Francois Rabelais s-a nascut în 1494 la Chinon. Tatal sau, avocat, era si un mare proprietar, începe studiile la abatia de la Seuilly, apoi va fi novice la manastirea Baumette, fiind instruit dupa metode scolastice ce îi provoaca oroare.
De la 27 la 33 de ani, devenit calugar, îsi continua studiul si lecturile, în 1530 se înscrie la Universitatea Montpellier, unde va studia medicina. Publica la Lyon, în 1532, o traducere din Hipocrate. Ca medic îsi cîstiga o buna reputatie, gratie careia va fi protejat al cardinalului Jean de Bellay. Acesta îi va înlesni doua calatorii la Roma, prilej pentru Rabelais de a-si îmbogati cunostintele despre arta antica.
Va deveni unul dintre cei mai buni medici ai regatului, în 1535 îsi va lua licenta si doctoratul la Montpellier. Metoda disectiei de cadavre, nefolosita pîna atunci, obtine un mare succes si îl impune si mai mult pe Rabelais în lumea medicala a vremii.
Nu se mai cunosc date despre scriitor începînd cu 1552, ceea ce întareste presupunerea ca ar fi murit la sfîrsitul anului 1553 sau la începutul urmatorului an.
Viata sa a fost una dintre cele mai zbuciumate: intra de foarte tînar în ordinul franciscanilor si apoi îl paraseste pentru cel al benedictinilor. împreuna cu prietenul sau, Pierre Amy, cu care fugise de la manastire, are îndrazneala sa-i scrie lui Guillaume Bude, pentru a putea obtine de la acesta materialele necesare pentru învatarea limbii grecesti, în 1532, avînd deja o formatie completa de umanist, începe sa tipareasca brosuri si traduceri însotite de glose. Dupa publicarea în 1533 a lui Pantagruel, cade în dizgratia Sorbonei si, prudent, îl va însoti în calatoriile sale pe cardinalul Jean du Bellay, ca medic personal al acestuia. Dupa ce adreseaza în scris Papei o rugaminte de iertare pentru parasirea manastirii si practicarea medicinei si obtine un raspuns favorabil, îndrazneste sa-si publice al treilea volum sub semnatura proprie (cu o dedicatie catre Marguerite de Navarre). Cartea este totusi cenzurata si Rabelais trebuie sa-si caute din nou protectorul, întreaga sa viata, de altfel, va fi apoi o continua succesiune de perioade de dizgratie si de iertari.
S-a spus adesea despre Rabelais ca el este cel care a creat literatura franceza. Daca în vremea sa el a fost cenzurat la fiecare aparitie a volumelor sale, faptul acesta n-a împiedicat sa fie citit si apreciat, înca de atunci, ca scriitor de geniu.
Astazi, Rabelais este considerat un mare gînditor, un creator de arta de talia lui Shakespeare; Gargantua si Pantagruel ramîne în continuare un model de creatie artistica de la care se va revendica o întreaga literatura.
Dupa un prolog în care autorul pune în mod voit ambiguu problema sensului operei sale, romanul se deschide cu genealogia neamului de uriasi al lui Pantagruel.
Gargantua, tatal sau, a fost purtat 11 luni în burta mamei, care, însarcinata fiind, ia parte la ospete monstruoase, în plina indigestie, Gargamela îl naste pe Gargantua prin ureche; autorul citeaza din textele antice si "dovedeste" ca lucrul acesta nu e imposibil. Pîna la cinci ani, micul Gargantua traieste aproape ca o salbaticiune; inteligenta sa devine apoi sclipitoare: tatal sau, Grandgousier, i-o descopera atunci cînd Gargantua inventeaza o stergatoare pentru fund geniala. De aceea Grandgousier decide sa-l dea la învatatura. Ani de-a rîndul, teologi "sorbonari" îl îndoapa cu manualele lor. A ajuns un netot din cauza metodelor folosite. Gargantua e trimis de tatal sau la un preceptor umanist, Ponocrates. Calare pe o iapa uriasa care, pentru a se apara de muste, darîma cu coada paduri întregi, pleaca împreuna cu noul sau învatator la Paris. Acolo ia clopotele de la Notre-Dame si le atîrna de gîtul iepei. Ponocrates reuseste sa faca din Gargantua un om nou datorita educatiei pe care i-o da dupa noile metode umaniste.
Dupa un timp începe un razboi între tara lui Gargantua si Lerna, iscat de o cearta între ciobani si placintari. Grandgousier îi scrie lui Gargantua sa se întoarca acasa în graba si sa ia parte la lupta. Razboiul e o ocazie pentru Rabelais de a face sa ploua cu enormitati. Gargantua cu ai sai îi
învinge pe raii lui Picrocol, dar este apoi generos cu ei: elibereaza prizonierii, nu le acapareaza teritoriile, îl desemneaza doar pe Ponocrates rege pîna la majoratul fiului lui Picrocol.
Fratele loan, care s-a remarcat în lupta, refuza sa primeasca vreo manastire, însa e de acord sa conduca una care sa functioneze dupa principiile sale. La Telem va construi aceasta manastire, deasupra portii careia sta scris: "Fa ce-ti place"; nu sînt admisi aici bigotii, fatarnicii, calugarii ipocriti, judecatorii si camatarii, ci numai cinstit? cavaleri, tinere si sprintare domnite si cei care talmacesc cu dreptate cuvîntul Scripturii. Libertatea constituie singura regula de viata a calugarilor si bunatatea lor e cea care asigura o perfecta întelegere între ei.
Prologul Cartii a II-a aduce laude puterii terapeutice a primeia, autorul propunîndu-si sa ofere înca o asemenea capodopera. Dupa ce reia genealogia lui Pantagruel si arata cum el a mostenit apetitul parintilor, Rabelais îsi trimite eroul la studiu prin Franta, la toate universitatile, prilej sa sublinieze defectele fiecareia. Ajuns la Paris, Pantagruel primeste o scrisoare de la Gargantua, o alta ocazie pentru autor sa exprime idealul culturii umaniste. Pantagruel îl cunoaste aici pe Panurge, personaj pitoresc, jumatate vagabond, jumatate student, cu care va fi prieten toata viata.
Auzind ca dipsozii au invadat Utopia, tara lui Pantagruel, Panurge îl însoteste pe acesta pentru a lua parte la lupta. Dupa ce savîrsesc împreuna ispravi de toata lauda, cei doi intra în cetatea amorotilor, unde Panurge îi face regelui Anarhie o nunta de pomina. Pantagruel acopera apoi cu limba o armata întreaga, iar maestrul Alcofibras, aflat si el acolo, intra în gura lui si descopera o alta lume, asemanatoare celei reale. Cînd iese, dupa sase luni, cucerirea tarii dip-sozilor e terminata. Ultimul capitol aduce scuzele maestrului Alcoribas Nasier si promisiunea ca povestea va continua cu nunta lui Panurge si aventurile sale, si cu invitatie pentru cititori de a trai ca niste adevarati pantagru-elisti.
Cartea a III-a se deschide cu un prolog în care autorul îi ridiculizeaza pe cei carora nu le plac cartile sale. Aflam apoi ca Pantagruel ocupa tinutul cucerit, unde aduce cu sine o multime de locuitori ai tarii lui Gargantua. Panurge îl ajuta si îl însoteste peste tot, însa are o mare dilema: trebuie sau nu sa se însoare? Pentru a se lamuri, cei doi pornesc într-o foarte lunga calatorie, cu scopul de a gasi sfaturi si oracole si astfel vor trece prin locurile cele mai fascinante. Negasind nicaieri un raspuns satisfacator, ajunsi la capatul puterilor, se hotarasc sa consulte Sfînta Butelca, singurul oracol cu adevarat serios. Sfîrsitul volumului aduce laude îndelungi si erudite descoperitorului unei plante foarte utile, pantagruelionul.
In Cartea a IV-a, Pantagruel si Panurge continua calatoria spre oracol, întîlnind în cale insule cu animale ciudate, înfruntînd furtuni îngrozitoare si vizitînd personaje dintre cele mai pitoresti.
Despre prologul Cartii a V-a se afirma ca nu-i apartine cu siguranta lui Rabelais. Drumul personajelor continua spre Roma, unde vor gasi celebrul oracol, al carui raspuns le va fi dat de preoteasa Bacbuc: "Bea!".
Ollyshor întreabă: