Hei, TPU, vorbind cu un amic și acel amic mi-a tot spus că eu chiar dacă am eu impresia că doar pentru că stau în casă nimeni din jur nu mă cunoaște, ba de fapt mă cunoaște, deoarece cică lumea ar BÂRFI. Și acum mă gândeam la ceea ce tot spunea el, dacă ar fi adevărat.
Mă gândeam la de ce eu nu mi-am putut face prieteni în orașul ăsta sau hai prieteni ca prieteni, dar mai ales o căsnicie și de ce niciodată un băiat din orașul ăsta nu a vorbit cu mine sau nu a vrut să mă cunoască.
Eu spre exemplu de când m-am mutat aici, la bloc și în oraș, eu mereu am stat cu geamurile deschise și eu fiind mereu mai solitară, de mic copil mi-a plăcut să vorbesc singură și să vorbesc cu mine, dar cu voce tare și să râd de una singură sau pur și simplu să fac tot ce fac alții în grup, eu tindeam să fac singură (râs, vorbit, glumit, țipat, dezbătut chestii). Și mă gândeam că tot făcând-o zi de zi cu geamurile deschise, poate oamenilor li se părea straniu și dacă ar fi așa cum spune acel prieten, poate că de aia oamenii din orașul ăsta mă evită?!
Voi cum ați reacționa dacă ați vedea sau auzi vorbind singură o persoană?! Ați mai vrea să o cunoașteți sau afiliați ei sau pur și simplu ați evita-o?!
Vi s-ar părea ciudată o astfel de persoană?!
Și chiar de ar fi cea mai singură persoană din Univers, dar ar avea această ciudățenie, tot ați evita-o?!
Specific că nu fac asta decât în casa și intimitatea mea. Adică pe drum și în zonele publice sunt foarte normală și mă comport ca oricare alt om normal, dar în casa mea-mi place să vorbesc de una singură și să mă port chiar ca și când ar mai fi cel mai bun sau cea mai bună prietenă lângă mine. Însă nu și simt că cineva-mi răspunde și nu aud sau văd nimic, dacă vreți cumva să-mi puneți diagnostic de schizofrenie, nu am schizofrenie. Ci doar pur și simplu așa mă simt eu bine în casa mea să mă comport.
Deci voi ce părere aveți?!
Ordonare:
După relevanţă
„de mic copil mi-a plăcut să vorbesc singură și să vorbesc cu mine, dar cu voce tare și să râd de una singură sau pur și simplu să fac tot ce fac alții în grup, eu tindeam să fac singură (râs, vorbit, glumit, țipat, dezbătut chestii)."
Cine crezi ca te-ar accepta ca prieten, făcând asa ceva?
Eu in nici un caz.
Răspunde
Păi și concret ce fac greșit?!
Că vorbesc?!
Contează cu cine mai vorbești în ziua de azi?!
Sincer acum. Azi lumea a început să vorbească și cu AI-urile. 
Deci iar întreb, ce e greșit la faptul că vorbesc singură și nu deranjez pe nimeni. Bine poate doar vecinii când vorbesc tare și am geamurile deschise. Dar în rest, unde e problema?
Răspunde
„Bine poate doar vecinii când vorbesc tare și am geamurile deschise."
Ori nu realizezi ori nu vrei sa realizezi cum te vad cei din jurul tau, vizavi de acest comportament.
Ok! Dar greșit ce fac, domnule Darrio?! Concret, ce fac greșit, cui îi fac un rău prin faptul că vorbesc singură, mai ales că nu am cu cine?! Cui?!
Sunteți cam rău. Și la fel și oamenii din orașul ăsta dacă sincer mă judecă doar pentru că vorbesc singură. Nu fac nimănui un rău, sincer.
Nu am spus ca faci rău cuiva, Doamne ferește!
Dar te judecă pentru comportamentul tău.
In ziua de azi, ca unii să-și ascundă neputința si prostia, abia asteapta pe cineva ca tine, ca sa te judece.
Daca dse mica cvorbeai singura si radeai, ce raspuns mai vrei sa stii de la altii, de aia nu vorbeste nimeni cu tine.
Adica vorbeste, dar cand vede cu cine, o iau la sanatoasa 
Nu are cum, intr-un oras toti sa te stie, sau toti sa fi trecut pe sub balconul tau si sa auda ca razi, dar si asa nu ar sti ca razi de una singura.
Eu de exemplu, daca as sta cu tine fata in fata si as schimba cateva fraze, pot sa iti dau un diagnostic Asa pe net, nici macar nu ne stim cum arat careva, multi se dau drept altcineva pe aici.
Una este sa vorbesti cu AI, alta sa vorbesti singur. Singur vorbesc doar oamenii cu probleme psihice, acum fara gluma.
Eu vad pe aici de astia homeless care merg pe strada sau stau pe la intersectii si vorbesc singuri, unia dau si din maini, vorbeste cu cineva imaginar, adica is nebuni.
Daca il intrebi ceva vorbeste cu tine, apopi cand pleaca o ia de la capat.
Bine nu zic acum ca tu esti nebuna, dar comportamentul asta, nu este unu sanatos.
Oamenii vorbesc cu ei insusi dopar in mimntea lor, atunci cand ai ganduri, stii ce zic, cand oamenii se gandesc la problemele lor, la nemurirea sufletului o fac in tacere, doar in mintea lui, nu mda ce sa zic.
Cind vorbesti cu glas tare, de fapt tu vorbesti cu cineva imaginar, eu asa cred ca este, nu vorbesti cu tine insuti cum se intampla cand ai ganduri cum am spus mai sus.
Dar sa revenim la indivizii, la barbati. Tu ai vorbit cu barbati, adica macar asa o intalnire doua, sau de cum te vad si fug?
Fii mai clara, zii ceva detalii, macar un exemplu, sa analizam si sa vedem ce probleme sunt.
Pfff 
Și tu mi-ai văzut întrebarea asta, măi Relian?!
Deci s-a zis cu speranța că mă mai vezi și pe mine ca o femeie normală. ) Trist. Chiar te lăudam, că ai fi un bărbat nice. ) Păcat.
Cum naiba faci pe TPU-ul ăsta ca unii să nu ți poată vedea unele întrebări.
Acum e clar că și tu mă vei considera o dubioasă sau o nebună.
Dar în apărarea mea, nu fac rău nimănui, doar vorbesc și eu de una singură. Mă rog, acum cum au fost zilele astea, au fost mai mult zile triste și mai mult am plâns, nici măcar chef de râs nu am mai avut. Și acum îmi vine să plâng și nici nu știu de ce. Dar hai că după o să mă faci tot nebună dacă o să auzi că nici de plâns nu știu de ce plâng. )
Cât de AI. Why?! Cum e problematic doar daca vorbești alone, dar nu și cu un robot. La naiba, măi Relian, e un robot, un inuman. Deci tot nașpa e.
Și eu nu vorbesc de fel cu bărbați. Ai uitat?! Că am avut probleme?! Și ca să-ți recunosc mi-e frică să vorbesc cu bărbați. Adică nu știu despre ce pot vorbi cu ei, nu știu cum gândesc bărbații, deși am o bănuială și deci așadar nu pot sta lângă bărbați. Dar asta încerc să zic, nu e ca și când eu din fașă am urât bărbați. Ci de mic copil au existat băieți care au râs de mine sau cum a fost la școală de m-au bătut și atunci lucrurile astea m-au făcut să vreau să stau departe de ei. Deci poate da, eu i-am respins pe ei, nimic de zis, dar ei m-au marginalizat. Deci sunte chit, nu crezi?!
Iar azi, păi azi, sunt mult mai multe adunate, mai ales cu bărbații de vârsta mea. Ideea e că, cu bărbații de vârsta mea mă simt în inferioritate, o dată ce ei au experiență și eu nu. Adică mai rar mai găsești un virgin sau un tip care și-a tras-o doar de 2, 3 ori la 26, 30 de ani și mă va accepta așa cum sunt, adică mai neexperimentată. Ba chiar unii mai și râd de cele ca mine și tot ei sunt cei care par ăia normali că și-o tra* toată ziua. Apoi eu oricâte relații aș fi avut, eu tot nu pot începe o relație cu direct se*ul. Deci ce bărbat în ziua de azi ar accepta așa ceva?! Ba tocmai, care oricum ar accepta ar fi oricum unul care de fapt nici nu m-ar plăcea că de fizic nu-l atrag, dar ar sta cu mine doar ca să profite emoțional sau financiar de mine. Deci cum o dau tot nu o nimeresc cu bărbații, ok?!
Și da, la mine în oraș nimeni nu mă place. M-a plăcut doar un băiat de la biserică, dar nu era băiat, ci de fapt bărbat, pentru că avea 40 de ani și era blond, iar mie blonzii nu prea-mi plac, dar oricum și dacă treceam peste părul lui, nu puteam să trec peste neamurile lui, căci eu mergând la biserica lu mătuși-mea și ei cunoscând-o pe mătuși-mea au întrebat-o pe mătuși-mea de ce nu-i răspund la telefon băiatului și eu în seara aia când m-a sunat aveam treabă și nu am putut răspunde, dar deja m-a enervat atitudinea neamurilor lui, deoarece ce fac eu cu băiatul ăla, ne privea pe noi, nu pe ei. Și de aici dacă m-a luat așa direct, atunci i-am spus că nu-s interesată, pentru că eu una așa doresc să-mi încep o relație, cu o amiciție, prietenie și apoi dacă e să fim conpatibili și să ne placem în timp ok, dar așa, nu doresc să încep cu nimeni, glu glu. Și m-am enervat și i-am spus că nu vreau nimic.
