Hei, TPU! Poate nici nu va citi nimeni ce scriu aici. In caz contrar, va multumesc pentru...atentie. Am nevoie de asa ceva, desi imi e greu sa recunosc. Daca cumva va identificati cu experientele mele, va rog lasati-mi un mesaj in care sa imi spuneti cum ati trecut peste hop-uri. Sunt clasa a 9-a, intr-o clasa care-si poarta cu prea multa mandrie titlul de cea mai buna din judet. In generala mi-a fost greu, din cauza ca eram o fire emotiva si eram inconjurata de cocalari, am fost mereu luata peste picior. Bulimie, plans in baie, tendinte sinucigase, si alte probleme tipice varstei. Speram ca odata ajunsa la liceu sa se intoarca roata. Putea fi momentul zero al vietii mele sociale. Nu ma cunostea nimeni, aveam o a doua sansa de afirmare. De fapt, nu voiam si nici nu vreau afirmare. Tot ce vreau e sa am prieteni, prieteni cu care sa am ceva in comun, nu cu care sa se limiteze discutiile la barfe, si care sa ma accepte asa cum sunt. Din pacate, odata cu intrarea la liceu am picat din lac in put. Clasa in care am intrat e mult mai buna decat credeam, iar eu am note muult mai mici. Ma straduiesc, dar chiar si atunci cand muncesc 10 ore pentru o disciplina, ma intrec altii care poate nici n-au invatat, e foarte frustrant. E frustrant sa fiu inconjurata de prototipuri ale tipologiei "adolescentului perfect". Note, aspect, familie, prieteni. Iar eu nu gasesc o materie la care sa fiu buna in mod deosebit, nu stiu ce vreau de la viitor. iar legat de prieteni, vorbesc cu putini din clasa...cu cei care ma accepta cat de cat. Adesea ma simt privita de sus, ma considera o ratata, cand ii vad ca vorbesc incet si rad imi imaginez ca pe mine ma barfesc. Uneori merg la baie fara niciun motiv, ca sa imi omor timpul din pauze, sa nu ma vada stand singura in banca, suparata. Am luat si note mici, mi-a iesit media 8, 66, de la 10, cat aveam in generala. Sunt printre ultimii. Pe plan sentimental stau prost: sunt prea frustrata si anchilozata ca sa pot aprecia dragostea unui baiat. nu il pot vedea decat ca pe un prieten, si merita mult mai mult decat ii pot eu oferi. Stiu ca nu-s consecventa in idei, scuze. Vreau doar sa ma descarc, si cum nu am putere si incredere sa ma mai deschid apropiatilor, tind sa cred ca nescunoscutii imi pot fi cei mai buni ascultatori. Nu imi doresc decat sa pot sa imi organizez bine timpul, sa ma autodepasesc, am ajuns atat de obsedata de note, capacitati, skills, atat de singura si de instrainata de viata la liceu, incat tot ce imi doresc este sa imi maresc notele si skill-urile. Plang des, mult, din orice, devin frustrata. Ce e cel mai greu e sa ascund toate astea la scoala. Mi-am pierdut aproape toti prietenii din generala, si mica gasca s-a destramat. Atatea momente frumoase, mai ales ca eram cerceasi si calatoream mult in div campuri. S-au schimbat foarte mult. Imi lipsesc, dar cum sa reiau legatura cand in locul lor gasesc niste suflete reci si superficiale, care s-au schimbat sub actiunea normelor impse de societate. Imi spun adesea ca e un nou inceput, ca voi reusi, dar ma simt la fel de singura. M-as putea bucura de singuratate daca m-as putea bucura de persoana cu care petrec timpul in singuratate. Imi e greu sa trec peste faptul ca din premiana am jauns o ratata, doar pentru ca am schimbat liceul si am intrat inr-o clasa buna. As vrea sa intru in diverse activitati extrascolare, dar tot aman. La cercetasi nu mai merg de cand m-am certat cu vechii prieteni. TPU, iti multumesc ca imi dai oportunitatea de a vorbi, fara cap, fara subiect, fara coada, fara sens. Fara nimic altceva decat o banala dorinta de a ma descarca. Daca recunoasteti trairile acestea cu cele ale unui personaj dintr-o carte, va rog sa imi spuneti (in afara de "Romanul adolescentului miop", pe care il citesc acum)

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook