Hei, TPU, dacă astăzi mi s-a întâmplat ceva ciudat, așteptând la rând la un consult, iar când eu am ieșit din cabinetul doamnei doctor, o doamnă care era cam vorbăreață aflasem că vorbise cu mama și în glumă striga la ea cuscra și ca apoi când să plec și de pe hol să bată apropouri că e și ea cu băiatul ei și că poate îl căsătorește, dar apoi eu de colo și cu mama am refuzat politicos, eu că nu vreau să mă căsătoresc, iar mama că "nu dă-n pinteni să se căsătorească fiimea", apoi și doamna o zis că nici al ei nu vrea să se însoare.
Dar dacă atunci când ziceam toate astea, am realizat că am refuzat și am fost așa defensivă, credeți că am părut arogantă sau încrezută?! Deși oricum băiatul ăla nici nu făcuse vreun gest deci nu cred că era vorba ca și când eu l-aș fi refuzat sau ceva, căci cel mai probabil nici nu-i păsa de glumele mamă-si sau poate chiar nici nu eram pe gustul lui, dar totuși mă tot gândesc la atitudinea mea și că poate am părut cu nasul pe sus sau gen că sunt arogantă.

Adică întreb dacă vouă vi s-ar fi întâmplat ceva de genul cum v-ați fi simțit sau cum ați fi catalogat persoana care ar fi zis ceva ca ceea ce am zis eu?!

În final, ar fi trebuit poate măcar să-i cer numărul băiatului sau ceva?! Deși pot să jur că oricum nu eram pe placul lui, dar zic ca idee de politețe. Am procedat bine că am zis de decizia mea de a nu mă căsători și am plecat sau ar fi fost mai educat să-l salut, măcar că mama lui tot încerca să-l căsătorească. Adică eu nici nu m-am uitat la tip și am fugit de acolo mâncând pământul. Și nu știu cum se vede chestia asta în exterior. Deși oricum, ce rost ar fi avut, eu oricum nu pot vorbi cu bărbați de fel.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook