Întâlnirea dintre două vocale alăturate aflate în silabe diferite se numește hiat.
În fonetică, un hiat este o succesiune de două vocale care fac parte din silabe separate. Un exemplu de hiat se găsește chiar în cuvântul "hiat", care se pronunță /hi'at/. Dacă două sunete vocalice apar în succesiune în aceeași silabă, ele nu formează un hiat ci un diftong, iar unul dintre cele două sunete vocalice este de fapt o semivocală.
În transcrierile fonetice, hiatul se marchează prin precizarea locurilor unde se termină o silabă și începe cealaltă, de exemplu "aer" se transcrie fonetic /'a.er/, unde punctul semnalizează locul de despărțire în silabe. Simbolul pentru poziția accentului se plasează înaintea silabei accentuate din cuvânt și înlocuiește punctul de despărțire în silabe, ca în exemplul de mai sus, "hiat": /hi'at/.
Uneori hiatul se desemnează grafic prin semnul diacritic numit tremă, constând din două puncte amplasate orizontal peste una din vocalele hiatului. Exemplu: Citroën.
A nu se confunda cu umlautul, care se marchează tot printr-o tremă, dar are alt efect fonetic decât hiatul.
În fonetică, un hiat este o succesiune de două vocale care fac parte din silabe separate. Un exemplu de hiat se găsește chiar în cuvântul "hiat", care se pronunță /hi'at/. Dacă două sunete vocalice apar în succesiune în aceeași silabă, ele nu formează un hiat ci un diftong, iar unul dintre cele două sunete vocalice este de fapt o semivocală.