Hei, TPU, deschizând geamul mama, am realizat ce parfum frumos și aer proaspăt și crud, rece venea de afară și am realizat că e tare frumos afară.
Apoi am scos nasul oleacă pe geam, ca să mă bucur și eu de acel aer, dar tot stând și privind pe geam, m-am dus și mai mult pe gânduri și am realizat că eu 30 de ani am trăit ca o handicapată. Deși fizic nu am fost, pentru mine zic, că tocmai asta a fost problema că pentru mapamond mereu am fost o problemă și am fost judecată datorită fizicului meu, dar mental, am fost mereu handicapată și acum plâng neîncetat că de ce am primit o astfel de soartă.
Apoi vedeam oameni pe drum cum se plimbau, ba chiar tineri care nu aveau niciun stres că ar fi judecați sau chiar că ar înjura pe drum și lumea i-ar auzi. Și de atunci plâng și mai tare că acești oameni care de multe ori nici nu le place frigul (că doar îi aud în anturajele mele sau printre cunoscuți cum spun că lor nici măcar nu le place frigul sau ploaia sau chiar noaptea) dar totuși, tot ei sunt cei care ies in natură și se bucură de aerul ăla proaspăt și de tot ce le oferă natura, pe când eu sunt condamnată să trăiesc ca o prizonieră la pat și la casă.
Ba chiar mai mult nu-mi părea rău dacă eram cu adevărat o prizonieră pe bune și chiar făceam un rău cuiva și atunci eram obligată să trăiesc în pușcărie sub gratii sau în propria casă cu ceas de picior. Dar așa.
Uneori chiar mă intreb, ce rău atât de mare am făcut eu lumii ăsteai de nu pot fi și eu un om normal, care să iasă afară când vrea, cum vrea, fără frica că nu e spălată și o vede cineva, fără frica că nu și-a călcat hainele și nu și -a luat cele mai bune haine și o vede cineva, fără frica că la orice colț de stradă va fi înjurată sau ponegrită. Fără frica că am făcut un pas greșit pe drum și cineva a văzut-o și criticat-o și chiar fără frica că cineva o va vedea în drumul ei.
Vreau și eu să fiu un om normal, care să ies din casă și să mă plimb pe străzile publice, fără a primi răutăți sau fără a trăi eu într-o frică maximă ca și când e război și la orice pas mai prost sau greșit, am călcat pe un teren minat ce stă să explodeze sub pașii mei.
Vreau și eu o viață normală. Mie de ce nu mi-a oferit Dumnezeu o viață normală?! De ce?! Am obosit să tot fiu pe lângă oricum progenitura din societate, că arăt cu arăt, am obosit să fiu și mai ciudata care nu poate face pași în afara casei și nu poate ieși fără frică maximă din casă.
Dacă Dumnezeu există, de ce a permis să fiu așa?!
Ordonare:
După relevanţă
Nu prea te inteleg, esti cumva bolnava fizic ca nu poti iesi din casa sau ai doar aceste temeri ciudate ale tale de aceea nu iesi din casa? Esti cumva supraponderala si de aceea iti este rusine sa iesi din casa? Sunt multi barbati carora nu le pasa de acest aspect, obisnuieste-te cu corpul tau ca asa esti tu dar nu inceta sa lupti cu greutatea in plus! Apoi pentru lume trebuie sa inveti sa fi indiferenta si nu in ultimul rand sa contra ataci daca esti atacata si poate nu te vei mai simti asa...
Nu e chiar sfarsitul lumii, gandeste-te la altii care nu au unde locui, nu au strictul necesar, pentru ei gura lumii e cea mai mica problema. Nu te compara cu prietenii, cunoscutii tai care par sa aiba o viata perfecta, crede-ma nici milionarii nu au o viata perfecta, nu exista om sa nu aiba frica de ceva dar fiecare lupta sa nu se vada asta, sau sa nu ii stea in calea vietii lui/ei ca sa-si poata trai viata dupa cum vrea. Deci fi tu insuti asa cum esti, accepta-te asa cum esti, fi o luptatoare nu o lasa! Spune-ti asta mereu in gand ca nu esti o lasa si iesi din casa si traieste-ti viata!
Daca nu faci ceva cu temerile tale vei ajunge foarte rau, daca deja nu ai ajuns...
Răspunde
Răspunde
Și la ce mă ajută să mă gâmdesc la alții mai rău ca mine?!
Te-ai gândit că poate eu chiar îi invidiez pe oamenii străzii sau pe oamenii care nu au de niciunele, tocmai pentru că felul acela de a fi i-a creat așa. Să nu le mai pese de nimeni și nimic?!
La fel cum invidiez criminalii cu boașe.
Criminalii măcar nu au conștiință și nu țin cont de nimeni și de nimic. Cam așa e și cu homeleșii, oamenii cavernelor, nu le mai pasă de nimic.
DAR EU AM PRIMIT O SUPER EDUCAȚIE CA GEN "TACI CĂ NE ȘTIE LUMEA", "NU MAI FACE AȘA CĂ NE AUDE LUMEA" "FII RESPECTUOASĂ ÎN SOCIETATE" ASTFEL ÎNCÂT EU AZI, DACĂ CINEVA MĂ ÎNJURĂ CAD PE JOS ȘI PLÂNG PENTRU CĂ CRED CĂ NU SUNT SUFICIENT DE BUNĂ SAU RESPECTUOASĂ. DECI DESPRE CE CONTRAATAC VORBEȘTI TU. EU NU AM SPUS NIMIC CÂND AM FOST BĂTUTĂ LA ȘCOALĂ, ANI DE ZILE, GÂNDEȘTE-TE, DAR DESPRE CE CONTRAATAC STRADAL VORBEȘTI?!
Mental și fizic nu pot. Nu pot, pentru că am fost îndoctrinată că trebuie sș fiu respectuoasă și bună. Și uite așa, azi sunt bună și cu agresorii mei, dar apoi se răsfrânge totul asupra psihicului meu, dar mai ales fricii de a ieși.
Deci nu mă pot gândi la alții. Mai ales că deși poate din pdtdv, pare ca un moft refuzul meu de a ieși din casă sau o lene. Te anunț, că nu e ci chiar mi-a distrus viața. Și nu e vorba doar de moftul pe care ok, poate l-am scris aici, că de, aseară am cedat nervos, că am luat aer proaspăt doar de pe balcon și că am invidiat niște borfași care râdeau și înjurau de mama focului și nu înțelegeam cum de ei au așa tupeu să si meargă pe stradă și să și râdă și înjure fără frica de a fi judecați. Și păreau că se și distrau. Iar asta era mizilic deoarece erau băeiți, bărbăți, ce dracu or fi fost, că pun pe seama "așa sunt bărbați porci" dar mă înfurie și mai tare când aud și văd fete sau femei, care zâmbesc fasolea și râd în hohote sau chiar înjură stradal, căci mi se pare penibil, jignitor, ofensator la adresa rasei mele, feminine, blajine, delicate, educate. Mi se pare chiar jignitor. Deci atunci mă înfurii mai tare căci chiar nu pricep cum de pot exista astfel de specimene de femei pe stradă și pe drum?! Și nu, nu sunt de alea cu 5 clase, stai tu liniștit, că le aud, le văd, le simt și observ că unele sunt machiate, aranjate, au țoale de firmă, ceva ce mă oripilează și mai tare. Nu pricep, cum de fete, femei, cu educație, adică ce par din familii bunicele sau chiar înstărite, cu cultură, frumoase pe deasupra și care pare că au totul, să le lipsească pur și simplu bunul simț, gingășia, delicatețea, bunătatea, educația.
Dar deci lăsând toate astea la o poarte, tu pricepi că nu e vorba doar de acest mic moft de a ieși afară în miez de noapte?! Deși da, aseară am plâns toată noaptea pentru acest moft. Dar nu e vorba doar de aceate mofturi. Că oricum și eu am renunțat la multe, așa cum amintești tu de oamenii ăia care nu mai au nimic. Și eu spre exemplu am renunțat la piață, o fac prin Glovo sau cel mult o fac după muncă, printr-un traseu concret, unde am siguranța că nu mă cunoaște nimeni și deci nu mă poate leza mental, și a devenit un hipermarket unde mă simt cât de cât safe și unde mă duc cu mașina, ca să fiu safe, că doar urc și cobor din mașină și aia e. Am renunțat la mișcarea chiar prin aer liber, ceea ce, asta chiar mi-a adus kg în plus și chiar o stare fizică generală de rău și greață și mahmureală. Pentru că cum nici la piață nu pot merge, unde se vând lucruri mai naturale sau chiar carne, mă mulțumesc cu mâncarea instant și mâncarea la pungă din hipermarketul unde pot merge. Deci asta mi-a cauzat o nouă problemă. Starea fizică generală de rău.
Deci și eu am renunțat la multe, pentru problema cu care mă confrunt. Deci la ce alți oameni mai rău ca mine să mă mai gândesc?! Nu cred că se poate mai rău. Căci cum spuneam, la mofturi oricum am renunțat, dar faza e că, boala se agravează în loc să se liniștească și îmi afectează toată viața socială, cum ar fi chiar tot ce mi se cere la job, să fac cursuri noi, să vorbesc eu cu părinții, să mă duc la facultate, să mă înscriu la Def și deci să susțin examene, să merg cu elevii la competiții sau excursii, ceea ce mie, mi-e prea greu. Mi-e prea greu, pentru că implică oameni noi și situații noi, dar mai ales implică socializare și comunicare. Și eu nu pot face toate astea.
Cât de contraatac, nu pot. Mereu mi-am jurat că gata, de azi le voi spune ceva agresorilor mei, în realitatea doar ajung ori să le zâmbesc, ori să ignor în fața lor, dar acasă nu știe nimeni câte vase și lucruri au fost sparte și fărâmate sau de câte ori m-am tras de păr și am urlat. Dar degeaba, atunci în momentul atacului, nu iese nimic din mine, ca să pot oferi agresorului.
Ori educația alor mei m-a îndoctrinat bine, ori la mine e deja înghețarea emoțiilor în timpului unui atac verbal și din paralizia aia nu pot ieși. Habar nu am ce se întâmplă.
Dar deci, da, mereu am invidiat cum am spus criminalii și oamenii răi. Cred că e cel mai fain să poți face tot ce vrei, fără să-ți mai pese de nimeni și nimic. Să ai acele boașe în tine, cum îmi place mie să spun.
La mine, nu a fost dat. Aia e. Îmi trăiesc și eu viața cum pot. Tocmai de aceea știindu-mi condiția, refuz să ies și din casă, dar și să mă țin la distanță de oameni și răutățile lor, căci știu că tot ce spun oamenii sau tot ce se întâmplă în jur mă afectează. Așa că, mai bine să mă protejez cât pot de suferință. Aia e, fiecare are o cruce. Asta e crucea mea. Să fug și să mă ascund, dar și să nu pot ieși din casă sau pur și simplu a riposta.
Poate reușesc eu sau mama să-mi ia o casă la țară ca să mai pot ieși și eu măcar pe verandă. Sau poate dacă nu măcar o garsonieră dar cu balcon deschis, ca să mai pot ieși și eu la aer din când în când. Cred că asta ar fi unica mea soluție ca să mai pot ieși și eu la aer. Deocamdată sunt închisă oricum în orașul ăsta din care nu pot ieși, dar mai ales în apartamentul ăsta.
Dacă mă alintam, acum eram măcar fericită că ies din casă. Nu pricepi. Nu pot ieși din casă.
Starea asta mi s-a agrav. Dar mai rău, e că fix în momentele în care vreau să ies pe geam și mă bucur măcar sub această formă de aerul nopții, apar pe sub balconul meu, boschetari care înjurau de mama focului și râdeau și nu aveau deci niciun stres frate că ei dunt pe o stradă publică, că înjură, că poate-i aud chiar vecinii sau mai grav cunoscuții famililor lor și vor râde de ei.
Nu pricep?! Cum de oamenii ca mine se gândesc mereu la tot. La cum să nu deranjeze, la cum să facă chiar să fie cât mai invizibilă când iese pe drumurile publice, iar unele specimele de genul, râgâi, bag și scot și înjură pe tot acele drumuri și mai grav, dacă vine cineva să le atragă atenția tot omul care le-a atras atenția și-o ia.
Deci eu nu știu despre ce alint vorbești tu. Dar eu una, de aseară am o stare și mai nașpa. Pe lângă durerea mea personală că nu pot ieși din casă și nu e doar moft cum spuneam, însă eu care am kg în plus mișcarea prin aer liber îmi făcea bine la psihic și la fizic. Dar acum că nu am mai ieșit cred că din octombrie din casă, fizic mă simt bolnavă. Simt că-mi cedează organismul, nu mai pot nici să ridic mâna să mă spăl pe dinți.
