Hei, voi ce faceți când vă simțiți îndrăgostiți de persoana greșită, care nu vă poate corespunde? Dar e deep, feelingul... Cum treceți peste? Eu simt că mi se sfâșie sufletul în bucăți. 
Nu pricep... oare ăsta să fie destinul unora de a se îndrăgosti doar de oamenii nepotriviți? Oare ăsta să fie plătirea unor păcate mai vechi? Adică mai mult de atât, nu pricep de ce God ăsta ne pedepsește cu feelinguri de genul, dacă știe că oricum omul/oamenii ăia nu sunt pentru noi?
Deci chiar am nevoie de cineva... Știe cineva vreun număr de telefon unde pot suna să îmi exprim și eu sentimentele și durerile, auzisem că în America exista un astfel de număr, unde poți suna la orice oră și să spui unui psiholog/consilier cu ceea ce te confrunți, simt că nu mai pot... Mă ucide efectiv acest feeling. Dar evident că cel mai mult mă ucide frica de a nu pierde acea persoană. Aia e, greșala mea că am vrut să mă implic. Cred că trebuia să prevăd acest scenariu de la început.
Cu toți absolut cu toți avem pe cineva care este prințesa prințul nostru rad ca sunt prost cu toți avem pe cineva în inima noastră care ei sunt aleși și pe el sau ia o s-o iubești cu Adevărat orice ar fi și sar întâmpla da fără sa inșeli nu sa inșeli dacă ai înșelat nu o iubește cu Adevărată și nu-l iubești cu Adevărată fără sa inșeli chiar sa iubești cu Adevărată incondiționată și fără nicio bariera impusa sa iubești rău rău de tot cu Adevărată îmi cer scuze de la tine îmi cer scuze fata de tine dacă aseară am zis ceva greșit și am vorbit urât uneori ma sunt și eu prăjit și se întâmplă să mai zic o prostie îmi cer înca o data scuze fata de tine și celor ce le-am greșit și vorbit urat Dumnezeu îmi este martor la absolut tot nu mint cu absolut nimic sa ai o zi frumoasa
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Una este sa iubești cu Adevărată incondiționată fără limita și nicio barieră. Alta este sa fi îndrăgostit. Sa iubești cu Adevărată incondiționată fără limita și bariera te termina pe viață și nu exista leac pentru asta.
Știu, ideea e că oricum rămânem prieteni 
suntem deja, și na, nu-l pot abandona ca amigo, mai și are stări depresive și de altceva plus că nici eu nu vreau să nu-l mai văd măcar ca amic dar aia e. Până va trece, doare.
Dar chiar credeți că angajatele dv vă plăceau? Deci se simt chestiile astea?
Mă bucur sincer că am aflat asta, dacă vreodată mă mai îndrăgostesc (deși sincer, asta chiar va fi ultima dată, mi-o jur, mai ales că tipul ăsta chiar părea altceva) să am grijă la colegii de muncă sau chiar șeful, dacă vreodată îmi va plăcea de ei, să nu-i las să vadă, ar fi penibil. Deși oleacă palpitant totuși. 
)
Păi sincer și la mine va deveni așa. Nu știu de ce, dar simt că tipul ăsta va fi forever în mintea mea. Simt eu asta. Nu știu de ce. ) Dar aia e, oricum poate chiar va fi salvarea mea. Că măcar nu mă va mai apropia vreodată de alți proști. Chiar va fi ultima persoană, mai ales de s** masculin în fața căreia să-mi mai deschid sufletul. Dar aia e, trebuie să mă ocup oricum de mine și viața mea. Voi trece eu și peste feeling, dar faptul că lângă această persoană m-am simțit cum niciodată nu m-am simțit lângă alta persoană, e true și e forever. Nu voi mai simți acest feeling niciodată. Asta înseamnă că am văzut și eu ceea ce spuneau cândva, femeile alea, moarte de dragoste, că dragostea lor e pentru totdeauna și doar pentru un el.
Ooo, God, asta îmi amintește de ceva din trecutul meu. ) Când am făcut prima dată școala de șoferi, domnule Anonim. Eu chiar am stat o perioadă acasă și nu mă mai aranjam. Apoi când am făcut școala mă aranjam, dar doar pentru că am simțit mereu presiunea că "trebuie să arăți aranjat și bine în fața bărbatului" indiferent că e tânăr, bătrân, că e căsătorit sau nu, "eu trebuie să arăt impecabil în fața se*ului masculin" și exact așa și făcusem atunci. ) Și uneori și eu aveam impresia că omul ar crede altceva, însă omul era bătrânel și căsătorit. Dar tot funny e că la un moment dat eu simțeam o obsesie pentru instructorul meu. Dar doar atât. ) Nimic mai mult. Apoi cu al doilea chiar o fost dragoste de tată. Cu omul ăla m-am simțit și ok, adică nimic nelalocul lui, și-a dat și interesul suprem si ce să vedeți, tocmai pentru că interior nu simțeam nimic altceva nelalocul lui, chiar nici nu mă mai aranjam. Însă cu primul instructor chiar simțeam presiunea că trebuie să arăt oleacă bine. Habar nu am de ce. Ar fi penibil să spun că simțeam altceva pentru instructor. )
Ahhh, dar îmi amintiți de vremuri vechi. )
Dar acum și pricep ce ați vrut să spuneți cu "încălțăminte cu talpă dreaptă" )
Omul nu cred că mă place, doar asta și are stările lui care-l face indecis.
E dureros așa.
De însurat nu s-a însurat deoarece nu prea place pe nimeni pe fața pământului, era o surprindere pentru ambii, că omul vorbește cu mine. El nevorbind cu nimeni. Chiar și pentru mine că pot vorbi cu el așa deschis, deoarece eu nu prea vorbesc cu bărbați. Cu el a fost prea simplu de vorbit, despre orice și părea al naibi de natural, ca și cum ne cunoșteam de o viață. ) Dar eu am prins drag de om. Ce să fac?
A zis că el vrea doar să se sinucidă și că doar asta vede în fața ochilor. Am încercat să-l ajut în fel și chip cu sfaturi, până când a zis că nici sfaturile mele nu-l ajută, am observat și eu asta că doar nu sunt proasta, apoi tot ascultându-l pe el, am căzut și eu în depresie și nervi și ba chiar simțeam și eu nevoia să fiu ascultată și înțeleasă, și dacă l-am văzut așa, l-am întrebat să-mi spună sigur dacă vrea să vin la el, eu abia mă chinui să strâng bani stând la mama în casă și economisind din primele salarii, și dacă mi-a zis că "vom vedea" m-am gândit și eu la viața mea, și am luat o decizie alone. Că nu pot da cu piciorul la cariera mea și la a strânge niște bani, pentru a-mi lua propria viață, mai târziu, dar a o aduna singură. Dacă mă duceam la el, convenisem că stau la el și îl ajut cu chiria (mi-ar fi luat mai puțin decât la o chirie normală) asta oarecum îmi convenea, că măcar știam că nu dau mai mult de jum de salariu pe chirie, deși prima dată eram dispusă să fac și așa, dar dacă am văzut că și el are stările alea, acum i-am expus decizia mea finală. Că nu pot să vin și că am și eu problemele mele cu care mă confrunt, mai e și greva și nici nu voi fi plătită luna asta, deci aș mai avea timp să strâng bani doar pe iulie și august, iar în august ar fi trebuit să mă mut la el. Fără bani și fără perspective, însă voiam să-l ajut cu învățatul pentru bac și cu niște chestii legate de trecutul lui, să-l ajut să meargă la o Biserică să se spovedească, să scape de blestemele din copilărie. Iar acum după ce i-am spus ce am decis, mi -a zis că eu sunt de fapt indecisa și că ce, că sunt paranoică de cred că oamenii îmi fac sau mi-ar face rău, că el mi-a promis că am camera mea și nu mi face nimic. Păi ideea este că eu vreau să-mi facă multe, că dacă acum câteva luni mă duceam la el doar în calitate de simplă amiga, acum chiar îl doresc a lot și când spune chestiile astea eu ce să pricep... că nu mă place, nu? Oricum mi-a zis că poate mai slăbesc până ajungem să ne vedem în vară. Oricum asta am acceptat că oricum ăsta a fost visul meu dintotdeauna. Dar tot nu mi se pare ok. Prinsă în jocul dragostei, nu am observat că de fapt omul chiar nu mă place și doar e, ce-i drept, fascinat că eu l-am ajutat cu o sumă de bani când nimeni nu l-a ajutat, deci păream un înger printre demoni și asta l-a făcut să i par atractivă spiritual, poate, cine știe, dar am priceput în final totul. Funny e că banii ăia nu o să-i mai văd, cred, vreodată, înapoi. Și hai i-am dat o dată, de două ori, ca apoi să-mi spună că o să mi-i dea când ajunge la neamurile lui să lucre și nici azi nu am mai văzut banii ăia. Dar oricum banii nu e problema, la câte am pierdut oricum cu prietenii la vremea mea, asta să fie ultima problemă, mai ales când chiar îmi este drag, dar totuși dacă ar ști mama, ar fi cam trist, nu le-am spus alor mei, că i-am dat bani cuiva cu care vorbesc prin online, însă chiar acum recent le-am spus că plec la acest om, și acum ba chiar trebuie să le spun că nu mai plec, dar problema e starea lui, dar și faptul că nu vrea să iasă din ele. Și mă aduce și pe mine acolo, jos, în ale lui. Când eu sincer am băgat 5 ani bani în terapie ca să mă ridic psihic, ca să încep să mă motivez din nou, să lupt pentru viața mea și să fiu mulțumită de mine și să mă accept. Și lui dacă-i spun să meargă și el la terapie, îmi pune placa că e "depresia, de la genă și psihic" dar nu vrea să schimbe nimic în viața lui, aparent. Iar când ne mai certam îmi spunea că oricum God ăsta nu există și că ce, dacă ar fi existat, nu mi-ar fi dat viața asta și gena asta, să fiu grasă și singură și chiar cu probleme la mansardă. Când eu îi spuneam că mă accept așa cum sunt, că eu am învățat să fiu mulțumită cu viața mea, atât God cât și terapeutul mi-au salvat viața și el m-a luat cu astea și chiar ca să ne sinucidem, că mai bine o fac și eu, că sunt așa cum sunt și că aia nu e viață.
Trist! Eu chiar m-am îndrăgostit ca o proastă.
Iartă ma câți spun direct în fata da asta nu te iubește cu Adevărat și ai mare mare mare grija la el căci asta este în stare să-ți facă cu Adevărată rău te rog eu frumos și mult mult de tot sa ai grija la ăsta am o presimțire foarte rea ăsta este fals și nu cred sa simtă cu Adevărat ceva pentru tine ba chiar cred ca este psiho ăsta Dumnezeu sa ma ierte da eu asta cred 10000%%%%
Am citit enorm de atent totul de 2 ori atâta ai mare grija la el mare de tot asta eu cred că-și bate joc de tine eu asta cred 1000%%%%
E mai creol. E mai indi așa ) dar își urăște propriul neam. Asta admit că mi-o plăcut cel mai mult la el. Din câte știm, oamenii de etnie rromă țin mult de tot la neamul lor. Ia-te de unul de-al lor și te vei lua de el. ) Sunt uniți țiganii dar el era alt specimen unul ce-și urăște propriul neam, dar și un țigan ce ascultă rock. Asta chiar e ceva nou sub soare. ) Cum să nu adori așa ceva. Îl ador pe țigănușul ăsta. Și știa o groază de carte, chiar și fără bac. Vorbea mai mult decât o 1000 de românași analfabeți cu diplomă de faculta și chiar doctoranzi )
Vorbeam mult, până a ajuns la neamul lui pe care-l urăște și aia i-a alimentat depresia. Trist!
Sa nu faci prostia săte muți la el Niciodată da Niciodată sa nu te muți cu el asta are probelme serioase ma jur pe Dumnezeu ca nu te mint cu absolut nimic și îți spun sincer cu Adevărată totul asta este în stare să-ți facă rău nu face prostia sate muti cu el Niciodată
Dacă doar ceva din ce spui tu aici ar fi adevărat. Înseamnă că din tot ce mi-a zis vreodată omul ăla doar un singur lucru a avut dreptate la mine. Că eu chiar sunt proastă și eu atunci aflu că sunt proastă.
Pentru că în ce mod și fel am simțit eu lucrurile și chiar conversațiile noastre deep, înseamnă că ori tipul e sociopat și actor excelent și a jucat un rol foarte bun. Ori eu sunt extrem de proastă și m-am lăsat așa de fraierită de un om care da, suferind e, nu am cum să cred vreodată că m-a mințit și cu asta, dar cu tot ce am simțit eu, noi. A fost doar un joc perfect și atât. Sper să nu fie asta. Și sper să rămânem măcar amici. Ca și amic și tot m-ar durea să-l pierd. Eu chiar sufăr când pierd oameni sau mă abandonează oameni de care mă atașez.
Fratelo trezirea ăsta nu te iubește 1 iar 2 omul are probelme serioase ba tu ești prăjită? Ce naiba te apuca ma fato ce ai? Tu nu vezi ca asta îți ia munca din mână apoi te minte și este fals 1000000%%%%% plus ca vrea sa se și omoare pai Doamne Dumnezeule dacă Doamne ferește te muți cu el asta îți distruge viata eu nu-l cred pe asta nici 1% stai departe de el ca ceva nu-i-a bună cu ăla ma jur pe Dumnezeu ca eu asta o simt și îți spun din toată inima nu-ți mai da munca lui țineți bani și sa nu cumva sate muti cu el nu face prostia asta Niciodată
Ai mare grija la el mare de tot deschide ochi mari
Păi, sincer, asta oricum cred că nu se va mai întâmpla. I-am zis că nu pot din cauza finanțelor. Adică idee este că oricum am lucra și am avea un salariu de bază, dar eu dacă plec la el, am decis că mamei nu-i voi cere nimic, că na, e aiurea ca să-i cer mamei, ca să ne întrețină pe noi, mai ales că el are și niște vicii mai grele cu banii ăia, îi face să dispară, crezând că așa se înmulțesc, dar în realitate ei doar dispar. Mamei oricum i-am povestit în final viața lui, în mare așa, și când a auzit că plec, mi- a zis "Eu nu am bani să-ți dau ca să-i bage acolo." Așa că, am realizat că da, voi fi pe cont propriu. Și mă risc, dacă el ar fi serios, adică dacă pentru mine ar renunța și el la gândul lui sinucigaș, o dată că eu îl iubesc și îl vreau pentru mine, altă dată că dacă va fi să fie ceva mai serios, am și eu nevoie de un bărbat lângă mine (acum că toată viața oricum am fost alone și aș face față cu brio și de acum înainte, e true si asta) dar după s** mai avem și noi nevoie femeile de iubire, înțelegere și o viață în care să fii ajutată, deși până și asta suna a deja-vu, mama l-a ales pe tata, chiar dacă ambii erau sărăntoci și m-au făcut pe mine ca să mă chinuie în sărăcie, fără casa lor și fără perspective, fără strategii, fără ca tata să fie cap și tată, mama fost și ea pe acolo, hai să zic că ea măcar a luptat mai mult și chiar dacă nu a fost mama perfectă nu m-a abandonat, dar aia e. Aia e, poate că în tot, acest om avea dreptate în treaba asta, cine știe. "Poate dacă God ăsta mă iubea, nu-mi permitea să sufăr atât." Cine știe.
Ce vici are asta ma? Aparate droguri care este treaba cu el cei cu asta ma?
Păi, da, dar omul are mai multe în spate, nu pot să-i dezvălui acum chiar toată povestea, na, aia mai tragică. De aceea și voiam să-l ajut. Dar da, omul are probleme, dar și eu le am. Chiar el a zis că noi suntem la fel. Și adevărul este că suntem. Nici eu nu sunt normală, la mansardă. ) Dar da, cunoscându-l pe el, sună ca și când am o herghelie întreagă de boli, pe când eu sufăr doar de anxietate socială și poate de o tulburare dependentă de personalitate.
Dar oricum, m-a lăsat el, înainte de-al lăsa eu. Eu doar i-am spus apoi că nu mai pot veni și aia a fost. Mă rog, el mă mai invită la neamurile lui în Europa, să lucru acolo, dar nu mă lasă mama, că și aia e paranoică, că cum să mă duc eu acolo, că cine știe ce învârt neamurile lui. Trist! Chiar simt în această situație că God nu e lângă mine. Mai ales că El spune ca să ne căsătorim și înmulțim, dar nu mă ajută deloc să fiu cumva ok și lângă omul ăla. Trist! Dar aia e. Mi-am acceptat și soarta, ce să zic.
