Hai sa va povestesc ceva din viata mea.

Inca de mic am fost un copil sociabil, caruia ii placea sa vorbeasca cu oamenii si sa fie inconjurat de ei. In clasa a 5-a, datorita regulilor din scoala mea, din doua clase s-a facut una singura, respectiv cei mai buni 30 copii din cele 2 clase de a 4-a care existau. M-am integrat bine in colectiv, eram o clasa destul de ok, ma intelegeam bine si cu baietii si cu fetele.

Prin clasa a 7-a, un coleg care pana atunci nu era decat un simplu coleg a inceput sa se bage mai mult in discutii cu mine, mai pe scurt sa fim prieteni. Venea in fiecare zi la mine si mergeam amandoi la scoala, ne intelegeam foarte bine si totul era ok.

Pe langa acest coleg mai existau si altii, tot baieti din clasa mea cu care la fel ma intelgeam bine, dar cel de mai sus si cu inca unul erau cei mai buni prieteni pe atunci.

Aveam si un loc al nostru, niste scari (trepte) pe care ne asezam in fiecare pauza si pe care ne-am asezat vreme de 2 ani, pana am terminat scoala generala.
In ultimele zile din clasa a 8-a eram constienti ca nu vom ramane toti la acelasi liceu si ca nu ne vom mai vedea in formula asta, dar stiam ca cei doi cu care eram prieten vor ramane tot aici, la fel si eu.
Cei doi s-au dus la un profil, eu la alt profil, si imi aduc aminte si acum ce am spus atunci 'Lasa, ne vedem in pauze la scari'

Si iata ca a venit si liceul, m-am reintalnit cu multi din fostii colegi pentru ca au ramas tot in aceasta scoala si automat m-am intalnit si cu cei doi prieteni.
Mi s-a parut ca vad ceva schimbat la ei dar am zis ca exagerez doar si am trecut rapid peste moment, doar eram din nou cu totii la scari.

Si timpul a trecut, si cumva ceva s-a petrecut, treptele pe care stateam o data s-au umplut de praf si nimeni nu mai sta pe ele. Cei doi prieteni s-au schimbat, pe unul nu-l mai recunosc deloc, acum i se pare o povara sa-mi zica si salut, ia totul la misto cand ma vede, iar pe celalalt, cel ce venea zilnic la mine sa mergem la scoala nu-l vad cu zilele si atunci cand ne vedem, la fel un salut fortat.

Ii vad pe amandoi la scoala cu atitudini de mari vedete, cum se dau mari baieti si oarecum imi provoaca amuzament, pentru ca restul lumii nu-i stie cum ii stiu eu, baietii de altadata, care imparteau tot ce aveau, care radeau impreuna de orice **** si care asteptau pauza din simplul motiv ca scapau de ore si ca se relaxau cate 10 minute la scari cu tovarasii lor.

Totusi, exista inca momente, rar ce-i drept, in care ma intalnesc cu ei si mai stam la discutii, momente in care inca ii vad pe baietii cu care eram prieten, pe baietii pe care nu-i schimbasera liceul, fetele si popularitatea si atunci imi dau seama ca tot eu sunt cel mai implinit, ca am ramas acelasi pe care-l stiau cu totii, ca nu o sa ma schimb niciodata si ca sufletul meu asteapta inca sa ne reintalnim cum o faceam o data la scari.

Aceasta a fost cea mai importanta lectie pe care am primit-o in viata si sper ca ati inteles si voi ceva din ea.
Daca te-a miscat in vreun fel astept un raspuns de la tine.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook