Pare că trebuie să înveți să descoperi și să nutrești pasiunea pentru viață.
Începe cu reglarea stilului de viață: mănâncă cat mai sănătos, echilibrat și regulat, hidratează-te corespunzător și mai ales petrece timp în aer liber și asigură un nivel de activitate fizică minim 30 minute pe zi.
Încearcă să vorbești despre ce te deranjează, ce te supăra cu cineva de incredere (membru al familiei, prieteni etc.) pentru a te descărca emoțional și a primi o oarecare atenție și validare
Nu ar strica să iei supliment cu vitamina D3 în perioada sezonului rece.
Scrie într-un jurnal gânduri/emoții intense de care vrei să scapi.
Meditează dacă poți și dezvoltă un obicei din asta.
Și cel mai important e somnul, să îl ai regulat și de bună calitate.
Fă o listă cu lucruri care știi că îți plac sau ți-au plăcut și ți-au adus bucurie și practică-le mai des.
Gândește-te ce te deranjează cel mai mult la viață și încearcă să găsești soluții singură sau cu cineva apropiat de încredere. Poate e posibilă o acțiune care te va redresa pe drumul cel bun, poate chiar un reframe cognitiv.
Ce spui tu, sună fix a o rutină de asta și reguli de care oricum nu scap la muncă și mi-a luat 9 ani ca să le accept și să fiu "angajatul lor" dar de care eu fug mereu și mereu caut evadarea chiar și din cotidianul la fel de boring.
Eu caut doar chestii mistice, fabuloase și chestii cât mai inedite. Care am impresia că există doar în pvoești, în realitate lasă de dorit. Dar faza e că, m-am cam plictisit și de povești.
Aș vrea să trăiesc eu toate acele povești, de la mister și alergat cu lupii prin pădure, bine, nici chiar așa de câini mi-i frică.
) Însă vreau ceva, ceva magic, mistic, wow în viața mea. M-am plictisit de reguli, rutine și iar rutine.
Și sper că nu-mi dai și tu ideea cu zona de confort. Am ieșit aproape zilnic din casă, și crede-mă că e și mai boring decât în casă. Măcar în casă tot mai pot fi nebună (să vorbesc singură, să țip, să cânt, să mă manifest în toată splendoarea mea
) pe când pe stradă, e o plimbare boring și unicele senzații tari sunt când dau muzica la maxim și mă gândesc la lipsuri sau tocmai când trec pe lângă case bogotane și realizez eu cât de săracă sunt pe lângă acele case cu acele familii din ele sau când apar oameni în spațiul meu personal). În rest nimic, nimic, nimic. Dar faza e că, nici mâncarea nu mă mai fericește așa cum mă fericea o dată.
Deci nu știu ce să mai găsesc să-mi dea vibe-ul că trăiesc. Dar mai ales că nu trăiesc un vid, o rutină și că sunt un roboțel programat în coduri de 1 și 0. Sau mă rog, ai înțeles, tu, ideea.