Heii :*

Ma gandeam sa va spun povestea mea, pana acum. In primul rand, pot sa va spun ca am trecut prin momente foarte grele.

Totul a inceput cu un control de rutina, cand doctorul i-a spus mamei ca trebuie de mers imediat la cardiologie,, ca el nu stie sigur dar s-ar putea sa am o problema la inima. Okey, a doua zi am fost la un doctor din orasul meu. M-a consultat, tot, si apoi a inceput sa-mi zica ca am nu stiu ce gauri la inima si ca trebuie de facut o operatie urgent ca sa-mi puna nu stiu ce umbrelute pe inima. Mama a inceput sa planga, la fel si eu. Am ajuns acasa si mama a inceput sa se informeze de medicii cei mai buni din orasul meu. A doua zi am fost iar la alt doctor care a zis acelasi lucru, ca vede o gaura imensa si multe altele. A spus ca ne poate ajuta si sa-l contactam peste nu stiu cate zile. Oke, au trecut zilele, mama l-a sunat si sa vezi ca el nu mai raspundea la telefon, cand raspundea zicea ca ba e in concediu, ba in vacanta, ba e ocupat. Vazand asta mama a inceput sa se informeze de alt medic. Am dat de o ruda care a descoperit ca are o problema cardiaca datorita unei doctorite. Am fost chiar in acea zi, fara programare, fara nimic. Doctorita a fost foarte draguta si ne-a primit asa. M-a consultat si apoi i-a zis mamei ca dansa nu are aparatura asa de buna ca sa zica exact ce am si ca in noaptea aceea trebuia sa plecam la TG. Mures. Mama era foarte ingrijorata si era hotarata sa facem intocmai. Dar tatal meu pur si simplu nu voia sa creada ce se intampla. Parintii s-au certat si au ajuns sa se impace c ideea ca plecam la Mures. Am plecat in noaptea aceea, dimineata pe la 8 si ceva am ajuns iar primul medic de garda m-a consultat. Dupa aceea a inceput sa tipe la parinti ca puteau sa ma gaseasca moarta in timp ce dormeam, ca nu mai aveam mult de trait. Dupa ce au vorbit si altel, mi-a facut programare pentru internare tocmai urmatorul an pe 14 ianuarie parca. Parintii erau distrusi, nu mai stiau ce sa faca. Am ajuns acasa si mama si-a spus ca nu putem astepta asa de mult. Vorbise cu o ruda de la Timisoara care i-a spus ca este un doctor foarte bun acolo, care ma poate opera. Zis si facut. A doua zi ne-am urcat in avion pana la Timisoara. Am fost la doctor si sa vezi ca doctorul nu mi-a acceptat operatia pentru ca era prea riscant. A trecut timpul iar eu fusesem in Italia la Roma pentru control, la Cluj, Bucuresti, Timisoara si peste tot au refuzat. Cu totii au zis de Tg. Mures. Bunica mea lucreaza la primarie si s-a intamplat ca intr-o zi seful sectiei de la politie sa o vada plangand. A intrebat-o ce sa intampalt, bunica i-a zis de problema mea. El s-a uitat la ea si i-a zis ca are un prieten la Mures care este cardiolog, i-a dat nr. de telefon, acasa mama l-a sunat au vorbit si acel cardiolog era prieten cu cel care opereaza copii la Tg. Mures. I-a zis mamei ca o sa vb. cu el si ca o s-o sune el pe mama. Mama astepta si atunc cand incepuse sa-si piarda sperantele iaca suna doctorul. A vorbit cu mama, i-a explicat ce am la inima tot si i-a zis mamei sa venim cand avem programare. Ne-am dus in ianurie, ne-a internat, si urmatoarea zi a venit si doctorul la noi. A luat-o pe mama si i-a zis ca el o sa ma opereze dar ca nu stie daca voi supravietui. Mama i-a spus ca daca ma i-a pe mama de operatie sa ma si aduca inapoi, altfel nu. Doctorul a zis ca ma opereaza si o sa riste, dar el stie ca o sa fie bine. 5% ne-a garantat ca o sa traiesc dupa operatie. Cu o zi inainte de operatie au venit anestezistul ca sa ma vada, doctorita, pana si un psiholog. Am avut parte si de o invatatoare acolo la spital care era mama unei fete care lucreaza in televiziune. A sunat-o in aceea zi si mi-a dat sa vorbesc cu ea la telefon. M-am simtit minunat stiind ca mai era cineva care ma sustina. A doua zi m-au luat la sala [pe atunci eram mica, 9 ani. Nu stiam exact ce o sa mi se intample]. La 8 si un sfert dimineata am intrat in sala si la 5 jumatate a iesit primul doctor din sala de operatie. A doua zi dimineata parca, m-am trezit din anestezie. Erau in jurul meu o multime de doctori, asistente si cu toti ma strigau. "Sabina, ma vezi? Ma auzi?"
Eram bine, ma trezisem. Doctorul mi-a zis ca Dumnezeu a pus mana peste mana lui si ca am supravietuit. Eram legata de o multime de aparate, iar dupa operatie, nu mi-a mers inima 3 saptamani. In loc de 90- 100 de batai facea 30 de batai pe min. In acele clipe tot satul unde locuiesc eu era in rugaciune, nimeni nu inceta sa spere.
Era un aparat care facea inima sa-mi bata, iar mama trebuia sa stea treaza zi si noapte pentru ca daca bateria se descarca la acel aparat eu muream. Timp de trei saptamani. am stat asa dupa care intr-o zi, a dat Dumnezeu si inima incepuse sa-mi bata. Chiar in clipa aceea doctorul trecea pe hol si mama l-a vazut si l-a luat de brat si i-a zis ca inima mea merge singura. Cu totii se bucurau pentru mine. Eram bine in sfarsit. Dupa, am inceput sa fac sport in fiecare zi, cu ajutorul unde doctorite foarte draguta care m-a sprijinit. In fiecare zi coboram si urcam scarile spitalului de vreo 3 ori. Pana cand a venit ziua si m-au externat. Mergeam acasa. Pot sa va spun ca in tot timpul cat am stat acolo nu am simtit nici macar o intepatura. La sf. doctorii i-au zis mamei ca un singur caz au mai avut asa. Dar fetita nu a plecat pe picioarele ei acasa, a plecat intr-un scaun cu roti. Inainte sa plec au venit cu totii la mine sa facem poze, una, alta. Cand am ajuns acasa am stat vreo 2 luni in casa, fara sa intre sau sa vina cineva la mine. AM avut multe probleme datorita cicatricilor care mi-a ramas pe piept. Cei de la scoala isi bateu joc si eram considerata ca fiind un monstru. Totul pana intr-o zi cand mama ma gasit in camera plangand. A venit si m-a intrebat ce am patit. I-am zis ca colegii au zis la toata scoala ca eu am un transplant nu stiu cum si ca de aia am crescut asa mare [dupa operatie eu m-am dezvoltat extrem de mult]. Mama m-a invatat sa nu ascult de cei din jurul meu. Pana la urma asa-i lumea, vorbeste. Dupa un timp am reusit sa dau de niste persoane care ma palceau cu adevarat pentru ceea ce eram. Au fost momente de disperare cand plangeam singura in camera si credeam ca nu o sa fiu niciodata fericita. Timpul a trecut si in 2011 am descoperit am aflat ca am analiza ASLO crescuta. Am fost plecati la Iasi pentru vreo 2 saptamani. Acolo au depistat ca faceam niste tensiuni extrem de mari. [nu ma refer la 130 ci chiar la 180 ]In acest timp mi-au facut investigatii ca sa vada ce problema am din nou. Am fost la tot felul de doctori unde am fost primita. La psihiatri, la oftalmologie si la alte multe. Doctorita care se ocupa de noi a venit intr-o zi la spital. Mama s-a dus si s-a rugat de ea ca sa ma consulte la inima. Acolo doctorita a zis ceva la asistenta despe o chestie si i-a zis mamei asa din nimic ca si la Iasi sunt doctorii foarte buni care opereaza copii. Prin asta mama si-a dat seama ca nu-i bine ceva. Doctorita m-a vazut si a zis ca totul este foarte bine. Mama s-a dus in salon, a luat telefonul si a sunat chirurgul. El era plecat in concediu si se intorcea tocmai peste o saptamana. I-a zis mamei sa isi ia bagajele si sa zica ca vrea sa plecam la Mures. Oke, mama a facut bagajul acolo si sa vezi ca asistentele si aia de acolo nu voiau sa ne lase sa plecam. A facut cum a facut si ne-au lasat sa plecam. De la Iasi pana la Bacau am facut vreo 3-4 ore. Am intrat in casa, am facut dus, am facut alt bagaj si seara am plecat spre Mures. Exact in aceeasi zi. Am ajuns acolo si doctorita m-a consultat si i-a zis mamei sa nu se sperie ca nu-i nimic grav si o sa se rezolve repede. Va trebui o mica operatie dar nimic grav. Am fost internata o saptamana. la Mures, timp in care m-au si operat. Operatia a durat vreo 1 jumate -2. Pana in 2011 am trecut prin clipe foarte dure. Am pierdut persoane pe care le iubeam cel mai mult. Persoane care chiar ma intelegeau, ma iubeau. Dar stiu ca ele de acolo de sus ma vegheaza si imi doresc tot binele. Am incredere in ele acum. Tot ce spun este ca-i sunt recunoscatoare Lui Dumneze cat timp voi trai. Datorita lui am trecut peste toate si am invins imposibilul. Nu oricine primeste o adoua sansa la viata.

Sper sa aveti rabdare sa o cititi pana la capat. :*

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook