelează la ONG-uri, asociații, adăposturi de femei - ei au tot timpul de-a face cu astfel de situații.

Și, te rog, repetă asta până ți se imprimă în minte:

"Orice problemă are o rezolvare, doar că uneori trebuie să cer ajutor."

Dar nu pe TPU că noi suntem inutili crying

Tu nu realizezi pentru că ești foarte deprimată, dar ești pe drumul cel bun.

Faptul că muncești e deja un mare pas înainte, ești aproape independentă. Situația bancară se rezolvă rapid. Sunt multe situații în care se poate divorța și fără consimțământul lui. Dacă mai apelezi și unde ți-a indicat seriosul, o să fie bine.

Până la urmă, poate asta a vrut Dumnezeu, poate asta e o avertizare că acela nu e un mediu potrivit pentru a crește un copil sau poate chiar bărbatul nu e compatibil cu tine - infertilitatea e foarte complexă, nu știi niciodată.

Sunt atâtea lucruri care-ți pot da un sens în lumea asta, nu merită nicio clipă să te gândești la sinucidere.

Îmi pare rău că nu te putem ajuta cu nimic concret sad

Scrie-mi, din când în când, spune-mi ce mai faci.

| iulia0514 a răspuns:

Scumpa mea cel bun sfat pe care ți-l pot da este să divorțezi cum zicea @suntserios poți apela cu încredere la orice asociație și te asigur ca vei primii ajutor nu doar financiar ci vei găsi și suport în tot ce ai nevoie pentru a începe o viață noua!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

In primul rand ar trebui sa stii ca toti avem probleme si necazuri. Cunosc cateva cupluri disfunctinale. Femei care isi inseala barbatii, barbati care isi inseala sotiile. Si culmea au si copii impreuna. Stiu un caz in care cei doi nu mai fac sex de ani de zile. Ani! Nici nu mai dorm impreuna. Dar daca intri la ei pe Instagram, par familia perfecta si fericita. Si nici nu trebuie ' sa iti ceri scuze ca ti-ai scris problemele aici, pana la urma din asta este TPU. Cat despre soacrata, iarta-ma ca zic dar este o scorpie ordinara! Parca este vina ta ca nu poti sa ai copii. Si sincer, daca chiar nu puteti avea copii, ii puteti adopta. Va trebui sa iti convingi sotul, chiar daca este preot si incapatanat, ceva imi spune ca te iubeste din tot sufletul. Cat despre luatul de pastile, te rog sa nu mai faci niciodata asa ceva. Ti-am, mai spus toti avem necazuri, si pana la urma toti trebuie' sa luptam si sa suferim. Chiar si cei mai bogati si celebrii oameni au probleme si depresii. Domnul nostru, Isus Hristos, si-a dus crucea cu smerenie si demitate, asa ar trebui sa facem si noi. Ce sa zic, te imbratisez si iti doresc ca Domnul sa te binecuvanteze cu un bebe sau sa ii lumineze mintea sotului tau ca sa fie de acord sa adoptati.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Edit: nu am fost atent la faptul ca si sotul tau este un nemernic! Da! Lumea are dreptate, pleaca! Nu esti sluga nimanui. Cum adica sa muncesti si sotul sa iti ia cardul ca " tu cheltui prea mult" intr-o casnicie bugetul se tine la comun. Tre sa participati amandoi la buna starea financiara, dar in acelasi timp trebuie' sa va lasati si voi unul la altul dreptul la micile placeri. Exemplu: poate el se duce la pescuit. Poate tu vrei sa te duci la unghii sau mai vrei sa iti ei si tu o bluza sau ceva.