Exista [copii mari mici ]tot copii sunt pentru parinti sa i urasca pentru ca le da sfaturi sau pareri fara sa i oblige sa tina seama de ele daca nu vor? ce parinte doreste raul copilului lui.mai ales mamele... cer o [perere ] multumesc e o intrebare pur si simplu pentru ca nu dorescsa expun nimic {RUFele se spala in familie...

Eu voi fi cea mai buna mama si copilul meu nu se va plange niciodata de mine
Asta e un vis al meu

Total de acord cu zazu. Ca parinte, copil, adult sau ce oi fi ai dreptul sa iti spui parerea, dar nu ai niciun drept sa ceri cuiva sa ti-o urmeze. Spui ce simti si gata, asta e partea ta de responsabilitate intr-o relatie. Vezi ca omul din fata ta se apropie de prapastie? Foarte bine, ii spui ce crezi ca face, dar nu te asezi in fata lui. Poate fi dureros, dar, da, uneori e necesar ca oamenii de langa noi sa cada in prapastii. Sau macar sa se apropie suficient de mult de margine ca sa vada primejdia. E fix alegerea lor. Cat despre "a obliga" nimeni nu poate obliga, efectiv, pe nimeni sa faca ceva. Poate doar prin tortura, si chiar si atunci, e alegerea celui torturat sa cedeze. Mi-e foarte greu sa cred ca un copil isi uraste parintii pentru ca primeste de la acestia un sfat. Doar daca sfatul devine pisalogeala, intruziune etc. Daca e doar un sfat cu care nu sunt de acord, il vor ignora si atat. In concluzie, asta e regula de baza: spui ce simti/gandesti, dar nu te amesteci in deciziile omului de langa oricat de proaste ti-ar parea tie. Fiecare copil, pana invata sa mearga, mai cade in fund de cateva ori. E valabil la orice varsta, nu poti merge tu in locul lui si sa-l tii in brate. Astfel, in loc sa ajuti, cum vrei, il condamni la handicap pe viata.

Parintii nu sunt buni la nimic, dacat atunci cand iti intemeiezi o familie, ai copii si trebuie sa mai stea si altcineva cu ei si se pare ca atunci sunt buni si bunicii...
Ce uita acesti tineri, este ca la randul lor vor fi si ei parinti, tineretea nu este vesnica si orice ajutor din partea oricui ar veni, este binevenit.
Recunosc, parintii sunt exagerati in ideile lor, dar niciodata nu vor raul copiilor, poate... si nu poate, ci sigur sunt asa pentru ca vor sa-si protejeze odraslele. Mie mi se pare normal acest comportament.

Stii...si parintii mai gresesc si poate chiar daca au cele mai bune intentii...

Fiecare varsta cu ale ei
am uitat ca si noi am fost copii si ne zgandaneau parintzii nervii cu grijuleala lor, ei am ajuns sa facem la fel, suntem ingrijoratzi cand ies seara si trece ora H si copilul nu mai ajunge odata acasa, chiar daca este casatorit si are si el copii la randul lui si este plecat cu sotzia si nepotul, oare ce s-o fi intamplat, de ce intarzaie oare si stam la geam si nu ne linistim pana cand nu se opreste masina in fata casei si ei coboara tot razand si bine dispusi din masina, atunci ne punem intrebarea oare de ce suntem asa de exagerate in GRIJULEALA, asta sunt eu si nu ma pot schimba cu toata stradania

Da, asa e, tot mai multi copii vad ca isi vorbesc de rau parintii, sau ca deja vor sa scape de ei. si tocmai din acest motiv.
Parintii ii iubesc, vor sa ii protejeze, dar ei iau sfaturile in nume de rau.

:*

Una e sa dea sfaturi si alta sa manipuleze. iar daca, copilul e marisor, sa il lase sa isi vada de viata. daca vroia sa il educe, trebuia sa o faca cand avea 5 ani si nu la maturitate.fiecare isi traieste viata asa cum crede de cuviinta, chiar daca altora nu le convine.

Numai fiindca e parinte, asta nu inseamna ca nu se poate insela... cu toate ca are cele mai bune intentii.
Daca-ti lasi copilul sa faca ce vrea, mai tarziu risti sa-ti reproseze tocmai asta, ca l-ai lasat de capul lui, nu l-ai tras de maneca, nu i-ai spus ca greseste.
Daca il opresti, iti va reprosa ca nu i-ai dat destula libertate, nu l-ai lasat sa-si ia fraiele vietii in propriile maini.

Asa ca riscul e mare.Eu apreciez pe acei parinti care incearca sa-si avertizeze copilul, incercand sa-i deschida ochii, dar fara a-l opri sa experimenteze pe pielea lui.