Hei, dragi TPUași 
am și eu o întrebare întrebătoare din mintea mea. Dar nu știu cum să o exprim.
Voi ce ați crede despre următoarea situație?
Un agent imobiliar care i-ar spune la plecare posibilului chiriaș/client pe nume?
Am mai comunicat la viața mea cu câțiva agenți, dar majoritatea mi-au spus "domnișoara" sau "doamna".
am și eu o întrebare întrebătoare din mintea mea. Dar nu știu cum să o exprim. 
Ordonare:
După relevanţă
Păi și dacă-ți spune "domnu'| Parakeets", care-i problema?
Mie-mi sugerează o cvasi-apropiere, măcar emoțională
Răspunde
Depinde de oras, de varsta persoanelor implicate si de alti factori.Pentru unii e inconfortabil sa recurgi la familiaritate (cred ca si tu intri aici) desi abia v-ati cunoscut (e mult zis cunoscut), dar pentru altii e chiar ok.Eu am mixed feelings.
N-as crede nimic. Nu ii calca pe urme vara-mii! Pierzi timp si energie cu detalii nesemnificative.
Ai dreptate. Oricum nu mai contează, i-am dat țeapă tipului agent. Am vorbit că semnăm contractul de închiriere aseară și azi m-am răzgândit. Și îmi pare atât de rău, că părea așa de simpatic și chiar blând omul. Dar îmi pare rău chiar și de mine, deoarece, am iubit jobul ăla cu toate minusurile lui și colectivul ăla (colega mea de la grupă, mi-o cerut numărul de telefon deoarece vrea să păstrăm legătura și m-a îmbrățișat la plecare) sunt nebună, cred. Altă explicație nu găsesc. Am fugit de ceva ce iubeam, dar mă speria. Dar fizic nu mai pot, iar psihic cu atât mai mult. Și acum plâng pe râul Bega și nu mai am multe șervețele. Awsome.
Tarotul lui amiga mea s-o adeverit. Nu m-am angajat, deoarece plâng după mami și după casă la 27 de ani și trebuie să mai merg pe acasă să trăiesc în cocon. Splendid. 
)
Nici nu am curaj să mă arunc aici în Bega. 
Îmi urăsc viața, jur.
Și mătuși-mea cică să mă rog. Asta îmi dă mie God? Doar drumuri fără nimic? Și fugă de peste tot? Dar și muncă numai în grădiniță? Adică eu care nici nu vreau familie și copii, de ce dracu mă pedepsește God așa? Numai la grădi mă trimite să lucru. Nu mă înțelege greșit. Copiii îi ador acum, de când tot am lucrat cu ei, dar mulți sunt totuși obositori și gălăgioși.
Și am aplicat și la Cărturești în TM, dar nu m-a contactat nimeni. Dar eu știu sigur că sunt făcută pentru un job într-o librărie, e un mediu mai liniștit. Nu foarte obositor ca în grădiniță. Și plângă și că nu m-a ajutat God să lucru acolo. Acolo îmi doream și mai mult. Iar pe grădi, o făceam doar de necesitate, dar până și de acest job oarecum, m-am atașat. Și eu am plecat. Îmi vine să mor. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Și dau bani grei la psihologi și psihiatrii și nimeni nu mă repară. M-am săturat să fug. De ce dracului tot fug? Că nici eu nu m-ai pricep nimic. Acasă nu-mi place că mă cert cu mama zilnic, în altă parte nu-mi place că-s alone. Atunci unde dracu e locul meu? De ce dracului nu-mi răspunde God ăsta? Că m-am săturat să nu mă pot adapta nicăieri și să mă simt peste tot ca ultimul om. Am obosit, frate. Dar am obosit și să fiu luată de fraieră. Un motiv esențial pentru care am decis să plec și de acolo. Pentru că toate fetele plecau după 8 ore, eu plecam după 10 ore. Și eram plătită cu min aproape.
Oare toate astea să fie semn că locul meu nu e printre oameni? Oare Dumnezeu chiar vrea să-mi arate că locul meu e la Mănăstire și de aia nu mă prea ajută cu jobul?!
Răspunde
Ei, ****, sa te duci acasa. Mai degraba un psiholog. Sau undeva de unde chiar sa nu fie asa de usor de revenit. America de Sud, gen. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
