Hei, TPU, azi mergând spre casă și întâlnindu-mă cu colega mea, ce e din satul unde predăm noi, și luând-o și pe ea cu mașina, am tot vorbit și i-am spus că mie îmi place cât de cât satul acela deoarece e super aproape de oraș și e ca o suburbie americană mai mult, decât ca un sat. Cel puțin pe la centru.
Și tot vorbind cu colega mea, i-am zis că aș căuta și eu o casă, iar ea mi-a zis entuziasmată că sunt case pe acolo de vânzare.
Și mă tot gândesc la această idee. Dar ideea e că, nu știu ce să fac. Nu știu ce vreau să fac cu viața mea.

O parte din mine, ar vrea să ia o casă în acel sătuc și să mă gândesc că decât să cheltui bani aiurea pe mâncare sau alte prostii de ornamente, ori chiar o chirie în alt oraș ori în altă parte, mai bine plătesc un credit și am astfel și o casă cu grădină, unde mă pot refugia ori de câte ori mă apucă depresia sau alte griji și dureri. De altfel visul meu fiind să am o grădină undeva departe de societate și unde să mă pot retrage în natură și în intimitate.

Însă apoi mă gândesc că dacă plătesc pentru credit, o să cam trăiesc de la o lună la alta și până la bătrânețe voi fi legată de casa aia.
Iar apoi mă gândesc că dacă la un moment dat vreau să plec din orașul ăsta (ceva ce tot vreau mereu, dar nu prea reușesc) sau nu mă mai regăsesc aici sau vor muri ai mei și singură chiar nu mă văd trăind în orașul ăsta și aș vrea să plec, nu am să mai pot pleca așa ușor, fiind legată de acel credit și probabil de un salariu modic, din care abia să trăiesc.

Deci întrebarea care mă macină, ce să aleg în final? Și cum pot afla de fapt ce vreau?! Eu nici azi nu știu ce vreau.

Sau știu în mare ce vreau, dar sunt lucruri discrepante.
Cum ar fi să plec, dar mă ține pe loc familia actuală aici și da, probabil frica de a plec pe cont propriu. Cât o mai am pe mama în viață, dorindu-mi să stau lângă ea, și mai ales acum că o am și pe bunică-mea așa cum o am cu bolile ei. Deci dacă asta e realitatea actuală, aș cam dori să rămân și îmi spuneam că dacă tot rămân aici și sufăr după natură și un tărâm al meu, mai bine, banii pe care-i aruncam pe nimicuri, îi dădeam la un credit la bancă, pentru o casă pe care măcar la bătrânețe, dar o aveam în proprietatea mea.

Apoi mă gândesc să plec, dar nu aș pleca acum, cât o am pe mama lângă mine. Mai ales că așa 2 persoane, ne-am ajuta mai mult dacă ar fi vorba de un credit la o casă.
Însă nu pot garanta cât va mai trăi mama, și dacă ea peste 10 ani va muri, iar eu voi avea 40 de ani și simt că nimic nu mă va mai lega de orașul și locul ăsta și aș vrea să plec sau să devin nomadă, cum aș mai pleca dacă aș fi legată de un credit?!

Voi auzind cele 2 povești... dacă le-ați trăi voi, fix așa, cum le povestesc eu aici, către care ați tinde să mergeți? Și dacă ați încerca să le îndepliniți pe ambele cum ați face?!

Nu am urmarit alte postari ale tale. Stai in oras si faci naveta? Stai cu parintii (mama)? Daca stai cu ei inseamna ca iti poti permite un credit. Care nu tine o viata. Ca nu ai alte cheltuieli. De ce crezi ca mama ta va muri peste 10 ani? Daca tu acum ai 30, mama va putea trai inca 30-40 de ani. Si mai ia in calcul un aspect: sa va mutati toate acolo unde tu predai dupa ce mama iese la pensie. Daca tot vrei casa. Dar sa fii atenta la numarul de camere si impartirea lor.

Da, stau în oraș, la bloc.
Îmi place optimismul tău, legat de mama mea. Eu una, cred că mama se va duce foarte repede, deoarece nu se prea duce la medici și deci nu prea se tratează, cât de mine una, eu una, sper că mă duc eu repede, de ce aș vrea ca mama să trăiască mai mult ca să se chinuie. Iar eu oricum mă voi duce repede de la bulimie și zahăr (sper).

Am impresia că viața e mai mult tristă decât fericită. Sau mai grav chiar și decât tristețea, este non-sensul, vidul vieții. Parcă e fără sens, așa că, de ce am vrea să trăim mai mult de 10 ani. Mie și încă 10 ani și mi se pare mult.
De aceea uneori nu pricep cum de alții cu boli mai grave încă se mai luptă pentru o viață care sincer, nu mai are sens. Nu pricep în ce lume nebună trăim.

Cât de credit, păi un credit la o casă, se cam face pe 30 de ani, minim. Deci cam o viață de a mea. ) Asta dacă mai ajung eu la 60 de ani. ) Nu mă văd până acolo ajunsă.

Eu nu as sta in oras mare nici sa ma bati, daca as avea linga mine un sat cum povestesti pe aici m-as muta pe cimp dar tot asa pe linga un oras mai mare, sa poti face ceva cumparaturi etc.
In viitor satul ala va fi foarte scump, multi vor cauta sa locuiasca pe acolo.

Uite ca am auzit si eu opata la tine ceva mai altfel "îmi place cât de cât satul acela deoarece e super aproape de oraș și e ca o suburbie americană mai mult, decât ca un sat." spui tu, oare ce so fi intimplat cu tine, nu ai spus, vai sat ca americanii aia naspa, sat naspa gen american

Deci iti plac localitatile astea gen americane, e bun si asa rau, se pare ca America nu-i chiar atit de rau cum ti se parea pana acum.

In orase micute, toate sunt mai ieftine, cel putin aici la mine asa este, de la chirii, la asigurare la masina, la mai orice.
Unde pui ca este mai liniste, toata ziua in oras, sau la tine toata ziua cu copiii, dupa ai nevoie si de ceva liniste, iar satul ala asta iti da.

Referitor la intrebarea cealalta, iti spun, ca nu are legatura cu casa, cu satul respectiv, nu are legatura cu nimic. Ce iti doresti tu nu conteaza, tot ce conteaza este sa faci ceva, ca stai acolo, sau ca nu vei sta, locul ala, casa aia sigur nu se va devaloriza, ba dimpotriva valoarea ei va creste in timp.

Daca este un sat foarte departe de oras, atunci da, acolo nu ar avea valoare, dar la un sat linga un oras, iti garantez in 2-3 ani casa care o vei lua, daca vei lua, isi va mari valoarea seminificativ.

Asa ca daca poti lua ceva ia, daca nu mai vrei mai tarziu, banii sigur ii vei recupera, ba si in plus, deci este o investitie buna.