Apoi a fost stimabilul Bangladesh, acel băiat creol, gipsy și senzual, cu care am început din start, da acolo m-a șocat și pe mine, căci eu nu sunt așa, dar să încep direct așa din tren (detaliile le păstrez pentru mine, nu ai vrea să știi, doar atât pot spune, că da, bangladeshii ăștia sunt senzuali, comparativ cu românașii ăștia) și ăla chiar a dat să mă mănănânce și sărute, dar m-am speriat și am bătut în retragere. Cred că se cam supărase atunci, dar i-am explicat, mă rog, ce am reușit pe google translate că nu am sărutat niciodată pe cineva. I s-a citit dezamăgirea pe chip, dar băiatul a fost gentleman și a înțeles, ba chiar mi-a zis să mă duc la loc că e ok, el a fumat o țigară și apoi a revenit la loc și nici măcar nu m-a abandonat doar pentru că i-am refuzat sărutul. God! Acum realizez că băiatul ăla o fost unic. Mai rar găsești români bărbați ca el. Apoi ne-am întâlnit doar de câteva ori și m-a ajutat cu știi tu ce, adică cu virg. Și acolo a fost nice, dar nici acolo nu ne-am sărutat a fost doar ceva ok pe întuneric. Dar apoi nu i-am mai răspuns deoarece nu puteam să ne înțelegem din cauza limbii.
Dar după mister bangladesh eu încă mai plâng. Dar la ce folos, dacă omul ăla chiar m-ar fi plăcut (ceea ce nu cred) dar dacă chiar m-ar fi plăcut și ar fi și fost așa de gentleman cum se prezentase în tren, nu era pentru mine, sincer. Nu cred că e vreun bărbat pentru mine. Am prea multe probleme, dureri și păcate ca să mă poată place cineva. Și oricum mă sperie când cineva chiar mă place. Deci o să cred că băiatul chiar m-ar fi plăcut doar pentru viză și altele.
Aia e. Cred că tu chiar ai fost cel care ai spus mai de mult pe un vechi cont de-al meu la o întrebare de-a mea, că întradevăr nu toți suntem făcuți pentru toate, cum nu sunt eu făcută pentru a atrage un bărbat sau cum nu sunt eu făcută pentru a fi femeie. Așa că, aia e. Îmi accept soarta și merg înainte. La mine în oraș oricum nu o să găsesc ce caut, deoarece oamenii de aici nu mă plac de fel, dar am observat că până și la mine în oraș, au venit tot mulți din ăștia Bangladeshi și cine știe, poate-mi mai găsesc un gipsy de ăsta. Oricum la mine în oraș chiar trăiesc mulți gipsy de ăia adevărați gipsy, dar ăia chiar sunt tribali, degeaba au azi vile cu turnulețe și mașini fiță, că ei tot tribali au rămas. Deoarece toți pe aici pe la mine, se căsătoresc doar cu țigăn*i, țiga*ii și ei nu au nicio treabă cu românii. Și e trist, că fiind mai mult gipsy, doar cu ei poți socializa.
AI este ceva din afara ta, asa ca poti vorbi si nu te considera nimeni nebun.
Este daca vrei ca si cum ai vorbi cu un animal de companie, sau cu un animal de care o fi el.
Sa nu spui ca nu ai vorbit niciodata cu animale sau pasari.Toata lumea a facut asta, asa ca nu vad de ce nu este bun sa vorbesti cu un AI care este ceva mai sus decat un animal, ca si cunostinte.
Hai ca daca mai stam mult, spui adevarul deci nu te vor barbatii pe care tu iai vrea asa da, si eu vreau modele, doar ca nu ma vor nici una pe mine.
Nu cred ca incep oamenii relatii direct cu ce spui tu cu se-x asta e doar in capul tau.