Și deci nu era suficientă durerea mea personală, a mai trebuit Dumnezeu să-mi întoarcă și cuțitul în rană să aud acei cocalari stradali, care nu aveau nici un stres de judecata publică sau nu aveau nici un stres că ei nu respectă norme sociale, ca să-mi accentueze și mai mult stările și durerile interioare.
Pentru căci mă doare când știu că oamenii cu anxietate socială nici nu pot ieși din casă și trăiesc cu frică inimaginabilă, atât de a nu fi judecați și se luptă veșnic când ies pe stradă să fie cât mai plăcuți, cât mai educați, cât mai invizibili chiar și să nu supere, să nu deranjeze pe alții, iar niște bombardieri și chiar niște cu*v, că am zis celuilalt TPUaș mai sus, că la macho, mai e cum mai e, măcar, dar la femei, atitudinea asta e și mai cringe, și deci niște astfel de specimene, ies pe stradă, beau bere și suc și aruncă sticlele pe drum, scuipă sclifoi pe drum, înjură ca aurolacii și aurolacele și tot ei cu clonțul mare și tot ei n-au frică nici de Dumnezeu.
Nu mai suport lumea asta. Mi-e silă de lumea asta.
Dacă vouă vă place lumea asta, ok, dar mie una nu. Mi-e silă, mi-e scârbă de lumea asta. Am obosit să activez în lumea asta.
Problema ta e ca te gandesti mereu la cum esti, iar asta iti intareste mai mult motivatia sa ramai asa, de aceea nu poti scapa de starea asta!
Gandeste mai putin si aplica mai mult! in asta consta rezolvarea problemei tale! Sau daca ai intalni un barbat de care sa te indragostesti ai fi pe jumatate vindecata de frica asta a ta pentru ca mintea ta nu s-ar mai concentra pe temerile tale ci pe persoana iubita! Si crede-ma caracterul tau l-ar iubi orice barbat! Esti o fire foarte feminina, sensibila dar prea sensibila pentru lumea in care traim... 
De aceea incearca in continuare sa te certi pe tine insuti asa cum ai zis cand nu ripostezi la rautatile altora. Este primul tau pas bun spre vindecare. Asa iti antrenezi psihicul iar odata cand nu vei mai rezista rautatilor vei rabufni, atunci te vei schimba total si nu vei mai fi asa! Fa-ti un plan ca macar o data pe saptamana sau la 2 saptamani sa iesi la piata sau in locuri mai aglomerate.
Repeta-ti ca nu esti o fricoasa, tu nu esti asa, esti puternica, iar pana la urma o sa crezi asta! Fara lupta nu poti invinge! Daca stai in casa si nu iesi atunci deja ai pierdut...
Nu are 15 ani sa se alinte! Ai minte de gaina si nu esti capabil sa cunosti o persoana din felul in care vorbeste...
Da, aici ai nimerit-o. Prea sensibilă pentru era și lumea asta.
Aș dori să mă evapor. Dar nu pot.
Sper să nu se întâmple vreodată asta. De obicei când am răbufnit s-au întâmplat cataclisme în jur. 
)
Tocmai de aceea nici nu vreau să ies. Ori țin în mine și încerc să mă mint că nu am auzit jignirile alea sau discuțiile alea în jur. Ori explodez și de obicei scenele le suportă mama și cel mult niște vecini, care nici ei nu mă mai suportă.
În mama nu am dat niciodată și nici nu voi da, dar a auzit destule scandaluri iscate de mine cu mine.
Am obosit.
Oricum deja, cum am spus, am renunțat la toate.
Nu mă mai interesează nimic. Bine că măcar pot vorbi la școală cu elevii și-mi pot face meseria. Iar dacă și asta se va duce pe copcă, poate mă pot pensiona pe caz de boală, naiba știe. Și poate nu mai ies deloc din casă.
Doar că sper să nu mai aud lume pe stradă cum se distrează și nu au niciun stres, căci sincer asta da, încă mă mai doare. Nu legat de ei, că na, eu măcar încerc să nu cad în invidie mare și să-mi spun că poate și oamenii ăia care râd sau înjură pe stradă, au acasă durerile lor, poate unii chiar fug de casă, ca să nu mai trăiască calvarul de acolo (soț bătăuș, soție infidelă, părinți cicălitori sau abuzivi, copiii chiar cu probleme) oricare le-or fi problemele sunt conștientă că și ei le au, dar parcă față de God așa mă apucă o durere, o ură, când văd lumii așa de paralele.
Adică oamenii ca mine se luptă să fie și buni în societate și tot nu pot ieși, și alții la polul opus.
Dar na, încerc să diger mereu chestia asta cu lumile paralele. Ele chiar există observ.
În fine... să fie sănătoși cei care au tupeul să iasă pe stradă.
Și eu am Netlfix, 2 papagali cu care vorbesc și o casă chiar frumușică măcar. Aia e. Asta mi-e crucea și o duc. Bine că măcar am mașina și pe aici prin oraș mă mai duc cu ea, când e nevoie. Și și mai mare noroc că au venit cei de la Glovo în oraș și fac cumpărăturile prin ei.
Fiecare cu soarta lui, să fie sănătoși cu toții. Oricum nu pierd nimic nici dacă stau în casă. Ba din contră, rămân mai protejată.
Da, poate esti mai protejata dar stii zicala: ce nu te ucide te face mai tare! Deci asa cum am mai zis: fa-ti planuri ca macar 1 data pe saptamana sau la 2 saptamani sau cum crezi tu ca e mai bine sa iesi in spatii mai aglomerate, sau la o plimbare in parc, cum ziceai ca iti place aerul schimbator, ca cel de oras nu as zice ca e curat... dar asta e alta poveste, deci cum am zis: o plimbare mica nu ti-ar strica si poate l-ai intalni si pe printul tau frumos si te-ar scapa de aceste temeri ale tale! Pentru ca da, iubirea face minuni, e un fapt dovedit!
Am zis că nu mai comentez și-mi dezactivez prostia asta de TPU, căci observ că mi-am expus iar prea mult viața, dar acum mă provoci.
Crede-mă, aș face ieșirea aia în parc cu oricare alt motiv și am motive suficiente pentru a ieși în parcul ăla nenorocit, deoarece mă ajută pe depresie, scap ba chiar și de mahmureală, ba chiar simt și adrenalina prin vene, eu orivum având anxietate socială, adrenalina o simt mai mult decât o simțiți voi oamenii normali la o plimbare normală în care evident nu vă urmăresc leii, lupii sau criminalii pe stradă, ei bine, la mine cam așa se simte când doar ies și nu se întâmplă nimic. Deci aș ieși dacă aș fi funcțională psihic.
Daaar prostia asta ce o spui, e ultimul motiv pentru care aș ieși. Tot ieșind atât de mult în trecut doar pentru ca să nu mă îngraș mai mult și doar ca să nu mă pierd și mai mult în fobia asta socială și în izolare, crede-mă că de la 20 la 27 de ani, am ieșit aproape zilnic și mergeam la pas prin tot orașul, cap-coadă. Și crede-mă că în tot acest timp, nu am întâlnit nici măcar un prinț. Și mulți mi-au dat sfatul ăsta, că dar ca să mă pot căsători ar trebui să ies din casă, că băieții nu mă iau pe mine din casă. Însă eu am și ieșit și tot nu am întâlnit vreun prinț, nici măcar un broscoi. Am stat o perioadă și în București, în care ieșeam și-l luam la pas zilnic, mai ales că pe ăla aveam și ca scop să-l învăț. Și ce să vezi, ba pe atunci visătoare fiind, chiar visam că atunci când o să mă plimb prin București o să-mi găsesc prințul, ce să vezi nada. NADA. 
Doar o călătorie în capătul celălalt al României, m-a făcut să întâlnesc un tip în tren și cu care chiar s-au întâmplat niște lucruri ciudate, dar oricum nici cu el nu am rămas și oricum era din altă țară și nu puteam comunica cu el, că el nu știa limba mea și nici eu pe a lui, iar eu nici engleza bine cât să mă pot bucura de conversațiile cu el.
Deci am renunțat la prostiile astea cu prințul răsărit de pe stradă sau picat din lună.
