Eu nu pot sa inteleg mecanismul asta, mai tineti minte acum 4-5 ani cand ati avut o problema si credeati ca cedati? Iar azi radeti de acele momente si peste inca atata timp vom rade si de chestiile pentru care ne ingrijoram acum... deci daca stim asta, de ce totusi ne facem griji si ne lasam doborati?

Ce să facem si noi...nu puteam nici să râdem tot timpul sau să sărim într-un picior de fericire. Vezi câte unul pe aici cu câte trei-patru conturi, nu poţi să rămâi indiferent. Mai ales când vezi că adminii nu iau nicio măsură.

In fapt creierul uman are tendinta de a considera ca nu a fost asa rau, s-a facut mai multe experimente cu cei care au patit lucruri chiar fiind la un pas de moarte, ei privind in trecut nu au considerat ca fiind asa de rau, la fel si cand naste o femeie, creierul sterge durerea aia

Problemele mele de atunci, sunt la fel de complicate ca si probleme de acum
Pe mine nu ma apucă râsul cand ma gandesc la trecut, ma gandesc cu naiba am rezistat

Se intampla asta pentru ca multe din asa zisele "probleme" de fapt nu sunt probleme. Sunt doar mici inconveniente cu efect limitat. Avem tendinta de multe ori sa dramatizam lucrurile.
Ba mai mult, fara unele dintre ele nu ai fi trait dupa ce s-au intamplat niste lucruri foarte misto.

Poate pentru că pe moment chiar pare grav.
Gen prima dată când am făcut-o, era cu o prostituată, prezervativ rupt, bani aruncați la controale și mult stres, pentru o infecție urinară inofensivă.
Privind în urmă mă amuză panica și dramatismul copilarisesc de atunci.
Cam așa e cu fiecare problemă nouă.

Nu-mi vine sa rad de acele momente. Au fost groaznice. Daca acum nu te mai ingrijoreaza problemele din trecut, asta se datoreaza faptului ca au trecut, dar asta nu inseamna ca sunt amuzante. Sunt amintiri dureroase.

Daca pui mana in foc azi si te arde dar te gandesti "peste un an o sa rad" nu inseamna ca te doare mai putin.
Lasand la o parte ca oamenii dramatizeaza, unii au avut probleme grave ce nu se uita vreodata.
Ce zici tu acolo se aplica in mare parte la prima me.n.s.truatie.

Da,mai țin minte.Si nu îmi vine deloc sa rad.Dimpotriva.Nici de problemele de acum nu am sa rad vreodată.

Ãla e un mecanism de supravietuire care fiecare il dezvoltat si pastreaza in felul lui din nefericire, trecutul Nu trebuie sa definescã pe nimeni, adevarul fiind ca suntem acum cu totul alte persoane si aia e tot ce conteazã.

Râdem si răsuflăm ușurați deoarece am trecut peste. Normal că dacă acum avem o problemă ni se pare greu e stresant si depui efort emoțional mai mult decât de obicei

Sa cedez cum, nervos? Asta mi s-a-ntamplat o singura data, acum mai bine de 10 ani. Numai rasul nu ma apuca.