Am auzit de apeluri anonime, poate de la telefoane publice. Dar imi pare ca oricum cauta cine a telefonat si in cazul in care situatia nu e la destul de serioasa si le-ai pierdut timpul, poti fi penalizat.
Da, am gandeam ca mi se va vorbi despre avocat dupa ce am scris. Nu-mi permit nici macar sa-mi cumpar haine, sa am un serviciu din cauza ca ce se intampla este "vinovat" de cum am ajuns. Am incercat sa vorbesc cu rudele de ani, dar se pare ca gluma tot persista si eu sunt cea rusinata care am probleme. E complicat si stresant.
Plus ca mi-a facut-o al scoala logic cu "bolnava psihic si aczuatii cu prostitutia" (la cat de saraca si izolata sunt se vorbesc tot felul de prostii, si nu pot sa fac nimic din cauza acestor acuzatii, e o pedeapsa la acre sunt supusa) si tot continua sa faca glumele astea cu "lumea din juru meu". Din cauza ca am abandonat scoala sa scap de ei, nu pot face nimic cu ei peste mine (ca ei nu erau scoala, ci ceea ce patesc cu vecinii, parintii si scoala este din cauza lor). Dar imi pierd anii nestiinc cum ar trebui sa traiesc in situatia asta.
Deci toata viata mea nu am putut sa fiu sa fac nimic. Din cauza acuzatiilor ma feresc sa par asa ceva, si am probleme cu cei care fac.
Trec anii si nu stiu... sunt ca o rezerva pusa la pastrare intr-o gluma proasta.
Eu stau cu parintii si nu pot sa ma inteleg cu ei, am incercat sa le spun problema de cand eram copil, dar nu vor sa ma ia in serios, iar ei continua sa fie probleme.
Desigur ca tot ei care fac ma aczua pe mine, si din cauza ca au trecut atatia anii eu izolata si saraca aici in casa asta, ei ma acuza de prostii pe mine pentru situatia in care am aflu, si atunci ce e de crezut despre mine?
Nici macar nu aveam legaturi cu baieti, la scoala eram aia aratata cu degetu despre care se credea ca ma *** pe bani. Si fetele astea care sta la banii lui se iau de mine, iar baiatul prefera sa faca asa cu ele sa vorbeasca asa despre mine. Si anii mei nu mai sunt, asta e viata pentru mine, o gluma proasta. Nu constientizam ce se intampla in liceu, au venit acasa dupa ani, trec anii si continua sa recunoasca sa isi faca treburile. Iar eu n-am viata nimic, sunt spectatoare si victima in jocurile lor.
Logic ca mi-a palcut ideea sa nu-i iau in seama, dar nu pot sa fac sa merg nicaieri ca peste tot continua sa-mi fie pericolul asta. Si au trecut anii mei, nu pot sa am nimic, trebuie sa faca ei asa. Cand zic ceva, sunt acuzata de probleme psihice zice ca am eu ceva cu ei, nu cunsoc persoanele, dar isi bat joc, si a ajuns chiar in halu asta din cauza lor, inca copila in casa parintilor.
Neimportant întreabă: