Hei, voi dacă ați știi că sunteți fraieriți de toți, jigniți, vi se cer mereu chestii și mai sunteți și șantajați gen "Dacă mă pierzi pe mine, cine dracu o să mai te caute/vorbească sau stea cu tine?" sau chiar cei care nu ajung acolo, dar doar vă dau sfaturi și se bagă cam abuziv în viața voastră, dar hai să zic că ei vă sunt aproape la greu și vă ascultă, dacă voi ați avea numai oameni din aceștia și ați vrea să vă îndepărtați de ei, dar vă este frică și de singurătate, voi ce ați alege?
Ați alege manipularea și purtatul urât, până la urmă să trăiți telenovelele astea și roller coaster-ul emoțional, că de, niște oameni ca aceștia vă duc la agonie și extaz. Sau ați rupe legăturile astea și v-ați elibera?
Și acum ceea ce mă doare cel mai tare. Poate voi puteți, dar eu una nu pot, mi-e frică de singurătate și oricum 28 de ani am fost mai mult singură decât afiliată, deci mie îmi este foarte greu să rup legăturile astea.
Deci ce să fac ca să chiar mă pot dezlipi de oamenii ăștia? Până acum m-am axat pe hobbyurile mele și pe studiu, dar și îmbătrânesc și observ că succes pe carieră nu pot avea și sincer dacă nu am reușit la 20, de ce aș mai reuși la 30 și deja mi s-a cam tăiat și de studiat limbi străine care oricum nu mă mai ajută la nimic și de scris tâmpenii în telefon care niciodată nu vor avea valoare. Fac și sport, dar sincer când văd cât de eșuată e viața mea, parcă nici de sport nu-mi mai arde. Mă plimb pe străzi, dar până nici asta nu mă mai atrage și oricum, mă plimb degeaba că doar îmi fac sânge rău și văd pe alții care vorbesc, au mulți prieteni sau familie mare și se afișează cu ea și se distrează și eu trec simgură, cu capul plecat, plictisită și anxioasă pe drum, pe lângă ei, cu căștile în urechi și o ard aiurea ca o bit*hes sau nebună pe stradă. Căci am și observat că, asta mai nou îmi merge numele prin oraș, doar că mă plimb de una singură și mai noaptea. Deja a ajuns tot orașul să râdă de mine. Și să mă marginalizeze, doar că mi văd de treaba mea și nu deranjez pe nimeni.
Și deci dacă îi pierd și pe oamenii ăștia, eu ce mai fac cu viața mea?
Cum să fac să mă distanțez de ei, dar fără să sufăr?
Nu mai pot.
Nu știu cum să mai abordez problema.
Nu știu ce să aleg?
Să mă las jignită și manipulată de aceștia doar pentru că sunt o persoană prea singură sau să aleg să fiu tare, să le dau papucii și să-mi văd de singurătate în continuare?
Voi dacă ați fi în locul meu ce ați alege?
Nu încercați să-mi spuneți cum să fac mai bine, pentru că acum chiar sunt în miezul problemei și oricum nu voi rupe prea ușor legătura deja formată cu aceștia.
Am un atașament codependent și greu rup legături chiar și toxice cu cineva. Și de obicei acele ruperi provin tot din partea lor, dacă ei îmi dau papucii mă conformez și plec. Mai rar sau chiar deloc o fac eu însă.
Însă vreau să aud, dacă voi ați fi în situația asta, de a alege între o afiliere, însă nocivă pentru psihicul vostru și o singurătate, dar care în timp duce probabil tot la dureri sufletești și probleme psihice, voi ce ați alege?
Ordonare:
După relevanţă
Decat cu necazul mai bine singura.
Vezi nu confunda, una e sa fi singura, alta sa te simti singura, din ce povestesti acei oameni aduc numai necazuri, critici si stres, prin urmare nu pierzi nimic, sunt de parere ca vei avea parte de mai multa pace singura, iti lipseste linistea tocmai pentru ca ti in jurul tau oameni care fac galagie inutil, nu ti-ai ratat viata la 28 de ani si atat timp cat te intreti singura si nu depinzi de nimeni totul este in regula, inseamna ca nu ai nevoie de nimeni.
Răspunde
"Dacă mă pierzi pe mine, cine dracu o să mai te caute/vorbească sau stea cu tine?" In momentul in care auzi asa ceva e timpul sa urezi drum bun pe vecie, (nici macar la revedere 
), eventual sa arati degetul din mijloc, pare ca ti s-ar potrivi acest gest.Nu, in niciun caz nu as alege sa traiesc cu telenovele.Mai bine singura decat asa.Batrana esti la 82, nu la 28. Te sfatuiesc sa nu mai iesi aiurea noaptea, decat daca ai neaparata nevoie si sa nu mai tragi concluzii asa pesimiste.Majoritatea oamenilor din oras abia cunosc cine este primarul, daramite un simplu cetatean. Vorba ca rade tot orasul de tine e o exagerare teribila, disproportionata.O mana de oameni care mananca la ciuperci nu inseamna tot orasul.
Offf, măi Miss DullCat amuzantă pisicuță )
Cu toate ai dreptate 
dar cu plecatul eu nu pot. 
Dar chiar ai alege singurătatea în locul unor amici sau iubiți?
Ai inimă să faci așa ceva?
Nu am inimă să fac așa ceva.
Dar uite și tu, că de aia și sunt șantajată. )
Îmi merit soarta ce să mai.
Dar cred că sunt și cam masochistă, nu știu, cred că uneori îmi plac pur și simplu durerile și complicațiile. )
Măcar cu un lucru au avut dreptate acele persoane, sunt nebună, ce să mai.
Răspunde 
Am citit doar primul paragraf. In cazul tau, repet sfatul pe care l-am mai dat si in trecut - lasa TOT in urma. Inclusiv pe maica-ta si confortul dat de casa-masa asigurate. Si nu, singuratatea nu duce probabil la blabla decat daca pleci tu cu ideea asta stupida. Stiu oameni singuri care sunt de sute de ori mai ok decat majoritatea celor casatoriti/in cupluri.
Dar știți că întrebarea nu era despre mama, nu?
Ci despre prieteni și cunoștințe care-mi spun exact ce întreb aici.
Ba dacă-mi aduc aminte bine, fix asta mi-a zis și prietena mea cea mai bună, în ziua în care m-a abandonat.
"Tu o să rămâi singură cu telefonul doar."
Ideea este că, eu una chiar nu pot pleca de lângă oameni. Eu chiar mă atașez de oameni. Nu pricep cum alții nu o pot face. Chiar nu pricep. Însă tot cei ca mine cad în manipulare.
Dar deci dv chiar credeți că putem fi fericiți lonely?!
Nu știu. Mie mi-e frică de singurătate.
Dar nici nu pot abandona oamenii chiar așa ușor.
Sper doar să nu mă abandoneze nici ei pe mine.
Pai si eu ma atasez, uneori. Si da, e greu sa pleci, ca nu pleci. Altii te sterg cu buretele pur si simplu, tu continui sa te gindesti la ei mult timp dupa aia. Poate chiar tot restul vietii. Asta e. Live with it.
Off, domnule Gabi, întoarceți-mi și dv acum cuțitul în rană. )
Dar da, așa este, cred că Didi m-a uitat de când. Doar eu am rămas cu gândul la ea.
Însă asta nu e de fapt tot o obsesie? Adică am înțeles iubire este da, când acea persoană este lângă tine, dar când nu mai este?
Asta nu e obsesie?! )
Parcă mă cam sperie, să aflu asta despre mine. )
Si eu patesc de-astea de cand ma stiu. Inveti sa traiesti cu treaba asta, sa iti umpli mintea cu alte chestii pe cit posibil si asta e...
Cum sa stai ci cineva care nu te iubeste cat ai merita? Cum sa ramai cu cineva cand te simti singura desi nu esti?
Daca nu inveti sa te desparti de astfel de persoane te condamni pe toata viata!
Trebuie sa accepti ca acele persoane nu au fost sortite pentru tine, doar trec prin viata ta!
Mai bine sa suferi de singuratate singura decat sa suferi de singuratate langa cineva...
Ia-ti viata in propriile maini si nu lasa pe nimeni sa te injoseasca!
Ia-ți un câine și plimbă-l pe el.Ai grijă de el, hrănește-l, du-l la veterinar, joacă-te cu el și o să vezi că nu mai ai timp să îți faci idei despre ce spune sau ar putea spune lumea, ori ce ar putea fi.Și caută ocupații, duci lipsă de ocupații.
Nu!
Eu am ocupații, ba chiar foarte multe.
Însă în acest moment sunt prea supărată, nervoasă, furioasă și plină de draci ca să mă mai ocup de ceva.
Și vrei să-ți prezint programul meu sau cum că nu pricep?!
Jesus!
Dar asta pricepi tu din problemele mele?
Dacă tu ești singur sau nu dai 2 bani pe ce simți sau trăiești sau nici nu dai 2 bani pe oamenii din viața ta, dar apoi spui că "psihologia și psihologii sunt apă de ploaie" e problema ta. Nu și a mea însă.
