Hei, TPU, dacă voi la locul de muncă ați rămâne singuri cu un coleg, colegă (să mai fiți și de se*e diferite), într-o încăpere în care vă priviți sau lucrați ce faceți voi și nu vorbiți deloc sau aproape deloc și asta din cauza acelui/acelei colege care nu știe să vorbească mai deloc, cum ați privi acea persoană, dar și situația în sine?!
V-ar deranja persoana în cauză, ați evita locul unde ea se află doar pentru că între voi e liniște stânjenitoare? Ați cataloga-o doar ca timidă și tăcută sau ca o ciudată?!
Ați judeca-o pe acea persoană pentru că e așa, mai ales dacă ar fi și un domeniu în care baza e comunicarea (profesor, educator, avocat, vânzător, orice alt job sau funcție bazate pe comunicare) și acea persoană ar trebui să fie mai comunicativă?!
Sau ați înțelege persoana și nu v-ar deranja?
Dar dacă voi ați fi persoana de care întreb mai sus și ați resimți acea liniște stânjenitoare, dar nu știți cum să comunicați, ce strategii ați găsi ori pentru a comunica mai bine și lejer, ori pentru a nu mai simți stânjeneala liniștii voastre?!
Ordonare:
După relevanţă
Daca lucrăm, atunci nu vorbim. Logic, nu?
De obicei "simti" oamenii de langa tine.
Daca sunt persoane cu care vibrezi, oricat de diferiti ar fi fata de tine, tot gasiti sa va spuneti ceva amabil.
Daca exista o antipatie, iti dai seama repede si aunci alegi linistea.
Răspunde
Omul nu are cum să mă antipatizeze, deoarece e învățător de pe vremea când eu nici nu existam pe pământul ăsta. Și îmi poate fi bunic și da, chiar și eu, care nu sunt fană bărbați, pentru domnul G (hai să-l denumim așa 
am tot respectul. E un super om, căci l-am văzut și mna, în alea puține dăți am purtat totuși un dialog cu dumnealui și e super fain omul. Dar da, asta cu vibraționalul ai dreptate, cred că de fapt eu pentru că am înrădăcinată cumva ura pentru bărbați, dracu știe, la nivel vibrațional sau neuronii mei oglindă, or transmite niște chestii pe acolo. Dar asta și e nașpa, căci eu ce vină am că am primit această poveste în care să fiu batjocorită și abandonată de bărbați (gen tata) și ura aceasta a ajuns până acolo, la a urî bărbații de fel. Chiar nu prea mai am cum scoate chestia asta din mine. Nu știu, face parte din mine, deja.
Răspunde
Ba te rog sa scoti "chestia asta" din tine, mai ales pentru ca o transmiti elevilor tai baieti. Ei te simt.
Mergi la psiholog. Ai 12 consultatii gratuite pe an cu trimitere de la medicul de familie.
https://www.avocatnet.ro/......-stat.html
Merg la psihologul meu. Dar nici el nu a reușit să scoată treaba asta din mine. Deși cred că am făcut progrese de am reușit să mă împac cu tata și să-i vorbesc, cred... dar oricum, eu la psiholog nu m-am dus să mă vindec de ura de bărbați ci pur și simplu să pot deveni funcțională și să scap de frica de a aplica la un job sau se frica de șefi și evaluarea lor, ca să-mi pot menține jobul. Anul ăsta am avut dispute cu șefa și cu părinții și uite că nu mi-am dat demisia deci chiar zilele astes vorbeam cu mama că vreau să-i fac un cadou terapeutei mele pentru că simt că m-a ajutat mult, dar doar că nu știu cum va fi privit acest gest din partea unui terapeut. Adică sper să nu se considere altceva sau șpagă. 
) Dar cadou tot îi iau. Consider că dacă azi am salariul meu, e mai mult datorită ei decât mamei. De fapt exagerez, că e și datorită mamei, căci mama e cea care mi-a dat banii de terapie pe vremea când eram homeless.
Dar ca să revin la ce spui tu, oare crezi că și elevii simt?! Adică față de ei, nu am nimic, mai ales față de clasa mea și de cei micuți.
Însă da, am mai ieșit din clasă când veneau cei mari sau când mă mai interesectam pe holuri cu ei, și am observat că nu-i suport pe cei de gimnaziu și parcă chiar mi-au redeschis așa răni vechi, deoarece îi tot vedeam că râd sau că-și dau ochii peste cap când ieșeam eu, ca și când vezi doamne, uite-o și pe aia. Și de fiecare dată când parcă trec pe lângă un puști de gimnaziu mă apucă panica, greața și o profundă ură. Parcă-i revăd în toți puștii de gimnaziu pe agresorii mei. Acum nici nu știu dacă e pe bune sau ba, dar eu una chiar mă simt paranoică și tot încerc să-i evit.
Însă am un elev la clasă care mă îmbrățișează mereu când se apropie de mine deci ori mă simpatizează ori băiatul simte nevoia de căldură maternă. Și recunosc că prima dată când m-a îmbrățișat am rămas surprinsă deoarece nu știam cum să reacționez crezând că nu e ok să îmbrățișezi și copiii de sex diferit. ) Ba chiar a fost și mai șocant pentru mine căci am impresia că în 29 de ani, a fost primul băiat sau băiețel pe care l-am îmbrățișat.
Deci cum spuneam, doar elevii, dar mai ales copiii, îți oferă sentimente pe care nici nu credeai că le deții, eu nevăzându-mă niciodată mamă, dar mai ales apropiată de băieți. Dar clasa asta chiar a reușit să-mi aducă la suprafață niște sentimente foarte puternice de femeie și mamă mai ales. )
Pana la acel baietel, i-ai discriminat pe baieti cu imbratisarile
Bineinteles ca ei te simt.
Nu i-am discriminat, doamne!
Tu auzi că ei m-au discriminat pe mine?! Ei m-au bătut la vremea la care ar fi trebuit să mă îmbrățișeze și ofere o floare sau o ciocolată. De vorbe bune ce să mai spun, dacă ei m-au umilit și înjurat. De la școală, până la stradă. Eu nu am primit o invitație nicăieri, niciodată de la un băiat, poate abia acum la 28 de ani când l-am întâlnit pe mister Bangladesh, a fost un clinci. Dar la ce folos să fi continuat din moment ce nu cunosc limba lui și unica limbă pe care vorbeam era limba engleză, pe care la fel, în vorbire nu o stăpânesc prea bine. Și plus că nu cred că aș fi fost o soție bună pentru el, eu nu știu să funcționez decât singură. Dar mna, băiatul mi-o zis din tren că mă vrea de soție și că i-ar plăcea să-i ofer copii. Apoi ne-am văzut de câteva ori în București, căci acolo lucra el, venit din Bangladesh. I s-a părut ciudat în tren că nu știu să sărut și apoi m-am deschis și i-am spus cine sunt. Dar mna, măcar îi mulțumesc lui mister Bangladesh că m-a ajutat să scap de virginitate, deși acum uneori regret. Acum puteam să ajung la 80 de ani virgină și pură. Dar aia e, măcar așa am aflat că nu mă dă pe spate se*ul și e posibil să fiu ase*uală, dar și că măcar pentru o clipă, chiar dacă nu a fost ceva wow, m-a ajutat să mă simt și eu femeie o dată. A fost o experiență unică, ciudată și frumoasă în felul ei. Dar m-am și bucurat pe de altă parte că măcar nu mor totuși virgină. Deci n-am ce să zic, sper să-i dea lui mister Bangladesh, God ăsta o super soție. Dacă totuși i-a plăcut ceva și la mine, atunci am să mă rog ca soția lui să aibă ceva din trăsăturile mele. Dacă nu, să-i dea o soție pe placul lui, așa cum eu nu am să pot fi vreodată. Sper doar să mă fi iertat că nu i-am mai răspuns la telefon. Dar la ce folos, nu pot fi femeie pe deplin și oricum trăind 29 de ani singură, la ce folos să încep de acum să trăiesc în vreun trib?! Nu m-as adapta. Aia e, fiecare cu soarta lui. Al meu a fost să fiu singură în viață.
Te vrea de pasaport.
Si nu iti spun asta ca o lovitura sub centura, ci dintr-o perspectiva obiectiva.
Nu are legatura cu tine ca persoana, ci cu nevoile lui de a obtine libera trecere prin Europa.
Oricum, marturisirea asta a ta ar trebui sa fie o palma peste obrazul multor romani, care nu stiu si nu vor sa se poarte frumos cu fetele/femeile noastre.
Uite asa ajug femeile romance in combinatii cu straini, ba chiar straini de rasa noastra alba.
Exagerezi! Tipul m-a plăcut din prima a dat să mă sărute în tren, căci acolo ne-am întâlnit prima dată, dar m-am dat înapoi deoarece nu știam să sărut și asta m-a speriat, apoi ne-am mai văzut în București și am ajuns la ceea ce ți-am povestit, dar evident fără sărut. Adică acum e mai creepy, și mai grav e că, dacă vreodată am să mai întâlnesc pe cineva și chiar ar fi din iubire (deși nu prea cred, dar să zicem că ar fi) sunt într-o situație și mai penibilă pusă, căci cum îi explic tipului că nu mai sunt virgină, dar că nu m-am sărutat niciodată și că deci, ar fi cazul să aibă răbdare cu mine?! Orice ar fi nu o să creadă nimeni în veci. O să spună că doar glumesc sau că cine știe ce pretenții am sau cine știe ce ciudată sunt. Deși oricum nu mă văd sărutând pe cineva vreodată, mi se pare prea creepy treaba asta, recunosc căci chiar mai creepy decât se*ul. De altfel cu se*ul chiar m-am rugat mult timp să aflu cum e și cu ce se mănâncă, dacă e chiar așa de fain ca în filme și cărți. Și că dacă Dumnezeu există să-mi dea și mie experiența asta, deoarece pe toți îi vedeam că au avut astfel de experiențe, doar eu nu.
Și uite că în final cred că Dumnezeu există, mi-a scos un tip în cale ca să nu mor curioasă sau mai rău, furioasă că eu nu pot afla cum e să faci se*. Plus că eram și foarte curioasă, dar deja renunțasem la ideea că vreodată vreun tip s-ar uita la mine sau mai grav și chiar dacă s-ar uita, mai grav că eu m-aș putea uita la el, pentru că eu pornisem deja hotărâtă să las deoparte tot ce e legat de bărbați, pentru că în jurul meu am observat doar proaste care s-au ars crezând în niște masculi idioți.
Deci tipul m-a plăcut, altfel nu văd de ce tot el ar fi insistat atât să mă caute chiar și după ce nu i-am mai răspuns la telefon. Ba chiar mai și zicea în tren că ar vrea să-i ofer copii, acum realizez că nici asta nu știam, pe unde ies concret copiii. ) Ahhh, oricum o dai, e penibil. E super penibil și super atipic totul în viața mea.
Realizez că nu știam nimic până la 29 de ani legat de viață. Mai ales dacă și ce spui tu e pe bune, mai mult realizez că dar chiar nu știam nimic, de m-am lăsat fraierită de un tip ce m-ar fi plăcut doar pentru viză, pașaport, ce-o fi. 
Adică eu mai ales?! Care am luptat o viață întreagă să nu mă îndrăgostesc vreodată și să nu ajung ca mama cu tata, dar mai ales fraierită de un prost. Doamne, acum că spui astea, parcă mai nașpa mă simt. Adică chiar am cedat așa ușor?! Dar na, nici măcar nu e vorba de cedat, cum am mai tot spus eu în repetatele rânduri pe TPU, că la mine nu contează persoana ci doar să fie dragoste și mie să-mi placă persoana, adică dacă e dragoste, nici nu mai contează chiar și de ar fi unul leit tata. Deci faptul că m-am îndrăgostit și i-am oferit virginitatea, pentru că mi-a plăcut tipul, e tot ce contează. Lasă-mă, te rog, măcar să mor cu impresia asta, că m-am oferit eu din dragoste și nu că am fost fraierită. Aoleu, dar acum că mi-ai spus astea, parcă deja încep să mă gândesc iar la multe. Dacă numai un gram din ce spui, e true, parcă deja mă simt rău. 
Adică asta mi se pare o palmă mai tare oferită de viață, nu crezi?! Adică fix cineva ca mine, care a privit ca și periculos bărbatul, să-și poată deschide în sf sufletul în fața unui bărbat și fix acel bărbat cu care simți că ai fi rezonat, fix acela să fie cel mai nenorocit?!
Hai că deja parcă sună a telenovelă. Asta chiar ar fi o palmă prea mare oferită de viață.
Păi, dacă poate alte nații le oferă unor femei, ceva ce societatea noastră patriarhală nu le poate oferi, aia e.
Oricum eu sunt ok, de mic copil nu am avut un tată prezent, apoi după ce am avut primii prieteni și și pe aceia i-am pierdut, nu știu de restul, dar eu una am ajuns la concluzia că suntem singuri în Univers și că în afară de Dumnezeu nu avem nevoie de nimeni altcineva. Adică eu una zic că doar după ce L-ai pierdut pe Dumnezeu te poți simți pierdut pe veci, restul oricum vin și pleacă și și chiar dacă ai avea nu știu, să zic prieteni foarte buni sau o familie iubitoare, tot nu-ți e garantat că o s-o mai ai. Drept dovadă, că la polul opus de familia mea cea crazy și care nu s-a înțeles niciodată, la polul opus am o verișoară pe linie maternă din partea bunicii, și ea a avut o familie super suportivă și iubitoare față de mine, că de mic copil i-am observat și chiar oleacă invidiat că dar ce familie frumoasă și liniștită au ei, până când tatăl ei, care de altfel și ținea toată familia, a murit de cancer acum mai bine de 15 ani. Apoi mama fetei care nu avea job a plecat cu cumnata în altă țară ca să devină ea stâlpul familiei, căci și fata era la liceu atunci. Iar acum chiar recent am aflat povestea unei colege de muncă, ce o duce și mai grav din ce am aflat, căci ea săraca încă a rămas singură cu 3 copii și cu o chirie pe cap. Și acolo la fel, nimeni nu a fost infidel sau om cu alte vicii și probleme. Însă pur și simplu destinul a făcut în așa fel încât să-i dea soțului ei un AVC care l-a făcut legumă și după, el ajungând ca un copil, nu a mai putut să se ocupe de soție și familie. Așa că doamna în prezent este învățătoare ce are 3 copii în grijă și o casă care nu e a dumneaei. Dar luptă de una singură să se ocupe de toate. Deci uneori, și cu toate siguranțele că ai lângă tine un soț fidel și iubitor, viața tot nu-ți oferă garanții că ai fi pe veci cu un om. Viața asta e plină de povești cât mai creepy, sincer.
Poate are de lucru si nu are timp de barfa. Tu nu ai de lucru la locul tau de munca? Pentru ce primesti banii?
Nu, tocmai, eu am avut de lucru și nu am mai avut timp de vorbă. Și acum mă gândeam că s-o fi supărat. Deja oricum altă prietenă m-a întrebat că dacă nu sunt cumva supărată pe ea, că nu i-am mai răspuns la telefon. I-am spus că nu, ci că doar sunt foarte ocupată. Bine nu 24 din 24, asta clar, dar eu am nevoie de foarte mult timp și pentru somn și chiar stat degeaba cu ochii ațintiți în tavan și analizându-mi gândurile. Eu nu pot funcționa fără analiza gândurilor și fără un somn de minim 8 ore și evident și fără a face lucrurile lent și calm. Deci mna, mă simt vinovată uneori căci poate prietenii mei simt că îi evit și că au impresia poate că sunt mai importante niște gânduri decât ei. Dar așa sunt eu, nu o fac intenționat.
Iar oricum de la Pufuleți Gratis, nu aveam nevoie decât să-mi mai răspundă pe whap, ca să știu că e bine, căci de vorbă verbală la telefon nu am avut stare. Am fost într-o depresie cruntă. Dar faza e că și ea ciudățelă la faza asta, nu vorbește decât la telefon. Iar eu uneori când nu am chef de vorbă verbal, aș mai vorbi totuși prin scris, prin mesaje, doar ca să nu pierd contactul complet cu amicii mei. Dar poate dau eu de ea ca să-mi dea adresa ei și să-i trimit un cadou. Sper.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