Te agiti prea mult. Plus de asta trebuie sa faci si se.x altfel nu merge., sa vada ala, esti buna, sa vezi si tu pe el, are cu ce, se pricepe stie ceva, ca dupa doar nu o sa stai cu animal de companie in casa sau in pat
Lol! Animal de companie?! )
Păi mai bine așa, ai uitat că pot fi ușor ase*uală sau era as*xuată?! Naiba să-l ia. Sau pur și simplu sunt frigidă, tot mi-a zis cineva și acest aspect pe TPU. Deci cum spuneam, la acest aspect ți-am dat dreptate nu toate din viața asta sunt pentru noi, măi Reliane. )
Cum nici pentru mine nu e se*ul. De fapt, uite, eu aș fi o ascultătoare genială a bărbatului, poate chiar i-aș analiza prea mult până și propriile-i probleme decât e în stare el să o facă (deși și asta poate au speriat bărbații, căci eu analizez prea mult ) pot să fiu dulce chiar și darnică cu bărbatul meu, dar cum spun, DULCE, doar dulce nu și tandră, senzuală, se pare că aceste calități pe care voi masculii le apreciați mult la creaturile de alde noi, femeile, mie îmi lipsesc cu desăvârșire. Pot face multe pentru un bărbat, mai puțin acest aspect.
Și nu, nu am respins pe nimeni ci pur și simplu nu cred că am fost pregătită să am o relație sau să mă implic în ceva. De fapt, cred că asta e problema, nu mă simt bine lângă tipii care chiar mă plac. Nu înțeleg de ce cineva m-ar plăcea. Eu în mintea mea cred că de fapt nimeni nu mă place. Cât de fotomodele, despre ce vorbim?! Tu te auzi?! Eu nu sunt fotomodel pe departe și nici nu caut astfel de oameni. Cum am spus țin la părul brunet și trăsăturile mai feminile ale feței, deoarece așa-mi place mie de un băiat și plus să fie sensibil, tocmai că ce spui tu, cu fotomodelele de obicei aceia tind să fie prea plini de ei și prea obsedați se*ual. Iar aici iar ai ghicit că eu caut mai mult un animal de companie, nu un leu plin de hormoni. Mă dezgustă acești bărbați sincer.
Cât de AI, nu văd ce e așa fain la acel mister robot.
Cât de vorbit cu animale, what?! Cum să nu vorbesc cu animale?! Eu am papagali, măi Relian, te rog, zilnic le vorbesc, îi trag de codiță, îi pup pe burtică, îi mai și fugăresc cu lingura deși la acest aspect îi cam traumatizez. Și da, din păcate când iese monstrul din mine, le mai dau câte o traumă de țipăr, fiert cu ciorbă, zdrăngănit de obiecte dacă la nervi sparg ceva prin casă și ei sunt, săracii, martori la monstrul ce iese din mine și se manifestă.
Să nu crezi că-ți povestesc toate acestea cu amuzament, nu, nu, ci cu durere în inimă, deoarece papagalii ăștia sunt și unicii mei copii și unicii mei prieteni din casa mea. Deci faptul că le ofer o astfel de viață plină de isterie, țipete, furie și traumă, nu mă bucură deloc, ba din contră mă mâhnește sau chiar înfurie și mai tare. Dar ce pot face eu, dacă doar casa îmi e unicul loc unde mă pot manifesta, dezlănțui și eu și chiar descărca de toate durerile acumulate.
Dar deci totuși, mai întreb o dată. E chiar așa de grav să vorbești de unul singur?!
Chiar dacă în fond nu faci rău nimănui?!
Hai sa dezbatem putin problema in ordinea celor scrise de tine:
1. Ai scris asa " Mă gândeam la de ce eu nu mi-am putut face prieteni în orașul ăsta sau hai prieteni ca prieteni, dar mai ales o căsnicie și de ce niciodată un băiat din orașul ăsta nu a vorbit cu mine sau nu a vrut să mă cunoască. " Pai nu tu ai scris ca nu ti-ai dorit si nu iti doresti casnicie ca nu e de tine? Ca tu nu vrei sa faci s*x cu un barbat si nu iti doresti relatie cu el ci doar sa te ajute sa cresti un copil. Adica pe de o parte te declari asexuala (ca asta reiese din intrebarile pe care le-ai tot pus) iar pe de alta regreti ca nu te-au abordat barbatii si nu ti-ai facut o relatie/casnicie. Eu cred ca la tine a fost mai degraba vorba de anxietate sociala provenita dintr-o trauma sau mai multe, poate chiar respingeri in copilarie iar la o anumita varsta ti-ai zis ca tu de fapt nu vrei relatii deoarece nu reuseai oricum sa iti faci una si ti-ai gasit refugiul in a preda copiilor deoarece era mai usor de interactionat cu acestia.
2. Ai spus " de mic copil mi-a plăcut să vorbesc singură și să vorbesc cu mine, dar cu voce tare și să râd de una singură sau pur și simplu să fac tot ce fac alții în grup, eu tindeam să fac singură (râs, vorbit, glumit, țipat, dezbătut chestii) " sa fii sigura ca lumea care te-a auzit vorbind si razand singura te-a evitat crezand ca ai ceva probleme psihice iar vorba s-a dus. Si da, este un comportament anormal, ce descrii tu acolo eu am vazut doar la oameni cu probleme psihice serioase. Cu totii mai "stam de vorba" cu propriile ganduri dar o facem in capul nostru, nu ne apucam sa tipam conversatiile cu noi insine cu geamul deschis sa auda tot cartierul.
3. Ai mai zis " Voi cum ați reacționa dacă ați vedea sau auzi vorbind singură o persoană?! Ați mai vrea să o cunoașteți sau afiliați ei sau pur și simplu ați evita-o?! " poate daca ma prindeai acum vreo 7-8 ani as fi avut mai multa rabdare sa incerc sa aflu ce este de fapt cu persoana respectiva si sa incerc sa o inteleg, chiar ajut. Daca ma intrebi acum, ei bine nu mai am atata rabdare cu oamenii la modul general pentru ca am intalnit pur si simplu prea multe specimene care mi-au pierdut timp pretios din viata desi nu meritau nici macar 1 minut de atentie. Eu personal poate nu te-as cataloga direct nebuna de legat dar clar te-as evita pentru ca nu vreau mai multe complicatii in viata mea de zi cu zi si asa plina de probleme (ca mai toata lumea de altfel).
4. " Deci voi ce părere aveți?! " Parerea mea este ca tu ai cam ajuns la o varsta respectabila si cu toate ca sustii faptul ca stii ce este mai bine pentru tine, regreti ca nu ai facut lucrurile altfel in viata cum ar fi sa ai o relatie; sa iti intemeiezi o familie; n-ai iesit cu baieti; garantat nici prieteni nu ai sau ai maxim unul desi nu cred ca il ai nici pe ala pentru ca esti de o singuratate dusa la extrem sau cel putin pari genul asta de persoana care la job e ok si isi face treaba dar cand ajunge acasa e doar ea intre 4 pereti mereu.
P.S: Nu o lua ca pe o insulta ca nu asta a fost scopul raspunsului meu. Pur si simplu ti-am zis ceea ce dai de inteles din intrebarea ta/intrebarile tale.
Hai mă lași, deja ba da, mă simt jignită.
Oricum dacă asta spui că e părerea ta și deci automat se aplică și la restul, chiar la orașul meu. Știi ceva, păi atunci exact ca tine spun și eu. Mi se rupe de oamenii care nu vor să stea lângă mine. Orice ați crede voi, am trecut prin multe și am tocmai de aia o mândrie mai mare, căci știu că prin toate am trecut singură, da, poate mama a fost unica ce mi-a fost alături, dar în rest am trecut singură prin toate și fix de aia nu am cum să nu vorbesc singură. Pentru că pentru mine singurătatea a fost cea mai bună prietenă a mea ever.
Cât de partea cu căsnicia și se*ualitatea, nu pricep de ce o spui ca și când dacă eu spun că sunt asta de aia nu aș avea parte. Nu pricep, dacă spun aici pe TPU lucrurile astea sau în gândul meu înseamnă că mi apar și pe frunte?! Adică ce vreau să zic e că în realitate, nimeni de pe stradă sau dacă să zicem aș fi fost într-un loc unde aș fi întâlnit oameni și bărbați, nu aveau de unde să știu ce vreau sau nu vreau eu și dacă sunt ase*uală, lesbi, bi sau hetero. Adică ce vreau să spun e că dacă de fapt motivul nu ar fi cel de care am întrebat aici și pe care apropo mi l-ai confirmat, nimeni în realitate nu ar fi știut cine sunt și bărbații m-ar fi putut curta. Dar aia e, am priceput și deci oricum știam de mult, bine asta cu bârfa încă mă șochează, ceea ce am dezbătut cu un prieten și îmi tot spunea teoria asta, eu încă mă lupt să cred că sunt o anonimă în orașul meu și nimeni nu știe nici că exist. Deci ar fi ok, măcar eu să mă mint așa, pentru liniștea mea, nu de alta, dar chiar pun multe la suflet, cât de suportat, știam oricum de mult că nu sunt suportată în orașul ăsta și sincer, cam cu toți oamenii cu care am interacționat am simțit asta, neuronii oglindă nu mint, deci știam de mult că așa stau lucrurile. Și tocmai de aceea Dumnezeu m-a creat așa cum m-a creat, că știa de la nașterea mea cine voi fi și că destinul meu va fi în final să fiu singură și că oamenii nu mă vor suporta. Dar sincer nici nu-mi pasă și nici nu mă interesează, deoarece chiar nu mi pierd, la fel cum spui și dumneata, nici eu, chair și de timpul meu se rezumă la vorbit singură, chiar nu-mi pierd din timp să mă schimb pentru nimeni. Pentru că am văzut cât de egoiști și de monștri sunt oamenii din secolul 21, așa că, dacă pentru mine nimeni nu e dispusă să facă nimic, nici eu nu sunt dispusă să mai mă schimb într-o versiune mai bună, pentru nimeni.
Dar parcă confirmarea concretă e dureroasă orice ar fi. Dar până și asta, mulțumesc că mi-ai zis, căci eu am un motto al meu. Dacă tot nu pot nici eu pleca într-o lume unde să fiu alone, dar nixi oamenii nu mă pot plăcea și chiar nu mă suferă, barem să stau bine mersi și să-i enervez maxim. Deci dacă tot spui că ăsta ar fi un motiv maxim de a nu te suporta oamenii, ok, atunci voi vorbi nonstop cu gura până la urechi, de una singură. Să moară toți de vorbitul meu singură. Sper să facă și infarct unii, nu sunt chiar așa de iertătoare din păcate.
Aham...oamenii n-au nimic cu tine personal sa stii, tu ii alungi din jurul tau prin felul tau de a fi si prin faptul ca te auto-excluzi din frica de a nu fi respinsa iar astfel ajungi sa-i alungi si tu din preajma ta si sa te respinga si ei pe tine. Probleme am avut si avem cu totii dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne victimizam ca am fost exclusi de catre societate "ca asa a vrut Dumnezeu". Dumnezeu a lasat liber arbitru la fiecare ca altfel erau toate perfecte in lume. Ma repet, nu o lua ca pe o insulta ca n-am nimic personal cu tine, nu te cunosc si nu ma cunosti. Pur si simplu gandesc situatia in functie de informatiile pe care tu le furnizezi si iti spun cum se vede din exterior. Poate in realitate esti cea mai misto persoana ever si o companie foarte placuta deci dont take it personal.
Nu, chiar nu sunt ok, dacă eram, probabil aveam altă viață.
Și oricât încercați să duceți totul într-o extremă voi oamenii, ori că cei atei care nici măcar nu cred în destin, ori că cei care credeți în Dumnezeu și în liberul arbitru. Adevărul e că ambele există. Și destinul există destul de mult. Că da, faptul că ne asumăm oricum faptele, mai ales pe cele rele, aia e altă mâncare, dar destinul există, dacă nu exista, sincer atunci toți ne-am fi vindecat cu puterea minții sau am trăi în palate că doar pentru că am studiat și am fost muncitori. Și adevărul e că, în viață lucrurile nu stau chiar așa. Sunt oameni și oameni fiecare cu darul sau păcatul lui. Deci eu tot cred că asta e crucea mea, dar nu pentru că Dumnezeu mi-ar fi dat-o ca blestem deși da, uneori când mi-e foarte greu sau ceva interior mă răscolește ca o mică invidie sau ca văzând în jur cât de mulți alți oameni au în jur alții iar eu nu, că de fapt asta cred că-i crucea mea, îl mai acuz pe Dumnezeu, dar în realitate eu mă cunosc mai bine decât o fac alții cu ei înșiși, și știu că de fapt singurătatea mea, izolarea mea a fost de fapt doar salvarea mea de a nu-mi pierde sufletul.
O dată pentru că tind să fiu naivă și dacă aș fi avut anturaje mai multe sau chiar prieteni, și eu fiind o fire mai influențabilă la comanda unora mai puternici aș fi putut comite acte mai rele și da, aș fi păcătuit mai mult.
Apoi 2, și-mi știu care mi-e de fapt după sau chiar înainte de singurătate, cea mai mare cruce, anume mânia, furia și cum dintre toate păcatele doar asta m-a prins sau asta m-a prins cel mai mult, știu că de fapt asta e unicul motiv pentru care Dumnezeu orice ar fi, ni-mi scoate oameni în cale sau și chiar dacă mi-i scoate tot El mi-i ia. Pentru că știe că dacă mi i-ar lăsa și s-ar aduna multe sau eu aș aduna multe în suflet, atunci când aș răbufni la fel, poate-mi pierd cumpătul și nu mai țin cont de mine. Deci știa Dumnezeu ce știa. Oricum, în orice caz, eu de 29 de ani am cunoscut decât singurătatea și și chiar când am cunoscut oameni, aceștia din n motive au plecat, așa că, pentru mine asta, e unica mea cunoștință și sincer și preferință, cum spuneam, stând o perioadă și între oameni, dar apoi tot revenind la singurătatea mea, am ajuns la concluzia că e de o 1000 de ori mai bine singur, decât între oameni. Oricât de bine ar fi, între oameni mereu trebuie să porți măști sau să te mulezi tu după ei, pe când atunci când ești singur, toate astea nu-și au rostul. Deci dacă singurătatea în final nu e libertate, atunci nu știu ce e. Și plătesc evident și prețul pentru alegerea mea. Cum spuneam, chiar și de ar fi alegere, totuși în final, până și alegerile alea ne sunt definite de felul nostru de a fi și de a vedea viața. Adică spre exemplu un om care are umor, va alege în final ori să devină bufon și să amuze oamenii, chiar dacă el în ochii lumii e văzut ca un bufon sau ori ca un cârcotaș ce-i înțeapă pe toți și e el cel ce se pune mai sus de restul. Cam așa și cu orice fel de-a fi al omului.
Oricum, am ajuns la concluzia că sincer nu pierd nimic, indiferent dacă merg singură sau cu cineva în viața asta. Tot la moarte ajung. Și uneori e mai grav să știi că pleci de pe lumea asta cu înverșunare către mulți deși ai mâncat la aceeași masă cu ei, decât să știi că ai fost singur și nu știa nimeni că exiști, dar pe lumea cealaltă să știi că pleci împăcat că nu mai ai ranchiună pe nimeni. Da, însă poate doar vorbitul de unul singur e ceva nașpa în cazul meu, dar în realitate, am văzut mult mai multe cazuri de oameni care mâncau la aceeași masă azi și mâine s-au vândut. Ba chiar asta îmi spun eu după ce-mi trece invidia pe grupurile de oameni pe care-i văd în jur. Îi invidiez pe moment, dar apoi îi și compătimesc, că poate cine știe ce e de fapt în gașca lor. Și de altfel nici nu trebuie să avem studii avansate ca să știm că mereu unde sunt mai mulți oameni cu mai multe mentalități, mereu vor fi și chestii de împărțit. Deci în final cine pierde?!
" Deci în final cine pierde?! " tu...doar tu sa stii ca pierzi. Ai zis ca la finalul vietii oricum mori dar tu daca traiesti in solitudine, nu mai ai ranchiuna pe nimeni sau ceva de genul. Ei bine treaba e altfel, cand traiesti printre oameni si te integrezi cat de cat in societate, este posibil sa apara si conflicte ca asta este viata deci posibil la sfarsitul vietii daca esti o persoana extrem de dusmanoasa si neiertatoare, sa ai ranchiuna pe altii si altii pe tine. Daca traiesti singur toata viata, iti zic sigur ca o sa ai ranchiuna pe tine insuti/insati si o sa fie mai rau. Sa stii ca odata cu trecerea timpului singuratatea nu o sa fie mai usor de suportat ci mai greu. Invidia pe cupluri si oamenii fericiti despre care spui deja ca o ai, ei bine o sa fie din ce in ce mai mare dar e alegerea ta.
Wow, wow. "Invidia pe cupluri".
Când naiba am zis eu așa ceva?! Faptul că analizez viața mea vs a altora, nu e invidie. În realitate, să știi că de obicei după ce mă uit în grădina altora, în final îmi zic că e ok, fiecare cu soarta și destinul lui. Ba chiar azi mă uitam pe geam și vedeam (cum la mine în județ e vacanța de schi săpt asta și funny e că și chiar o nins) azi am văzut multe cupluri pe geam cu copii lor ieșiți pe-afară și mă apucase așa o cum ai spus tu, "invidie" eu nu aș numi-o chiar așa, dar în fine, mă uitam și mi spuneam că "dar de ce ei au parte de ieșitul afară, de distratul prin zăpadă, iar eu nu, pentru că nu pot ieși din cauza condiției mele". Și mă prinsese așa un junghi oarecm la corazon, dar apoi mi-am zis că aia e, că în final fiecare cu soarta lui și că poate nici ce văd eu de pe geam, familia perfectă ce iese la zăpadă cu copilul poate nu e totul așa de roz ca văzut prin ochii mei. Și aia e. De soartă nu poți fugi.
Și faza e că, eu nu doar fug eu de oameni sau mă izolez de ei și ei nu mă plac sau fug de mine, deci eu de fapt le ofer doar libertatea necesară.
Uite, ca spre exemplu toate verișoarele mele sau mătușile și amicele mele care au avut o relație, le vedeam în relația lor speriate când li se întâmpla câte ceva, mai ales dacă erau și căsătorite și deja aveau și un copil, erau ca și când părea că soții le-ar înșela sau păreau chiar supărate, că parcă lor li se părea că soții se distanțaseră de ele, și ele păreau așa genul fetelor disperate care plâng după ursulețul de pluș sau după mami, ca nu cumva să-l piardă. Și mi-am zis că eu niciodată nu voi dori să ajung ca ele. Și din păcate am ajuns, însă da, o dată cu prima gașcă de amici de care mă atașasem profund. Și deci după ce am trecut și peste faza aia, mi-am jurat că niciodată nu mă voi mai purta așa.
Deci faptul că las oamenii liberi să mă aleagă pe mine sau nu și în final, da, poate aleg singurătatea dacă oamenii nu mă aleg pe mine, nu cred că e musai o alegere din care pierd. Eu zic că în final e mai bine să lași oamenii liberi să facă ce vor ei, chiar cu durerea de a nu te alege pe tine, decât să fugi după oameni. Eu una asta am învățat din experiența mea traumatică cu gașca după care am suferit, dar la fel ca și după ce am văzut tiparul unor femei ce le-am întâlnit prin viața mea și totul ducea la o viață dependentă de alții (și nu financiar, emoțional și psihologic) și chiar la o viață în care parcă femeile alea ar fi murit dacă oamenii ăia le-ar fi abandonat.
Deci nu știu, și dacă pierd, aia e. Pierd oameni poate, pierd poate chiar situații în care aș fi mai putut avea ceva experiențe cu unii oameni, dar în final știu că las oamenii liberi să aleagă ce vor ei. Cred că în final o iubire mai mare decât asta, nu poate exista.
Niciun băiat nu a vrut să te cunoască pentru că lumea judecă foarte ușor, și eu vorbesc singur cu mine, dar când nu am pe nimeni în jurul meu, ca să mă pot cordona, nu de față cu alte persoane și mai ales, nu cu voce tare să fiu auzit de alte persoane din jurul meu și nici să stau cu geamuri deschise. Da, eu cred că ai o problemă, nu mai bine intri tu într-un grup în care sunt oameni cu aceleași pasiuni ca ale tale?
Și "pasiuni ca ale mele" care ar fi, vorbitul singură?!
Tu dacă zici că vorbești în gând, nu e vorbit singur. Eu chiar o fac, însă de mic copil și da cu geamurile deschise deoarece eu stau numai cu geamurile deschise. Dar eu chiar vorbesc singură și uneori chiar o fac ca și când i-aș vorbi cuiva gen "ai văzut, fată?" Dar doar că asta spun că nu e schizofrenie, că nu-mi și răspunde nimeni. Deci nu știu. Poate chiar sunt o ciudată. Naiba să mă ia. Habar nu am de ce nebunie sufăr și eu.
Nu, chiar vorbesc de unul singur cu mine, ca și cum aș merge în fața unei oglinzii și aș vorbi cu o altă persoană ceva de genul, dar cum am spus, nu cu geamurile deschise sau în preajma altor persoane. Și cum așa? Nu ai nici o pasiune? Un hobby?
Deci și tu vorbești de unul singur?! Interesant.
Nu-i așa că uneori e mai interesant să vorbești cu propriul tine, decât cu alții?! Cât de geamurile deschise, eu las non stop geamurile deschise. Doar nopțile, iarna ce le mai închid, în rest le las deschise, deoarece mă întristesză totuși liniștea aia a camerei mele, așa, chiar dacă nu particip la nicio activitate în exterior, mă simt ca și când aș fi și eu în acel exterior, când stau cu geamurile deschise și aud tot ce se mai întâmplă în jur, cum ar fi o mașină, niște oameni, câini, pisici, vara e mai nice căci atunci se mai aud insectele, greierii mai multe păsări și e mai multă sonoritate a naturii. Deși stau izolată, caut totuși să nu mă simt chiar așa de izolată. Și oricum sunetul naturii doresc să-l simt în orice moment al vieții.
Cât de hobbyuri, nu prea am timp de ele. Deși acum am unul, fac un curs de chitară. Dar în rest cam unicele mele preocupări în casă, sunt muzica și scrisul de poezii și cititul de cărți și vizionatul de filme, mă mai chinui și cu romanele, dar acolo mi-e mai greu să creez ceva și în rest cam atât. Nu am alte hobbyuri. Când scap de anxietate mai ies să mă plimb prin tot orașul și să ascult muzică prin căști, dar cam atât, în rest, nu mai am alte preocupări.
Da, vorbesc, nu mi se pare neapărat interesant, mă bucur când pot vorbi cu persoane deschise și inteligente. Natura este unul dintre hobby-urile mele și mie îmi place să mă plimb în pădure, să văd aud greierii, să aud păsările. Eu cânt la chitară de când eram la liceu, m-am oprit o vreme din cauza job-ului, dar cum voi avea timp, mă voi apuca din nou. Ai niște hobby-uri foarte drăguțe și eu citesc, vizionez filme. Eu sper să fi bine, într-o bună zi!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
