Buna.Tu nu spuneai ca lucrezi cu copii mici? Asta este cauza, o patesc atat educatoarele cat si invatatoarele(ceva mai putin decat primele). Mama lucreaza la gradinita si s-a imunizat abia dupa vreo 2 ani.A vorbit cu multe alte femei carora li s-a intamplat la fel.
Păi anul ăsta nu lucru.
Însă mai ciudat îi că tocmai anul trecut a fost singurul an în care nu am răcit așa des. De ce? Tocmai pentru că lucram cu copii. Deci care ar fi explicația?!
Mă gândesc că izolarea. Poate imunitatea se formează tocmai în contact cu alții mă gândesc și în timp ce stai cu alții.
Că altfel chiar nu-mi explic de ce răcesc numai când stau în casă și îmi schimb programul, adică trec de la dormitul ziua la cel de noapte sau invers, de la dormitul de noapte la cel de zi.
Iar acum doar ce mă lăsase răceala după ce fugisem de la ultima grădiniță și am luat și antibiotic că nu mai puteam, din semptembrie până în noiembrie am fost numai răcită obosisem de atâta răceală și acum după ultima grădiniță la care am fost câteva zile, m-am izolat iar în casă și duminică acum am fost la o strămătușă să o vizitez și imediat de luni am simțit iar simptomele răcelii. Și e trist. Am obosit să răcesc la 2 săptămâni mereu.
Chiar nu pricep care ar fi cauza.
Dar e drăguț dacă și mama ta lucră la grădi.
Deși eu am cam fugit de grădi )
Am fugit de aia de la TM că nu mai puteam să fac efort fizic, mă luase rău coloana, apoi am încercat iar în noiembrie acum pe una în București și după 3 zile am fugit și de acolo. Că nu-mi plăcea, deși îmi și plăcea. ) Bine, acolo pe grădi am fugit de răspundere, că mi-a zis educatoarea că eu ca și îngrijitoare trebuie să dau comandă de mâncare și că eu trebuie să estimez cam de câtă mâncare și câte oale e nevoie într-o zi și să dau comanda. Și am zis că aia nu-mi asum. Îmi asum doar curățenia și mna tot ce era de îngrijit grădinița și copiii. Și am fugit și de acolo. Acum iar stau izolată în casă.
Dar îmi sunt dragi copiii ăia mici. Dar prea gălăgioși. )
Deci acum nu mai lucru. Dar mă reîntorc în învățământ la anul. Măcar cu cei de primar e mai bine.
Nu lua antibiotice aiurea deoarece vei dezvolta rezistenta si nu isi vor mai face efectul.Imunitatea ti-o cresti in primul rand prin alimentatie.Mai bine e sa apelezi la medic.
Păi antibiotic nu prea iau să știi, miss DullCat nici când am avut covidul nu am luat.
Uneori nici pastile din alea Paduden, Fervex sau Nurofen nu iau. Cam las răceala să treacă de la sine. Iar în ultimul timp luam ceapă și usturoi. Recomand astea pentru răceală. N-aveți idee ce antibiotice bune, îs ceapa și usturoiul. Însă de când am probleme și cu fierea, usturoiul nu-l mai pot folosi deloc. Nici gol, nici în mâncare. Cum l-am consumat, cum se umflă fierea și am numai stări nasoale. Dar urâte rău. În ultimul timp încă și simt parcă cum se umflă fierea în interior. )
Și antibiotic am luat doar acum, ultima dată că orice aș fi consumat, nu mai trecea răceala. De vreo lună mă ținea langa așa.
M-a lăsat și acum iar. Suspectez că e de când am ieșit afară să o vizitez pe strămătușa mea. Și mi-a dat și ceva de băut și mna, la cum e ea în vârstă, și cu toate problemele ei de sănătate nu mai spală vasele poate așa de bine. Dar cum eu nu pot spune nu și nu-mi place să refuz omul, nu am refuzat. Și m-am gândit că oi fi băut dintr-un vas mai puțin igienic. Comparativ cu mine, care dezinfectez totul la superlativ. )
Altfel nu-mi explic, care naiba să fie cauza. Dar deja am obosit să răcesc săptămânal.
Deja începe să mă doară parcă și esofagul de la cât de des am început să răcesc.
Ce covid ai avut fără să iei pastile.Am avut eu covid și am stat pe pastile cu lunile.Și totuși nu a fost o formă gravă.
Răceală săptămânala fără să fie nevoie de pastile, înseamnă că nu ai răceală, cel puțin nu gravă.Mai mult o stare mai proastă, din cauza frigului, lipsei de vitamine, imunității scăzute.
Normal sigur nu...
Care o fi cauza? Imunitate scazuta, imunitate scazuta, sau poate imunitate scazuta? Hmmmm, dificil.
Păi cred că e de la imunitate.
Dar imunitatea cum să mi-o mai cresc dacă eu deja am probleme cu ficatul și cu tiroida? Și mai nou și cu coloana, nu mai pot face efort sau să car și să ridic, cum făceam altă dată. Nici la alergat nu mai pot ieși că mă dor genunchii și măcar atât cât îi mai am să țin așa de ei.
Unicul efort pe care-l mai pot face sunt plimbările prin aer liber sau la cumpărături, dar iar mi-a reapărut și anxietatea și iar mi-e frică să ies din casă.
Și nici noaptea măcar nu am mai avut chef.
Am început și eu cred să devin ca FantaSpirit, de pe această platformă. )
Mi-a zis mama că nu mai avem bani și psihic m-a demoralizat și nu mă mai pot ridica din pat. Că mi spun la ce rost mai are să ies la o plimbare dacă eu nu am bani? Restul au bani și se duc la cumpărături, eu nu. Mai ales în această perioadă a anului, în care ș-așa sunt un dragon plin de frustrări și dureri spirituale. Doar cumpărăturile și faptul că știam că am bani mă mai făcea și pe mine să mă simt safe când ies pe stradă. Acum chiar mă simt ca dracu.
Și chiar mă obsedează psihic.
Dar m-a asigurat, mama, că măcar de mâncare de sărbători vom avea bani. Asta măcar e ok. Că mi-am și propus să fac ceva prăjituri de Crăciunul ăsta, să nu-mi uit îndemânarea de la cursul de cofetar. Chiar am zis că o să repet tot ce ne învățase profa la cursul de cofetar. ) Precum eclere, tort trio și aș fi vrut să fac și căbănuța, dar la aia nu am rețetă sau doboșul ori mai era o prăjitură, pe aia chiar am făcut-o la cursul de cofetar, că și acum îmi amintesc că ne pusese profa să facem dungile alea pe ciocolată cu furculița ) dar am uitat cum se chema, dar a fost chiar funny deși și stresant cursul acela, tot din cauza oamenilor. Până și acolo am avut oameni care nu m-au suportat și mi-au fost ca ghimpii-n coastă. Dar am supraviețuit oricum. )
Doar răcelii se pare că nu prea-i fac față.
Deci sper că până săptămâna viitoare ia mama salariul, că am chef de gătit. ) Dacă nu, cred că va fi chiar ultima dată când mai răspund pe aici. Anul trecut o fost doar încercarea de a sări pe geam, anul ăsta chiar o pun în aplicare. Că m-am săturat de viața asta, de traiul ăsta, de sentința asta din lumea asta.
Asta dacă nu mor oricum de la răceală până atunci. Deși asta ar fi salvarea mea. Sau măcar să ajung în moarte clinică. Mi-ar plăcea să experimentez tare mult, această moarte clinică. Pentru că mulți care au ajuns acolo, au zis că au trăit după acea experiență mai intens, mai viu, dar și mai în acord cu legile Universului și ale creștinătății, deoarece aproape toți care s-au intors din moarte clinică au văzut raiul și iadul. Ăsta e și visul meu.
0. Dieta.
1. Dieta.
2. Dieta.
3. Ia si te misca, nu ai nevoie de bani sa iesi din casa. Aseara ploua, era urit, toate cele, vreme sa nu-l dai afara nici pe ciolacu. Am luat frumos, m-am imbracat, am mers pana intr-un colt de cartier si inapoi. Cam 1.7 km. M-am intors cu o cu totul alta stare de spirit si chiar si fizic ma simteam mai ok.
P.S. Ca zici de cursul de cofetar. Doooh! Am vazut o gramada de oferte de prajituri facute acasa pe FB in ultimii ani. Poti la o adica sa mergi si sa gatesti la domiciliul clientului. Faci un ban, cunosti lume, te misti...
P.S. Asta cu moartea clinica e o mare timpenie. Astia carora li s-au bagat in cap aiureli, aia au vazut. Majoritatea covirsitoare a celor rationali/agnostici/atei/alte religii n-au avut nici o revelatie cu timplarul pletos care s-a intors din morti ca uitase sa isi dea logout de pe PornHub...
Antibioticele nu te ajuta pe tine sa nu mai fii racita, asta odata. Imunitatea nu tio cresti, ca nu-s muschi, asa cum a iesit din fabrica asa mori cu ea.
Cei care iau antibiotice cand racesc, sau dupa ce racesc, le iau din alte motive si anume ca au infectie cu bacterii in locul ala unde au racit, in git, esofag etc.
Cind racesti, ce se intampla de fapt? Aerul rece, o bautura rece, sau mai stiu eu ce alte cauze, iti poate irita gitul f usor, poate produce fisuri pe git, acolo se vor instala rapid bacterii care se vor inmulti, ori pot intra si alte microorganisme.
Cind unele persoane merg la doctor, ala se uita in git, vede ca ai infectie si de aia iti prescrie un antoibiotic.Tu nu trebuie sa iei dupa ureche antibiotice, doar ca esti racita.
Nu toate persoanele racite au infectie in git, de fapt is putini cei care patesc sa se infecteze.
Referitor la faptul ca tu racesti des, aia arata o anume sensibilitate a ta in zona asta a gitului, asa ca trebuie sa te protejezi mai bine.
Pe noi si in noi, avem miliarde de microorganisme cu care traim in simbioza, unele ar putea sa ne atace in anumite conditii, ori altele din exterior ar putea patrunde in noi, daca avem rani, sa patrunda prin acele rani.
Ar fi bun ceva experimente, dar nu stiu cine sa le faca.De exemplu sa fii racit, apoi sa mergi la ecuator, sa stai cu alti oameni acolo linga aia sa vezi daca alora li se intampla ceva.
Vara nu prea racesti, pentru ca afara este si cald, corpul tau se incalzeste mai tare, caz in care eventuale microorganisme sa fie slabite si sa nu fie asa de virulente, cladura le slabeste mobilitatea si virulenta.
Trebuie sa stim f exact ce anume este raceala, sa stim cauza exacta, ca apoi sa putem folosi un anume medicament.
De retinut ca antibioticele ataca doara bacterii, nimic altceva, iar daca iei un antibiotic si raceala nu trece, aia arata ca nu o anume bacterie este responsabila cu aceasta raceala, ci altceva, ori un alt agent de asta patogen.
Cind esti racit simptomele is doara de natura fiziologica, doar in cazul cand ai infectie la git, atunci sigur este acolo o bacterie, dar nu aia a provocat acea raceala.
Raceala se manifeste prin curgerea nasului, in general, iar mucii is semn ca organismul tau formeza mai multi muci pentru ca ceva s-a intamplat, caile respiratorii se usuca mai mult decat e normal, asa ca organimsul baga muci la greu, pentru ca mucii is ceva folositori, ajuta sa frineze aerul pentru a se incalzi inainte sa ajunga la plamini, si alta functie dea proteja mucoasele sa nu patrundas animaluri straine.
Chestia este cine cauzeaza chestia asta, adica o uscare mai accentuata a cailor respiratorii.
Unia zic ca ar fi ceva virusuri, dar cine mai stie daca o fi asa sau nu e altceva.
Git cu infectie, apare atunci cand gitul cum am spus datorita unor curenti de aer mai reci, mioncare care zgirie gitu, face acele rani pe care apoi se instaleaza bacterii.
Raceala poate apare si datorita unor dezichilibre in flora respiratorie sau zona asta, gura git, esofag.
Uite un exemplu.In gura avem miliarde de ciuperci si bacterii., alte animale microscopice, unele ne apara, ne ajuta, altele la fel, mentin un echilibru al acestor animaluri.
De exemplu avem in gura drojdie, adica ciuperci din genul asta drojdii, care ne ajuta f mult.
Aceste drojdii is tinute sa nu se inmulteasca exccesiv de catre nu stiu ce bacterie care se afla tot in gura si se hranesc cu aceste drojdii.
Daca luam un antibiotic, care distrug aceste bacterii, atunci acele ciuperci, drojdii ce mai sunt, se vor inmulti exagerat, si apare chestia aia candidoza, daca ai auzit, ciupercile alea ne vor ataca gura, gitul, limba, etc.
Astea apar datorita acelui dezechilibru aparut in flora gurii, dezechilibru in populatiile de animaluri ce ne populeaza gura.
De aia nu e bine sa luam asa antibiotice dupa ureche, fara sa cunsoti exact daca intr-adevar este necesar luarea acestora.
Legat de imunitate, ce auzi, vezi, e reclama, sistemul imunitar nu il poti face sa fie mai puternic sau mai slab.
Bine ca si un dezechilibru fiziologic poate afecta activitatea lui, dar nu sistemul ala ar fi de vina sau sa sp[ui ca e slabit, altceva il face sa fie mai putin eficient, el in sine ca sistem este ala cu care te nasti.
Sistemul asta lucreaza in ceva conditii, normale zicem noi, umbla pe unde ubla pe drumuri, autostrazi, etc, dar daca drumurile is de alea cu gropi, cu mai stiu eu ce noroaie, atunci cumva soldatii aia cirula mai greu in conditiile astea.
Daca repari si duci conditiile la normal, atunci ai si sistemul ala la functionarea sau eficienta lui normala.
Dar el ca sistem nu il poti tu mari, asa cum maresti de exemplu muschii, ori ii intaresti prin exercitii. Daca faci analize si acolo toate is in regula, poti tu sa iei si lapte de cuc sistemul asta va functiona la fel, indiferent cei dai tu.
Scuze ca am scris asa mult, dar nu ai cum sa prezinti ceva, doar spunind Da, nu, asa cum fac unia.
La uni oameni si lipsa miscarii, aduce unele modificari in fiziologia lor, asa ca sistemele, organele is mai slabite.
In cazul asta este indicat sa afci ceva miscare, sa mergi la sala, sau sa alergi undeva daca poti, sau ai unde.
Ai vazut si cand stai mult timp, muschii is asa mai flescaiti nu mai sunt in forma lor normala, tocmai ca nu-s miscati, la fel se poate intampla si alte sisteme fiziologice.
Baga si tu si incearca diferite chestii, fa miscare, dar inainte sa racesti, macar sa alergi asa citva km de 3-4 ori pe saptamana, apoi sa observi ce se intampla.
Sa faci ceva analize sa vezi sa nu ai ceva carente, orice chestie de asta poate incetini sau destabiliza organismul mai simplus pus sa il slabeasca.
Păi da, am hipotiroidism, adică organism lent și automat când nu-mi iau câteva zile deja Euthyroxul și mai și abuzez de comportamente exagerate (ori nu dorm câteva zile, ca apoi să dorm o săptămână, ori fac curățenie generală prin casă sau cine știe ce efort mai mare, ca apoi să stau cu zilele și să zac în pat, ori să mă înfometez ca apoi să bag și tot așa) aceste dezechilibre îmi destabilizează și dezechilibrează organismul. Și cam da, aici am observat că se instalează răceala. La aceste dezechilibre.
Cun schimb de asemenea mediul sau cine știe ce fac, iar îmi apare răceala. Când nu dorm echilibrat (ori că prea mult, ori că deloc) iar îmi apare răceala.
Din ce mi-a zis ultimul terapeut la care am fost prin prisma psihiatrului meu și mi-a zis chestii despre dieta echilibrată, tipa mi-o zis că tocmai de aceea nu e ok să te înfometezi sau să nu ții diete drastice, ca să nu ajungi să ți distrugi organismul. Că mi-a zis că organismul crede că vrei să l omori atunci când îți schimbi tabieturile și el acționează în cauză. Cum a fost la mine prin hipotiroidism. Eu și azi susțin că hipotiroidismul mi l-am căpătat din cauza asta, al înfometării și al schimbării ciclului de somn. Pentru că pe timpul facultății, cât am fost la ea, procedam așa; dormeam ce dormeam, apoi în sesiune făceam nopți albe ca să pot să trag să învăț cât de cât. Și asta și-o spus cuvântul. Și faza e că, mă înfometam, când aveam chef și dispoziție, însă în sesiune ca să pot combate stresul mâncam dublu, triplu. Și toate rahaturile astea și-au spus cuvântul.
Și pentru ce?
Că azi nu am terminat nici facultatea și nici nu am slăbit. Am ajuns doar pufoasă, cu tiroida praf și pe lângă tiroidă mai mi-am distrus și sănătatea mintală. Că na, apoi mă comparam cu toți ceilați din facultate care erau la buget sau care se lăudau și că lucrau pe timpul studenției, dar și luau examenele cu brio. Și de ce? Doar pentru că ei copiau, majoritatea, nu veneau mereu la cursuri, dar se treceau toți pe foaia de prezență și luau punctajul maxim pentru că prezentau rahaturile alea de prezentări la seminare, că nu aveau ce aveam eu și încă ceva colegii, adică anxietate socială. Pentru că am mai avut și alți colegi ca mine, xhiar la faculta de psihologie. O colegă chiar din grupă de la mine, s-a blocat la prezentare și a început săraca să plângă în fața grupei noastre. Și o colegă a vrut să-i dea și batistă să-și sufle nasul, șteargă lacrimile, ceva ce și mie mi se părea total omenesc și firesc și profa i-a zis să nu. Că ce, că o să vedem noi când o să prezentăm în fața comisiilor tor felul de rahaturi și să vezi atunci judecăți și evaluări și că noi ar trebui să ne stăpânim rahaturile astea precum emoțiile și bla bla. Și mi-a dat și faza aia un vibe nu tocmai ok și nu m-ai m-a atras facultatea și psihologia. Prin prisma profesorilor ălora lipsiți de empatie.
Și uite de aia am decis eu izolarea, dragă Relian. Pentru că la facultate am văzut viața reală. Aia în care nu câștigă cel mai frumos specime, cel care trage și învață, nu câștigă chiar corectitudinea așa cum ne învățau la școală, așa cum m-a învățat pe mine bunicuța mea cu 4 clase. Ca să fiu corectă, să vorbesc frumos și să las mereu de la mine. Ci am învățat în acea facultate că doar perversiunea, manipularea și puterea câștigă.
Deci dacă azi vă duceți la un pisholog și vă mirați că dar vai de ce nici psihologul nu e pregătit, să nu vă mirați de ce? Ok?
Eu aici nu vorbesc despre cei care au fost la buget pe corecte și care chiar dacă i-ai întreba orice despre psihologie ți-ar da un răspuns good, nu, ăia sunt clar modele mele în viață și ăia au ajuns bine. Și sunt peste mine. Dar eu vorbesc despre oameni pe care i-am văzut că știau cât mine sau poate chiar mai puțin decât mine și azi au terminat facultatea. Și da, au terminat-o tocmai pentru că au copiat și s-au descurcat oamenii.
Și aici nu acuz numai oamenii de la psihologie sau oameni care poate mi-au fost și colegi acolo în facultate și cu care totuși m-am avut bine. Ci la general, pentru că un astfel de exemplu clar am pe vărul meu. Care mi-i drag oarecum, n-am ce zice, sângele apă nu se face. Însă omul s-a dus la ASE, a intrat și pe bază de dosar, dar a și copiat la greu. I-a plâns atunci, pe vremea studenției, mamei lui și lu bunică-si care-i dădea bani ca să-i dea 15 mil de un ceas din ăla electronic, ce se și aprindea și stingea alone, o dată ce mișca mâna, doar ca să copieze omul liniștit și ca să-și poată lua examenele. Omul a primit asta, a făcut asta și azi omul e mare pe bancă și are peste 40 de milioane salariu și chiar acum a reușit să-și facă și împrumut de apartament în București.
Și se mai și ceartă cu toți pe la băncile unde lucrează. Și aparent Dumnezeu, tot lui i-a dat mai mult.
Nu am nimic, că eu zic că și furtul e tot o muncă. Și poate de aia îi dă tot lui mai mult Dumnezeu. Oricum invidie mare nu am pe el, deoarece mă bucur oricum ar fi pentru el. Oricum ar fi e vărul meu și mi-i drag.
Dar ca vărul meu, am văzut acolo o lume a dracu în facultate. Mult mai multă ca vărul meu. Așa că uite de aia dragă Relian mi-am distrus eu tiroida. Tocmai pentru că am tras pe corecte, cu dinții și cu propriul somn și propria materie cenușie să-mi f** creierii pe teoriile psihologice și alții azi au de toate și nu și-au mai f**ut creierii ca noi oamenii corecți.
Asta e de fapt motivul pentru care mă ascuns în casă și pentru care simt uneori că aș dori să devin Hitler, să eradichez planeta. Pentru că unde e Dumnezeu în această situație, unde e dreptatea în astfel de situații?
Și azi, ce să vezi tot eu sunt cea judecată că "nu vrea Alexandra să muncească". "Că nu poate." Dar când am făcut totul pe corecte, ba tot eu eram aia trasă la răspundere și batjocorită.
Păi așa, nu pot ieși în lumea asta infectă, dragă Relian.
Ăsta e oful meu nr 1.
Ba chiar și la munca din învățământ, când am prin în primul an, pe la 21 de ani, ca învățătoare la clasa a 4 a și erau toate materiile mai grele, eu doar ieșind de pe băncile școlii și știi că nici în școală nu se face cine știe ce. Uitasem și tot ce se preda la clasa a 4 a plus naveta cu vreo 2 transporturi, pierdeam mult timp și acolo, la fel nici acolo nu dormeam nopțile ca să studiez și ca să fac hârtii că directoarea îmi cerea hârtie la orice. Când un părinte a venit să-mi faca gură că nu știu eu matematică și bla bla, eu mi-am dat demisia și am zis, ok, mă duc acasă, mai studiez, mai mă pregătesc și vin pregătită ca profă.
Însă nimeni din anturajul meu sau din familia mea nu a văzut asta cu ochi buni. Au zis doar că eu nu vreau să muncesc și bla bla. Că sunt eu reaua. Nimeni orice-ai face, oricât de bine ai încerca să faci, nimeni niciodată nu va vedea binele din tine. Iar asta mă doare și mai tare.
Deci toate astea mi-au distrus tiroida, dar nici măcar nu m-au ajutat să primesc mai mult în viață.
Încât uneori, am ajuns la concluzia că cu corectitudinea mori doar de foame, în secolul 21. Păcat însă că mereu a trebuit să fiu eu cea corectă. Am obosit, dragă Relian. Am obosit să fiu eu merej cea corectă, într-o lume infectă.
Problema ta e că te raportezi prea mult la restul. Ok ai avut o plângere. Trebuia să îți dai demisia? Nu. Ai avut restanțe? Trebuia să renunți la facultate? Nu.
Ai fost apoi la Timișoara, după câteva zile ai plecat. Ai fost la București, după câteva zile ai renunțat și acolo. Toți trecem prin momente rușinoase, sunt inevitabile. Cuvantul cheie este însă "trecem", nu ne blocăm in ele.
La primul necaz fugi cu coada intre picioare. Poți da vina pe ce anxietate vrei tu, TOȚI trecem prin asta, toți greșim, toți am fost criticați. In felul asta nu o sa ajungi niciodată să te pricepi la ceva, nimeni nu le știe pe toate din prima, priceperea se capătă in timp și la inceput ii e greu oricui. In aceeași țară trăim și noi și chiar daca evident nu toți au aceleași șanse, majoritatea oamenilor care sunt pe picioarele lor, au trecut la un moment dat prin așa ceva. Deci cum să vadă familia ta ca pe ceva bun că renunți imediat. Până când o să te întorci la maica-ta și când o să-ți dai seama oare că sunteți Intr-o relație de codependenta care îți face in primul rand rau ție, că nu ai reușit să îți iei viața în piept și nu mai ai 20 de ani.
Și eu sunt introvertit, nu-mi place sa lucrez cu oamenii și cu toate astea am fost și librar unde trebuia să vorbesc direct cu oamenii, am fost și la call center unde toți cretinii cu doua clase își vărsau frustrările pe mine. Au fost momente grele, am trecut peste, am mers înainte învățând in fiecare zi din situațiile prin care treceam. Te ridici de fiecare data mai puternic. Daca te ridici. Daca fugi ramai la același nivel, ba mai mult o să-ți fie din ce in ce mai greu să scoți piciorul în lume. Sounds familiar?
Nu mai da vina pe scoala, orice om normal ar putea sa reziste fara minare, fara somn ceva timp, fara sa pateasca absolut nimic.
Treb sa dam vina pe OM pentru ca a dus toate defectele omenirii pana astazi, asta e problema, de aici vin toate.
Tu ai mostenit acele organe la care au probleme slabe, de la cine stie ce ruda indepartata.
Un om nascut normal cu toate asa cum trebuie nu pateste nimic, iti garantez.
Aceste organe, sisteme slabe, ori le mostenesti, ori le dobindesti cand esti in burta lu mamata, datorita anumitor conditii necorespunzatoare, aia e tot, restul is povesti.
Toata viata eu am mincat zahar, adica dulce, la greu, asculta ce zic, am bagat in mine zahar cit 1 mie de oameni, dar niciodata nu am avut probleme.
Acu nu prea mai bag, ca de la o vreme te plictisesti si de mincare Lumea nu este infecta, este asa cum omul si-a facut-o singur.
Nu esti tu de vina, nu sunt eu, dar sintem vinovati cu totii pana la urma. Uite, sa zicem ca tu esti asa cum spui cu aceste p[robleme da? Tu ai spus, daca nu ma insel ca nu esti curioasa de barbati, ca nu vrei sa copii, sau ca nu mai vrei.
Dar banui ca ai vrut cindva.Gindeste a ai fi facut copiii, da? Toate defetele tale leai fi transmisi mai departe, aia cand ar fi ajuns ca tine, ar fi injurat toata specia umana, uite ce lume infecta
Este vina sistemului, pentru ca pewrmite asa ceva.Nu zic sa elimini oamenii defecti, departe de mine gindu asta, dar nu-l lasa frate sa faca copiii, ca uite asa duce toate relele mai departe si toate cad pe capu alora mai sanatosi, plus se chinuie si individul respectiv.
Dar guvernantii in loc sa incerce sa faca o selectie a oamenilor, pentru a elimina din rele, ei dimpotriva, veneau sa te oblige, om sanatos sa te vaccinezi uite si tu ce hal de gindire au unia.
Sa stii ca si cei care is la guvernare, is cu probleme, mai ales la cap, au probabil lipsuri f multe si le functioneaza mintea in colturi
Măi Relian, te-aș și înjura, dar și pupa. )
Te înjur pentru că ai o obsesie cu specia asta superioară și cu gena. ) Iar aici mister Watson te-ar contrazice, chiar când învățam istoria psihologiei, acest domn american, by the way ) zisă cam așa "Dați-mi o duzină de copii și vă arăt cum vi-i pot face, avocați, medici, slujitori, homelles sau delincvenți."
So, Darwin, te-o pupa, dragă Relian, dar conaționalul tău, mister Watson, te-ar bate zdravăn. )
Așa că, eu care am studiat psihologia și încerc să văd lumea psihologică undeva la mijloc, te și pup, te și bat. )
Sunt de acord cu ce spui tu, oare nu crezi că de aia eu am și ajuns la concluzia că "nu vreau copii"?
Pentru că, ce gene aș da eu copiilor mei?! Ș-așa, e exact jungla aia descrisă de tine și de Darwin acolo afară. Că Darwin așa susținea prin Evoluția Speciilor, că animalul puternic îl devorează pe animalul slab, că cel puternic găsește să se adapteze la orice mediu și stare și nu moare. Și uite cum aș da în lumea asta, un alt animal, pe fi-miu, slab și îl arunc în lumea asta a hienelor.
Nu mulțumesc, mai bine zic pas. Nu vreau să-l chinui pe săracul copil. Deci da, aici îți dau dreptate.
Dar luând și ce mai spune Watson, poate sub o educație mai bună, decât a mea. Poate dacă-i repet de mic, ce groapă de hiene zace acolo în lume și îl fac chiar oleacă paranoic și Hitlerist, cine știe, poate băiatul meu, devine o fiară sălbatică. Acum, între noi fie vorba, eu sunt un melc în general și între oameni mai ales, că da, pe impunere am mari probleme, dar eu pe cont propriu și în propria casă, nu am murit, pentru mine singură știu să supraviețuiesc. Știu să-mi fac strictul necesar și deși mama a fost mereu lângă mine, oricum de mic copil am crescut mai mult alone decât cu ai mei. ) Și am și demonii mei, care când ies, crede-mă că pot dărâma o casă, un bloc, pot pune o bombă doar prin glasul meu și prin manifestațiile mele demonice. Așa că ) pot fi și un animal feroce dacă vreau. )
Pot să-l învăț pe fiu-miu și chestii mai demonice. Nu doar chestii sweet și power flower )
Dar oricum asta e deja terminată. De azi, chiar în ziua în care am împlinit 28 de ani, mi-am jurat că voi deveni mai respingătoare ca înainte, mai a dracu și mai arogantă și rece. Mai distantă ca niciodată cu oamenii. Iar cu bărbații și mai și.
De azi înainte mă voi răzbuna printr-o mare de indiferență.
Și mă voi lupta să scap de toate inhibițiile, adică nu voi mai rămâne doar la stadiul, parc și pădurea din parc. Voi călători peste tot, îmi voi face curaj și voi intra și în cafenelele alea, voi merge și în club și peste tot. Doar ca să fiu văzută, invidiată ba chiar și mă voi răzbuna. Însă mai întâi să-mi cresc trusa de protecție și muniție. ) Am o lanternă de câini, un ruj cu electroșoc și un cuțit în teacă, de bucătărie, mic. Dar nu mă prea ajută niciunul prea mult ca un pistol. Iar un pistol e greu de obținut în România. M-am uitat pe Emag la cele cu bile. Oare cele cu bile m-ar proteja? Pot fi folosite pe niște dulăi umani? ) Au vreun efect letal alea cu bile? Și nu prea mai știu ce arme să mai iau cu mine în dotare. Dar cât de curând vreau să ajung în club. N-am mai dansat de la 20 de ani, așa liber și nebunește
Chiar am priceput acum pe îndelete, că un șut în fund, e un pas înainte. Am renunțat de tot la oameni, de azi înainte chiar mă voi ocupa de mine și de visele mele. Cu patos, cu iubire.
Și nu voi renunța dragă Relian nici la visul America. Încă-l am pe listă. Și cred că mă duc și la teatru ori actorie așa cum am visat mereu. ) Încă mă mai bate și acest gând. )
Nu incurca mintea cu defecte de astea mai in jos de cap. Watson ce spui tu se ocupa cu altceva, tiar fi facut el ce spune, dar daca acei oameni ajunsi ce spui tu sau el, au chestii medicale ce faci?
Eu la asta am facut referire, nu la rasa superioara.Nu am facut nici o referire la mintea unui om, doar la cazul in care ai o defectiune genetica, cancer, chestii genul asta care va chinui acel om si odata cu el si societatea.
Asa ca nu vad legatura nici cu Darwin nici cu Wtson, mai ales cu asta, de care nu am auzit, bine ca nici nu am fost curios sa aud.
Darwin se ocupa cu alte povesti, ce spun eu este o selectie, o curatenie a noastra, sa fim mai sanatosi, aia e tot, cel putin cit traiesti sa nu te chinui, cam la asta se rezuma ce am spus.
Am spus ca am fi putut evita chestiile astea, doar ca nu s-a bagat nimeni, ori nu stiu, sa-i zic n-a fost curios, pentru ca odata ce cineva sa imbogatit, a preluat puterea si odata cu asta si legea.
Cum unia voiau si mai muta avere, chestia asta ce zic eu, ar fi impiedicat pe astia bogati sa devina si mai bogati.
In sf, deci nu vad legatura lu Wtson cu ce am spus eu.
Daca vrei sa te fac actrita e bun, poate cine stie, doar ca in Ro slabe sanse sa ajungi sa faci chestiile ce tu le spui.
Uite actorul Harison Ford, ala n-a fost actor, ala se ocupa cu alte povesti, era omu timplar ca sa vezi, apoi deodata a dat norocul peste el
Bine ca era timplar pe linga aia prin zona, unde se faceau filme, mai toti actorii cam de pe acolo is racolati, unia si de prin NY, asa care vrea sa se faca actor, trebuie sa se mute in zona aia California, ori sa faci ceva in alta parte si sa devii cunoscut cu ceva, foarte cunoscut, ca stiu si eu in ce imprejurari, cei care fac filme sa ta agate si pe tine.
Uite o actrita romanca, era actrita in Ro dar necunoscuta, eu sincer nu o stiam, dar in ziua de azi RO ce filme sa mai faca, femeia s-a mutat in California si cea facut ppe linga care s-a dat, prin ce paturi o fi trecut, aparu intr-un film e frumoasa intr-adevar, au bagat-o aia pe post de tiganca, dar rol cit de cit bun.
De fapt au bagat-o intr-un serial, care dupa mine, este un fel de capodopera, doar 10 seriale, tiganca noastra joca in 6 din ele, adica romanca, pe post de tiganca, emigranta in america anilor 1800...serialul, nu stiu cum sa spun, pe mine m-a dat gata .
Daca esti curioasa si ai Paramount+ acolo il gasesti, il poti viziona, doar aia il dau, ori sa il cumperi de pe undeva. 1883 se numeste serialu si cum am spus, dupa mine este unul nu reusit, ci f reusit, ramai impresionat, asta e cuvintul.
Regizorul a fost nebun, e unu de asta care cauta ca totul sa fei perfect.Nu stiu cit de buni is actorii, dar daca sa cheltuit 10 mil de dolari pentru 1 singur serial, aia spune ca au tras cadre pana a fost ala multumit.
Uite ca vorbim de una si o dam in alteceva.
Nu este normal deloc. Nu mai lua antibiotice pentru raceala, antibioticul este pentru bacterii iar raceala este o viroza, nu au nicio treaba. Mergi la doctor, fa niste analize, ar putea fi orice.
Ți-am mai explicat o data. Imunitatea se dezvoltă expunând organismul la medii cât mai diverse.