100000%%%%%le are cu drogurile simte eu ca asta are el în sânge stilu de emo ca doar ăștia ai sa vezi cu moarte leșini din astea
Indragostit am fost ca tot omul dar dependent de o persoana niciodata. Mi se pare o prostie sa nu iti folosesti ratiunea, nu degeaba suntem inzestrati cu ea. La mine e simplu, daca nu e ce trebuie imi trece rapid, n-am mai fost de mult indragostit la modul ala, la mine 'indragosteala' se manifesta de ceva timp prin atractie sexuala si cam atat.
Trist! Atunci aici sunt conversații despre același subiect, dar ca între luna și soarele sau ziua și noaptea. Niciodată nu o să înțelegeți, domnule Drimmero oamenii ca mine, evident că nici eu pe cei ca dv. Deoarece avem raportări diferite la subiectul "a fi îndrăgostit"
Nu vă acuz de nimic, deoarece cam fix așa erau chiar și amicii mei, de aceea nici nu am rămas în găștile lor. Dar cumva la dv se mai și explică pe baza faptul că ați fi bărbat. Evident că bărbații se îndrăgostesc pe baza atracției fizice. Dar la noi nu e așa. Sau mă rog, e doar la alea cu steaua în frunte. Restul tindem la altfel de relații. Și mie mi s-a dat, dar cum a venit, a și plecat.
Dar haideți să vă mai spun ceva din viziunea mea, că observ că ați amintit ceva ce tot aud la noua generație, nu că eu acum oi fi vreo mare babă, deși la 27 de ani, mă cam simt deja învechită. Și sper să nu-mi spuneți că din cauza asta și am gândirea asta, deoarece eu uneori chiar sunt singură din cauza egoului meu și chiar și dependentă, nu pare că aș sta lângă cineva forever, deci la practică tot pe stilul vostru pare că aș acționa și eu. Însă în mintea mea mereu apare gândul ăsta.
De unde știm noi până la urmă de ce avem nevoie? Dacă am căuta doar asta și ne-am raporta doar la asta în relațiile noastre interumane (iar aici eu nu mă refer doar la relațiile amoroase, la toate, în general, în toate rolurile posibile) dacă mereu am căuta asta, nu înseamnă că de fapt nu ne-am stabili nicăieri, nicicând și am fi mereu nomazi, doar în trecere? Nu zic nici că asta ar fi ceva greșit, dar e doar o întrebare de a mea. De ce mereu dăm cu piciorul și îndepărtăm oameni de lângă noi, doar pentru că ar părea că ei "nu sunt benefici" nouă. Sau pe de altă parte nu luptăm pentru unii, care bat ei în retragere, doar pentru că aplicăm același tipar. Așa nu rămânem singuri și pustiiți? Acum nu zic nici să "violăm" oameni sau "sechestrăm" oameni și suflete, că na, la un punct fiecare înțelege ceva din atitudinea celuilalt, dar parcă în această filosofie, sună cumva a o oarece renunțare din partea noastră, prea simplu și ușor. Chiar a o resemnare. Și iar mă repet, nu e ok nici dus la extrem, la a strânge oamenii cu ușa și a-i ține lângă noi forțat, dar nici așa, să credem că totul parcă e prea ușor și ceva, ceva să nu facem pentru oameni, și să nu luptăm oleacă pentru ei, parcă e iar trist. Pentru că sincer oamenii chiar sunt egoiști, și mulți bat în retragere, tocmai pentru a vedea cât de mult sunt dispuși ceilalți să lupte pentru ei. Poate părea psihopatic, poate părea machiavelic, dar după ultimele despărțiri de niște oameni, iar cu alții (nu mulți, dar câțiva) reluând legăturile după certuri și lupte, am priceput că da, oamenii sunt egoiști, diferiți și unici, dar toți tânjesc după ceva, a fi speciali în viața cuiva și iubiți de cineva. Ba chiar că, vor și ei măcar o dată în viață, cineva să se lupte cu torțele pentru ei.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