Eu țin foarte mult la prietenii mei, dar și la sentimentele mele și la fericirea mea versus fericirea amicilor mei și sănătatea mea psihică. Și înainte de a-i spune unui amic ce mă deranjează la el sau înainte să-i dau papucii, mă gândesc de n ori înainte. Pentru că pentru mine chiar contează ce simt prietenii mei, dar contez și eu, evident.
Ceva ce oamenii ca voi, care chiar sunteți niște mârlani, chiar nu o să înțelegeți niciodată.
Pentru voi contați doar voi și viața voastră. Și ați fi în stare chiar să renunțați la o relație cu care ați împărțit și bune și rele, o viață întreagă, doar pentru că voi vă gândiți doar la voi. Trist!
Evident, voi nu o să înebuniți ca noi, oamenii care chiar suferă după alții, deci ce să zic, bravo vouă, însă habar nu am dacă ați fost cu adevărat vreodată fericiți. Sau dacă de fapt sunteți sănătoși psihic. Nu uita că în realitate nu doar oamenii care chiar își manifestă nebunia, sunt nebuni. Și ba chiar uneori e și mai fain ca nebunia să se vadă, măcar știi la ce să te așpteți de la acei oameni. Însă ăștia ca voi, care o dați pe sănătoși psihic și nu suferiți, dar apoi vă aud pe la TV că v-ați ucis nevasta, mama, tata, familia, prietenii sau v-ați sinucis. Nu-mi spuneți mie. Sunteți mulți mișei dăștia, șerpi ce o ardeți sănătoși, dar în interiorul vostru zace un coș cu gunoi, iar când ăla se umple, bam.
Până la urmă oricum ar fi, fericirea, endorfina o iei doar din relațiile interumane.
Și dacă nu te interesează problemele mele, nu pricep ce puii mei cauți să-mi răspunzi? Nu plâng după sfaturile tale. Care oricum nu au nicio treabă cu întrebările mele. Și problemele mele. Iar până la urmă dacă tu ai ce face cu viața ta și nu analizezi viața sau nu suferi, nu-i problema mea. Nu trebuie să fiu și eu ca tine. Eu sunt altceva. Un om care sufăr mai mult, analizez mai mult și acționez doar de mare nevoie.
Deci poți să treci peste, de ce aș da oricum 2 bani pe oamenii care chiar nu au empatie și nu mă înțeleg?
Și câine nu-mi pot lua pentru că eu nu am casa mea și ai mei nu suportă câinii în casă. Asta așa că tot tu îmi spuneai pe vechiul cont că eu nu țin cont de părerea altora care nu seamănă cu ce vreau eu să aud.
Uite că degeaba aș asculta sfatul tău, căci nu mă ajută. Ba chiar îmi spui să fac ceva ce familia mea îmi interzice de 28 de ani.
Însă evident că de 28 de ani mi-am dorit un câine. Însă nu aș dormi cu el în aceeași cameră. La fel ca familia mea și eu gândesc că nu ar trebui ca oamenii și câinii să conviețuiască în aceeași cameră. Ok, poate-l ții într-un hol sau o baie, însă nu în aceeași cameră în care tu respiri și dormi.
It's not okay.
Eu nu pot cumpăra un câine. Ai mei nu suportă, ca să-i citez "lighioanele" în casă și nici vecinii mei nu mi-ar da voie.
Căci la mine în bloc se aude tot și nu pot să fac ce vreau eu, deși sunt în casa mea.
Și am și anxietate socială și eu nu pot ieși din casă până la magazin, dar-mi-te să mă plimb pe străzi de nebună până la urmă, ca să-i citez iar pe ai mei cu o "lighioană".
Îmi doresc copii, deci mai bine aș plimba copii pe drum. Nu crezi? Însă cu cine dracu să-i fac?! Aștept să se poată procrea de unul singur. Atunci eu voi fi prima ce voi naște un copil.
Iar de înfiat nu pot înfia că de abia îmi ajung banii pentru mine, dar mi-te să mai cresc un copil. De fapt, nu am bani nici câine să cumpăr.
Dacă tot dai sfatul ăsta, nu vrei să-mi împrumuți și bani ca să-mi cumpăr un câine?!
Așa că, eu zic că atunci când dai sfaturi cuiva, să te mai și gândești înainte la omul căruia dai sfaturi.
Degeaba dai un sfat cuiva care nu are nicio legătură cu omul în cauză.
Asta ar face în primul rând un om care chiar ar avea un pic de empatie. Zic și eu.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
