Hello world, din nou eu.
Am o „problemă" să zicem.
Bun.
Mai pe scurt, bunica mea este foarte religioasă. Merge la fiecare slujbă, etc etc.
Când eram mai mică, părinții mei mereu mă trimiteau cu ea la biserică chiar dacă refuzam să merg. Așa am început eu să mă „distanțez" de religie, să detest sărbătorile, bine, nu sărbătorile în sine ci să merg labiserică. Acum stau cu chirie-n capitală pentru că sunt la facultate așa că nimeni nu mă stresează atât de mult.
Bunica mea a fost și este una dintre persoanele cu care mă înțeleg cel mai bine din familie. Prima persoană fiind mama și a doua ea. Dar singura chestie pe care am ajuns să nu o suport este asta cu biserica.
Tata mai venea câte odată la biserică cu mine, dar mama îmi spunea mereu „așa am mers și eu când eram de vârsta ta", „lasă că o să te rogi tu și pentru mine", etc. Mereu găsea câte o scuză să nu meargă. Dar erau momente în care, obligată de situație cred, venea.
Mereu îmi spunea că crede în Dumnezeu, dar nu-i place între atâta lume.
Am un frate care e cu aproximativ 10 ani mai mic decât mine. Pe el nu l-a luat atât de des la biserică ca și pe mine. Sorry dar nu mergea bine virgula aici
Singura chestie care mă scăpa era menstruația copilărind la țară, trebuia să merg mereu cu acest mult cunoscut costum tradițional și...
Când eram mică, am mers cum am mers, dar în adolescență am început să fiu mai introvertită. Îmi doream să petrec clasica dimineață de duminică în casă, relaxată, poate cu un film sau ascultând muzică. Asta se întâmpla, dar doar în „acea perioadă a lunii" și mă cam enervau crampele apdominale preferam ca și acum să citesc o carte, să gătesc, să fac curat, sau doar să dorm ca animalul după ce m-am uitat la seriale toată noaptea
Dar trebuia, ca de obicei ca eu să merg la biserică.
Scuze dar aveam nevoie să mă „descarc". Nu am prieteni de încrede cărora să le spun chestii de genu. Am câțiva prieteni, dar nu sunt așa de încredere. Cred că o iau încet încet înspre ateism. Știu că membrii familiei mele s-ar „enerva" într-un fel sau altul dacă ar afla.
Ce-mi recomandați să fac? Ce părere aveți?
ps: scuze pentru incoerență dar mi-e somn

Ateismul inseamna credinta că Dumnezeu nu exista. E grav daca o ființă rațională că tine ajunge sa se lase dusa de viltoarea sentimentelor ce le are împotriva Bisericii pentru că îi distruge relaxata duminică dimineață și să creadă că Dumnezeu nu exista. Nu crezi că, dincolo de ce simți, ar trebui, daca te îndrepți încet spre ateism, sa ai și motive raționale pentru asta? Faptul că tu ai mers obligată la biserica, faptul că nu L-ai găsit pe Dumnezeu acolo, astea nu înseamnă că El nu exista.
Suntem de regulă atît de raționali in ce facem, dar mulți se pierd in sentimente cînd e vorba de religie. Și de dragoste. Puțini sunt atei care sa aiba o bază rațională a ateismului lor, cei mai mulți sunt că tine, ajung sa nu creadă datorita unor experiențe nefericite in legătură cu religia, dar nicidecum in legătură cu Dumnezeu. Și nu mi se pare corect.
Ce sa faci? Lasă biserica. Gindeste-te strict la ce e între tine și Dumnezeu, la cum te raportezi la El. Poți să îi și vorbești, poți să Îi spui Lui nemulțumirea ta, așa cum noua ne-ai spus. Nu ai pe nimeni. Poți experimenta atunci cu Dumnezeu. Lui oricînd poți să Îi spui orice. Poți și să te certi cu El. De fapt, cu cît ești mai sincera, cu cît dai mai mult glas sentimentelor ce le ai in inima, cu atît mai bine e, oricare ar fi ele. La început ți se va părea o nebunie. Ți se va părea că vorbești de una singura. Dar, daca continui zi de zi, după un timp, vei realiza că nu ai vorbit în gol, că cumva undeva s-au "prins" cuvintele tale. Mai tirziu, vei avea sentimentul că ești ascultata, iar mai apoi, și aici e frumusețea rugăciunii, poți descoperi că dacă mergi înaintea Lui cu fata posomorită și inima tristă, cînd pleci, deși poate stai doar cateva minute, fata îți radiază de bucurie și seninătate, și dacă te oprești sa te întrebi de ce, nu vei găsi un răspuns rațional decat ori că ai înnebunit, ori că Dumnezeu ți-a schimbat starea așa cum faci lumina în camera cu întuneric doar apasind un întrerupător. Și asta poate fi doar începutul. Poți intra într-o relație cu El, ca și cu orice om, desigur, tinind cont că El el e Dumnezeu, poți afla ce ii place, ce ii displace, ce vrea de la tine, că ce vrea e binele suprem pentru viața ta, poți avea în acest sens dileme pe care în rugăciune să ți le rezolvi, pentru că, din nou lumina se va aprinde. Pina unde poți merge? Pina unde au ajuns unii călugări ce trăiesc în izolare, la contemplare, la a privi la frumusețea Lui și acest lucru a-ți fi de ajuns, nemaiavind nevoie de nimic, El fiind totul pentru tine. Dar atunci vei fi devenit o sfântă. Fara să știi.

Si la mine a fost la fel. Am urat mersul la biserica de cand m-au botezat la -cate luni se boteaza un copil- pana acum. Daca e ceva mai inutil pe planeta asta decat mersul la biserica sa ma anuntati si pe mine. Sa ma anuntati si daca lipseste vreun popa, ca la cat de mult am fost la biserica pot tine slujba in locul lui, pentru ca stiu totul pe-de-rost.
Religia in sine e o gluma proasta. Ai fost vreodata la un botez? Cand nasii sunt pusi sa scuipe in semnul crucii si alte glume de genul? Groaznic.

Credinta insa, e ok. Cat timp vorbesti cu tine si ajungi la concluzia ca crezi cu adevarat, nu doar pentru ca iti e frica de iad, de Dumnezeu, pentru ca asa ai fost invatata, pentru ca e ok, pentru ca "ce pierzi?" si alte abureli de genul, e ok sa o faci.
Dar daca nu crezi, nu are rost sa te minti.
Deci, iti recomand sa faci ce vrei, dar sa gandesti tu singura, sa nu lasi alte persoane, traditiile sau zvonurile sa decida pentru tine.

Btw, daca Dumnezeu a creat tot ce exista, de la ADN la asteroizi, poti deduce ca e cea mai inteligenta fiinta din univers. Daca crezi ca fiintei respective ii pasa daca porti fusta deasupra genunchilor sau peste ei, cum scrie in Biblie, iti urez bafta.