Am acceptat realitatea, bărbații nu-s pentru mine, nu mă plac, nu știu ori eu să fiu femeie, ori ei nu mă plac, ori chiar asta e realitatea, bărbaților le plac doar schiloadele și aia e sau ori le plac și cele cu corpuri diferite dar vorbărețe. Ei bine, eu din păcate nu am fost niciuna, nicialta. Nici schiloadă, nici vorbăreață. Aia e, asta e realitatea și crucea mea. Am acceptat realitatea de mult.
Și sper să nu mă mai facă nimeni pe aici misandră, căci deja am renunțat la orice misandrie. Nu sunt misandră. I-am iertat pe toți din trecutul meu și nu urăsc niciun bărbat. Am acceptat tot. În final, nu mai vreau să mă pun rău cu Creatorul. Să-i ia naiba pe toți bărbații și pe toată lumea asta, oricum nu-mi mai pasă de nimic.
P.S. dragostea nu există, e doar o prostie. Mai ales după o vârstă. Ce dragoste să mai găsești la 30 de ani, când alții deja divorțează?
Eu sunt barbat, deci gandesc ca unul 
si crede-ma tu esti o femeie dupa care ar muri orice barbat! Caracterul tau e atat de feminin, frumos, mai esti si sensibila ceea ce iar e o calitate superioara pentru o femeie, deci judecand dupa caracterul tau esti o femeie dupa care ar muri orice barbat!
Acum ar mai ramane sa faci ceva cu corpul tau, pentru ca da 90% din barbati le plac femeile care nu sunt supraponderale, dar nici scrizofenicele nu le plac, in ambele cazuri exista exceptii binenteles, dar in mod normal asa cum am zis cam 90% din barbati se indragostesc de femei cu corp normal, nu supraponderala, nu slaba de o ia vantul!
Acum nu stiu tu cat de plinuta esti sau peste plinuta dar daca ai face eforturi sa slabesti, cu caracterul si corpul tau toti barbatii ti-ar cadea la picioare, si asta nu-i o gluma, stiu cum gandesc de obicei majoritatea barbatilor, apoi n-am ce face trebuie sa recunosc ca si eu sunt asa! dar nu avem/am ce face, asa functioneaza corpurile noastre! Daca nu poti iubi ceva, nu poti si gata, oricat te-ai stradui mai devreme sau mai tarziu se va dovedi a fi esec, asta e si nu putem schimba asta oricat de mult ar dori orisicine!
Deci revenind la subiect, daca ai face eforturi sa arati binisor, apoi te imbraci putin provocator, ai sa vezi cum apar tot felul de printi si feti frumosi de nu ai mai stii ce sa alegi... Pentru ca barbatii prima data se indragostesc de ce vad apoi de carcater, dar in ziua de azi cred ca numai 5% din barbati se indragostesc de caracterul unei femei dupa ce s-a indragostit de ea! Oare de ce? Cu asta nu mai continui...
In schimb ce vreau sa-ti mai spun, varsta nu va conta niciodata in ochii unui barbat daca arati cat de cat bine! Am vazut pe Facebook femei de 50 de ani care aratau de 10 ori mai bine ca unele de 25, si crede-ma chiar si eu as alege una de 50 dar care are un corp frumos decat una de 25 care lasa de dorit...
Iar daca ti-ai facut un corp cat de cat mai aproape de realitatea de care am vorbit, nici nu mai trebuie sa iesi din casa ca sa atragi barbatii, doar iti pui cateva poze pe Facebook, (nu pe TikTok ca acolo sunt tot felul de nemernici) si vei fi cautata apoi daca nu vrei sa iesi cu ei ii poti chema la tine sau sa va plimbati prin apropierea locuintei tale etc. Dar daca ti-ai construi un corp normal cred ca ai scapa si de temerile astea ale tale.
Si iar cred ca neavand noroc in dragoste ai devenit asa.
Dar sa stii ca nu esti singura sau singurul, eu cred ca jumatate din populatia lumii, nu tarii, lumii, nu sunt intr-o relatie serioasa iar cei mai multi din acestia nu au pe nimeni, cum sunt si eu de altfel, si vezi noi toti luptam in viata de zi cu zi, singuri, dar nu ne lasam infranti! Pentru ca asa e viata, trebuie sa continui indiferent de situatia in care esti! Diferenta este cum continui? Te bucuri de ceea ce ai sau intri in tot felul de depresii ca nu ti-a iesit viata asa cum ai visat-o in copilarie ca va fi! Afla ca nimanui nu i-a iesit tocmai asa. Toti am pierdut, am castigat, am cazut, dar ne-am ridicat si ne-am continuat viata! Cauta sa lucrezi si tu pe tine sa vezi ce te poate face o invingatoare, cu sau fara un print, normala sau mai plinuta, ca decat cu un broscoi care ti-ar face viata mai urata si depresiva cum e acum mai bine asa singura!
Totusi as fi curios daca ai putea sa-mi zici ce inaltime si greutate ai, atunci as putea sa-mi dau cu parerea daca temerile tale sunt reale sau doar iti zici tu tie in cap ca nu arati bine cum o fac cele mai multe femei iar ele de fapt arata super bine...
Stiu ca acum ti-am cerut un lucru mare dar oricum nu te cunosc, nu ma cunosti, nu te cunoaste nimeni, asa ca nu ai de ce sa nu zici!
Învățătoare, mai grav, că trebuie să fiu mereu în preajma oamenilor la muncă. Și da, știu că tuturor le e greu să creadă că sunt învățătoare cu anxietate socială. Dar asta a dat Domnul. O învățătoare fricoasă de a vorbi în public sau de a se apropia de oameni, când meseria fix asta cere. )
Deci da, sunt și profă, am și handicapul ieșitului din casă. Nu pot ieși, că mi-e prea frică, prea greu, mă simt pur și simplu incomod și nașpa pe străzile publice.
Dar din cauza asta că nu am mai ieșit și nu m-am mai mișcat mai deloc, mi-au reapărut stările de rău, de greață și de mahmureală, dar mai grav, depresia. Pentru că dacă munca e doar la calculator, și cel mult ce stau alea 2, 3 ore la școală în picioare și ce urc 2 etaje pe zi, unul la școală și unul acasă, în bloc, de deplasat mă deplasez de la casă-muncă doar cu mașina, nu am prea mai făcut mișcare fizică din octombrie și asta se simte în fizicul și mentalul meu. Mai ales că mănânc și mâncare nesănătoasă și asta mă afectează și mai mult. Și faza e că, aveam și eu o bandă din aia mecanică, dar cum anul ăsta am vrut să facem brad de Crăciun și nu mai aveam niciun colțișor liber în casă, mama a decis să dea banda, ca să facă brad. Cumva ea a dat-o și pe ideea că nu prea am folosit-o recunosc în anii în care am avut-o, dar acum când mai fac câte o criză de asta de depresie și anxietate socială, mai prindea bine și banda aia. Cât de altă mișcare nu prea mai pot face în casă, că nu prea am spațiu și nici nu prea știu ce să fac. Ideea e că, având destule kg nici nu pot face mișcare prea multă, din asta de anduranță, vreau să zic, deși oricum nu m-ar fi ajutat dacă sunt închisă tot într-o pușcărie de cameră. Ideea e că, eu scăpam de depresie, de tristețe, de gândurile negre, dar mai ales de grețuri și mahmureală când ieșeam nopțile pe afară, mai ales în sezonul rece, deoarece frigul îmi face mie foarte bine la stările astea și e și mai ok pentru mine că atunci sunt străzile mai libere. Însă de la sărbători încoace am căzut într-o depresie cruntă și o anxietate socială și mai mare de nu mai prea pot ieși nici noaptea, ziua nici atât. Deci ziua sunt capabilă doar să fug din casă în mașină, în cea mai mare viteză să nu cumva să mă vadă vreun vecin sau eu să nu am contact vizual cu cineva uman, și invers, de la școală la mașină, însă pe acolo pe la școală e ceva mai mică anxietatea că am sentimentul ăla că nu mă știe nimeni și parcă e mai ușor de trecut printre străini decât printre cunoscuți, însă și acolo la școală, în funcție de aglomerație sau de starea mea interioară am zile și zile. Deși la școală am observat că anxietatea mea se ridică cel mai mult, când rămân mai mult după amiază și iau contact cu elevii de gimnaziu, mai ales cei de se* masculin, deoarece atunci îmi retrăiesc zilnic perioada mea de elevă de gimnaziu când băieții se luau de mine, și am observat că toate aceste trăiri îmi sunt reactivate deci de băieții de gimnaziu, dar mai ales de cei pe care-i văd că fac glume, sunt obraznici sau par așa că te-ar umili din priviri, în rest am întâlnit și elevi de gimnaziu chiar cu bun simț sau nice.
