| AbeautifulMind a întrebat:

Funda! Am inteles ca in anii '50 mii de familii din Timis, Caras-Severin si Mehedinti au fost deportate in Baragani. De ce?

2 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Deportările în Bărăgan au fost o acțiune de amploare de „dislocare" întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. Spațiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave se întindea între satele Beba Veche (județul Timiș) și Gruia (județul Mehedinți), acoperind un număr de 203 localități. Au fost deportate și persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportații s-au întors la locurile lor natale, dar nu și-au recăpătat casele.
Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:
----
„Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate."
----
Decretul a creat cadrul prielnic desfăşurării acţiunilor de deportare plănuite anterior. Aceasta urma să fie a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după deportările din ianuarie 1945 când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de prima deportare, de această data s-a ales ca destinaţie câmpia Bărăganului, o zonă subdezvoltată şi foarte puţin populată. Din acest punct de vedere operaţiunea coincidea cu o acţiune de colonizare a regiunii.
Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timişoara, "igienizarea Banatului", curăţarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti. Au fost vizaţi marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşi, hangii sau deţinători de restaurante, refugiaţi basarabeni sau macedoneni, foşti membri în forţele armate germane, cetăţeni străini, rude ale refugiaţilor, simpatizanţi ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialităţi demise, rude ale contra-revoluţionarilor şi toţi care i-au sprijinit, activişti politici şi pentru drepturile cetăţeneşti, foşti oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani.
====
http://ro.wikipedia.org/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan
http://enciclopediaromaniei.ro/......r%C4%83gan
http://www.historia.ro/......-n-b-r-gan
http://www.tvrplus.ro/editie-deportatii-301936

| alex495 a răspuns:

Pentru ca in anii 50' in Romania era la putere regimul Dej. Gheorghe Gheorghiu Dej era,, omul" trimis de URSS ca sa ne conduca tara dupa abdicarea regelui Mihai. Si in legatura cu intrebarea ta, au fost deportati din toata tara in Baragan, erau deportati acolo romanii instariti carora li se confisca averea si erau pusi la munca zilnica, mai erau deportati prizonierii politici ( aceia care nu erau pe gustul regimului, scriitori, oameni care erau contra regimului). In partea Banatului acolo din cate stiu eu erau deportati multi in afara tarii, mai ales in Germania de est ca multi erau sasi ( germani la origine) sarbi, regimul nu avea nevoie de neintelegeri cu tarile cu care facea afaceri si atunci tara isi,, vindea" sasii pe 10 mii de dolari fiecare Germaniei