| Parakeets a întrebat:

Hei, TPUași!

I'm back!

Cât credeți că va mai dura greva asta?

Am auzit că pe timp de grevă, nu suntem plătiți? Is it that true? happy

Am auzit că avem și contracte suspendate în perioada asta. Și asta e adevărat?

Credeți că e posibil să se înghețe anul?

Dacă da, pe timp de vară nu vom mai fi plătiți? Mă simt stresată că nimeni nu ne spune nimic și mă simt mai în neant decât pe vremea când nu aveam niciun job. It's sad. sad Poate singura parte faină, e întradevăr lenea/statul din grevă. Dar oricum nu știu cum a fost în altă ogradă/unitate, dar pe noi ne-au mai chemat la școală chiar și pe durata grevei. Deci chiar degeaba nu au stat profii, nici în grevă. laughing

Și încă o întrebare care mă macină, dacă eu am semnat pentru grevă, dar să zic că greva s-ar mai ține încă jum de lună ori chiar o lună și eu nu aș mai vrea să stau așa, pot să resemnez pentru că nu mai sunt de acord cu greva și să mă reîntorc la catedră? happy

Și voi ați mai auzit ceva nou? Aveți idee când s-ar termina greva asta? happy

13 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Go back.

| Freya1 a răspuns:

Și mama mea lucrează la școală și asa spune, ca nu prea o sa fiți plătiți dar acum nu știm sigur.
Contractul nu cred ca se suspenda totuși.

Nu stiu cât o sa tina, dar din cate știu profesorii au inceput-o și ei trebuie sa o termine.

Cred ca fiecare are dreptul sa renunțe dacă vrea.
Eu am auzit ca sunt profesori ce merg la ore, predau și nu sunt în greva.Asta pentru copii ce se pregătesc de teze/examene și pentru faptul ca nu își permit sa stea fără salar.Au fost sinceri.

| Parakeets explică (pentru Freya1):

Păi da, am chiar și eu 2 colege la școală care nu sunt în grevă, dar ele sunt pensionare și de aceea. Însă nu știu eu ce să fac, fiind debutant, îmi e să nu zică apoi colegii că nu am fost cu ei. Sau că vreau să mă dau mare, ca fiind începătoare și bla, bla. Se găsesc o groază de zis. Dar aș cam avea nevoie de bani. Adică dacă până la război am trăit doar din salariul mamei și o duceam destul de bine, era ceva, dar acum observ că nu ne mai ajungem doar cu salariul ei. E trist. Oricum nu cred în greva asta și mărirea a ceva. Or mări salariile, dar apoi fac ei ceva ca să mărească iar și prețurile și la ce folos greva?! Nu cred că are vreun folos. Dar eu sunt cu turma, nu mă pot dezlipi nici de ea. Sper doar să se încheie repede. happy Oricum m-am și plictisit acasă.
Dar mersi de informații. happy

| Parakeets explică (pentru darrio2007):

Păi după ce se termină greva, da. happy
Dar acum mă plictisesc. laughing)
Dar observ că nu vă încântă chiar deloc revenirea mea.
Trist!
Am venit cu gând de pace, domnule Dario. happy

suntserios
| suntserios a răspuns:

Profesorii nu sunt plătiți pe timpul grevei. Aia e, va asumați

| Parakeets explică (pentru suntserios):

Eu când am semnat nici nu știam. Nu m-a informat nimeni. Deci nu am cum să-mi asum ceva ce nu știam. happy Dar acum oricum am aflat și îmi asum cât de cât.

| darrio2007 a răspuns (pentru Parakeets):

A fost doar o glumă. Bine ai revenit!

| Parakeets explică (pentru darrio2007):

Mulțumesc! happy

| iulia0514 a răspuns:

Bine ai revenit! Nu știu când se va termina greva dar după umila mea părere trebuia să mai aștepte puțin pana după examenele copiilor sau s-o fi făcut în toamna anului trecut înainte de începerea școli!

| Parakeets explică (pentru iulia0514):

Bine te-am găsit, miss Iulia. happy
Păi, au gândit-o ăștia cu sindicatul lor, acum, să fie sub centură pentru toți. laughing)
Ideal ar fi dacă printre bani, ar lupta și pentru respectul, dar nu musai al profesorilor ci al sistemului educativ în ansamblu, deoarece astăzi nu mai impune nimic sistemul educativ. Nu mândrie, nu onoare ci doar stă lumea la TV și înjură școala. happy Aș opta mai mult pentru asta decât pentru bani.
Dar nu cred că sunt totuși atât de mârlani încât să ne lase cu anul neîncheiat, God sau și mai rău, înghețat. straight face Oricum legat de bani, tot cât vor ei ne dau. Asta este crunta realitate. happy Plus că mă sperie chiar și mărirea salariilor ăstora, în orice domeniu de stat, mereu am susținut, că după măriri de salariu, fac ei cumva și iar măresc și prețurile. Și așa nu prea ajungem nicăieri. happy
Dar să sperăm că se termină în curând, deși nu pot nici să mă plâng, lenevesc cu spor. laughing)

| iulia0514 a răspuns (pentru Parakeets):

E logic ca vor mari preturile, când am văzut ca un kilogram de corcodușe pe jumătate verzi costa 48 de lei era sa leșin rolling on the floor îți dai seama dacă corcodușele care practic le găsim pe marginea drumului, uleiul cel ieftin e 10 lei, faina 7, zaharul 6 etc, pana în toamna totul va fi dublu

| Parakeets explică (pentru iulia0514):

Din păcate încă nu pot da voturi laughing)
Dar ca de obicei tare funny tu miss Iulia, dar de data asta un umor negru, deoarece știm toți că ăsta e de fapt adevărul ce spui aici. Da, deci, se vor mări iar prețurile. Deci la ce folos un salariu mai mare? laughing) Oricum pare că ne răzvrătim noi, pe ici, pe colo, dar în final tot ei sunt cocoșii. laughing)
Cât de corcodușe, dacă ce spui e adevărat, dacă aș cumpăra de la piață o mână de corcodele, cred că le-aș lipi pe un tablou și le-aș înrăma pe perete. Mă delectez doar cu privirea, dar la banii ăia chiar aș vrea să le păstrez. laughing) Cât de celelalte am observat și eu, că înainte când nici nu aveam job mă duceam cu banii mamei, care oricum erau și ei mai puțini și cu 100 de lei luam cam din toate (zahăr, ulei, griș, făină, mălai, cașcaval și multe altele) acum cu 100 de lei, dacă am pus cașcavalul plus 2 sticle de ulei și o pungă de zahăr, ăia sunt. Și eu sunt mare iubitoare de cașcaval și brânză crying dar mi se rupe sufletul când văd deja chiar și 40 de lei la roata de cașcaval. Să zic că am noroc că aș avea nevoie de slăbit, așa că pot să-i zic pa-pa cașcavalului laughing) dar tot mi-e ciudă când văd prețul ăla la cașcaval.
Acum cu două salarii și nu ne ajungem. Mama deja pe la jumatea lunii se plânge că e în pană de bani, care ea în trecut nu am auzit-o o dată să spună "nu mai am bani". Deși ea susține că simte că după război au cam crescut prețurile la tot.

| iulia0514 a răspuns (pentru Parakeets):

La noi e 60 de lei kilogramul de cașcaval și casu e 40 de parmezan și alte delicatese nici nu pomenesclaughing