Deci e trist să fii o tânără handicapată social. Căci până la urmă, ăsta e tot un handicap social, deoarece vezi bine, că nu pot face nimic. Trebuie ori să mă bazez pe întuneric sau străzi lăturalnice ca să ies și să-mi fac cele mai urgente treburi în exterior, dar și alea se rezumă doar la o cumpărătură sau un serviciu pe care la fel îl cumpăr, dar la care spre exemplu eu dacă sunt fraierită la bani sau mi se greșește suma, eu având anxietate socială, nu mă pot duce să-mi cer banii și deci rămân fraierită sau băgubită. La fel și cu un conflict stradal sau chiar mai nou cu un în trafic, dacă spre exemplu nu știu concret cine e de vină, eu nu mă pot apăra deoarece nu pot confrunta, dar mai ales certa stradal și deci dacă vina a fost a amândurora, dar vine totuși un șofer, care pe deasupra ar mai fi și bărbat și spune că am de plată pentru că nu știu ce ar fi vina mea sau doar vina mea, eu voi plăti pentru că așa cred că e corect sau și dacă cred că nu e musai corect, tot fac asta din frică și rușine și plec capul și tot eu ies în pierdere, deși în final poate vina era și a lui, nu doar a mea. Adică ce vreau să spun prin asta, e că, nu e doar un moft, așa cum spunea nu știu care pe aici pe TPU, pentru că până la urmă nu e vorba doar de A NU VREA SĂ IES DIN CASĂ, așa cum văd mulți. În final asta nici nu mai contează, mă urc până la urmă pe geam noaptea, că atunci nu mă vede nimeni și aia e, tot iau aer cumva, dar ideea e că, eu am pierdut mult din viață din cauza acestei probleme.
Și ok, tu acum probabil o să spui, "ce-ai pierdut, orgoliul, mândria?". Ok, să zicem că poate până acum da, nu am avut totuși nici situații prea grave încât să pierd altceva mai mult, deci da, poate până aici ai dreptate. Până acum poate am pierdut doar mândria. Însă cumva eu și de aia mă protejez, pentru că știindu-mi felul de a fi și handicapul, pot pica în probleme mai grave, doar pe motiv că nu pot confrunta sau riposta în public. Adică ce vreau să spun, e că dacă mâine cineva mi-ar face ceva mai grav, eu cu anxietatea mea socială nu prea pot riposta și atunci chiar aș păți-o mai tare. Deci de aici și ideea că uneori tot eu decid să stau mai închisă în casă, că știu cum sunt și la ce pericole m-aș expune știind că sunt așa.
Dar asta, oricum ai privi lucrurile, e trist. E trist că trebuie să port această povară pe veci, acest handicap până la urmă. Și cum spuneam, e și mai trist, când știi că alții la polul tău opus le pot face pe toate și tot ei trăiesc cei mai fericiți știind că ei nu pleacă frustrați sau cu capul plecat.
Păi cum să nu mă doară sufletul când văd așa lumi paralele. Ba mă doare, foarte, foarte.
Pai de ce nu incerci sa faci terapie cognitiv-comportamentala cu un psihoterapeut specializat? Ceea de ce suferi tu, e strict pentru ca tu crezi ca se intampla ceva rau daca faci anumite actiuni. Si creierul tau se blocheaza.
Ceva de genul am avut si eu, doar ca forme foarte usoare. Dar am trecut peste ele. Acum ma doare fix la basca de ce "vor spune altii" sau de ce zic altii. Eu stiu ca imi traiesc viata dupa cum vreau eu si gata. Restul nu ma intereseaza.
Eu chiar si cu acea forma usoara m-am confruntat cu un psihoterapeut. Si am putut reusi sa ies din ceata.
Dai cam 200 de lei pe sedinta ce-i drept, dar merita toti banii, stiind ca in timp scapi de acest handicap.
Sa îmi bag cariciul in userul,, steaua "" care mănâncă rahat că fata asta se alinta!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
