E normal sa te simti singur printre oameni, dar sa nu te simti deloc singur atunci cand chiar esti doar tu cu tine intr-o camera?

Asta inseamna ca esti diferit/a.
Si ca atare constientizezi mai mult sau mai putin faptul ca in definitiv suntem singuri pe lumea asta, singuri cu gandurile, temerile, sentimentele, suferintele, fericirile, tristetile noastre.

Ceea ce vreau sa spun este exact ca asa zisul proverb/zicala
"Ne nastem singuri, crestem singuri, traim singuri, imbatranim si murim singuri."
Fiindca la finalul zilei indiferent ca ai X prieteni familie iubit/a, etc, esti doar tu cu tine insuti in capsorul tau, in sufletul tau. Iar acest lucru este atat de dezolant cat si pasnic.
Fiindca asa cum i-am enumerat, nimeni, absolut nimeni nu te va intelege in totalitate asa cum doresti a fi inteles/inteleasa.
Fie ca vei incerca sa le explici de sute, mii de ori prin ce ai trecut in X moment al vietii tale,, fericit sau trist, frustrant sau incurajator.

Ca sa rezum un pic, desi esuat probabil.

Esti (sper) printre putinii oamenii ce inca au individualitate, si nu un hive mind infect dominat, indoctrinat, de te miri ce social media, tv, stiri, societate, numesteo cum vrei factori sunt multi.

Ca atare, ceea ce iti propun eu, si sper ca nu am aberat prea mult, este sa inveti sa te iubesti pe tine insuti, si nu ma refer doar la a spune "Ah dar eu ma iubesc pe mine insumi". Descoperate ca om, cine esti cum esti,, acceptate si vezi-ti cu adevarat frumusetea, poate efemera, dar frumusetea ta si doar a ta caracteristica doar tie.