După părerea voastră, când o persoană bănuită și acuzată de ceva este mai puțin credibilă și trezește suspiciuni, confirmând bănuielile că a comis fapta respectivă?
Să zicem că nu există dovezi.
1. Atunci când rămâne calmă și detașată, nerăspunzând acuzelor, doar cu fraze în rezumat de genul "Nu e nimic adevărat" sau "Nu am nicio treabă cu asta", fără să răspundă clar cu Da sau Nu dacă a comis fapta respectivă.
2. Când clatină din cap, infirmă că a comis fapta respectivă, răspunde cu Nu și se justifică în cuvinte/fraze multe.
Aici nu mă refer neapărat la o faptă penală.

In dosarul penal nu se scrie ce emotii a avut, ci ce a marturisit sau nu a marturisit si care sunt probele. Se judeca pe probe, nu pe microimpresii faciale sau alte minuni debitate de psihologi. Judecatorul nu judeca dupa impresii.

Daca ar fi sa aleg strict o varianta din cele mentionate de tine, probabil cea cu numarul 2.

Insa, adevarul este undeva la mijloc. Tin minte ca mi-a spus o profesoara acum mult timp, ca atunci cand se aduc afirmatii false asupra cuiva, ori acea persoana reactioneaza agresiv ca nu a facut asta sau pur si simplu este prea calma si nu se impacienteaza si zice ca nu, ceea ce ar insemna ca... chiar nu a facut asta. Ori gaseste o cale de mijloc, de impacare, ce ar putea sa insemne ca a facut asta.
Dar bine, asta este in principiu, acum... fiecare om este diferit

Faptul ca spune si de ce, este foarte okey, nu e neaparat nevoie sa zica doar ca nu e adevarat.
Ca din detalii poti sa te prinzi daca zice adevarul sau nu, e posibil ca din explicatia lui sa intelegi ca nu e vinovat.

Ca daca zice doar ca nu e adevarat, risti sa nu fi lamurit si sa suspicionezi mai departe pentru ca nu ai inteles ce s-a intamplat!

De ex daca pe mine ma intreaba cineva de ce nu lucrezi, eu explic de ce, e si normal, ca de aia ma intreaba!
Nici nu merge raspunsul "nu e nimic adevarat".

Sau daca zice esti nu stiu cum, pot explica cu exemple daca sunt, ca nu e asa, si din acele exemple verificabile, se ajunge la concluzia ca nu sunt asa.
Faptu "nu e asa", nu spune mai nimic celui care a zis ce a zis.

Pana si la fapte penale te intreaba sa explici ce si cum, tocmai sa inteleaga aia ce si cum.
De ce aia, de ce ailalta.

De ex daca imi zice unu "esti arogant", eu zic ca nu is asa si il trimit la postarile mele de aproape doi ani, si din alea rezulta ca nu-s.
Daca zic "nu e asa", ce spune asta? Cel ce m-a facut arogant nu poate sa aiba indicii daca sunt sau nu, sau sa ceara si alte pareri ca sa se lamureasca mai bine, ca poate s-a inselat cand m-a facut arogant ca a vazut treaba eronat.

E normal sa-ti justifici nevinovatia de multe ori.

De ex daca sunt acuzat ca-s puturos si zic "nu e adevarat", n-am rezolvat nimic.

Daca zic "domne eu am o boala care incapaciteaza, ia vointa, motivatia, dorinta, ambitia, energia, coboara tonusu de nu esti capabil de nimic, citeste si tu despre ca sa afli".
E altceva! Daca ala e destul de destept, va afla ca zic corect.
Iar faza daca e am sau nu aia, exista acte de la medic.

Si dupa aia analizand justificarea si argumentele, tragi o concluzie.

Depinde de personalitatea sa. Specialiștii psihologi criminaliști știu să pună totul în balanță. Sunt cărți pe care le poți citi și chiar și pe Youtube e un canal unde se studiază comportamentul suspecților:

https://www.youtube.com/channel/UCYwVxWpjeKFWwu8TML-Te9A

Comportamentul variază. Psihopații, de exemplu, pot fi detașați, indiferent dacă mint sau nu. E o imensă greșeală să faci generalizări în astfel de cazuri.
Și comportamentul nu se pune la dosar nicăieri, dar e extrem de important pentru că în funcție de acesta anchetatorul poate scoate dovezi concludente de la suspect utilizând strategii/ tehnici psihologice. Ar fi o mare greșeală să nu consideri ca anchetator aspecte psihologice.

Cine se scuza se acuza, este un proverb.

Aha si daca ala e suspect si se da de gol ca a fost din cauza emotiilor si de fapt dovezile arata ca nu este asta inseamna ca? ai dat 2 variante ca la idioti.