Viața asta e a dracului de grea cu noi. Și nu putem face nimic pentru a da timpul înapoi !
●Ceea ce a fost , acum ramane ce a fost .Fara sentimente oferite contra cost .
●Ce simt pentru tine e mare cât lumea toată, dar lumea e rea și numai bârfe știe să scoată !
●Mi'aș dori ca distanța dintre noi să dispară . Trece timpul ca dracu până te văd a doua oară !
●Iți vreau zâmbetul pe buze chiar de nu ești a mea . Alături de tine am învațat ce e dragostea .
●Timpul trece de parcă zboară, mă omoară . Mor de nerăbdare să te văd și a doua oară.
●Îmi e dor de tine și te vreau la pieptul meu . Nu pot renunța acum oricât ar fi de greu .
●Tu ești doar în gândul meu,cu asta mă împac . Ași face orice să zâmbești,sa.ți fie pe plac !
●Nu aș putea să te rănesc că m.aș rănii pe mine . Îmi întorc privirea și las să treacă de la sine.
●Îți voi fi alături cum o să pot eu mai bine. Să iți dai seama că țin la tine !
●Încerc să mă feresc de cei care vor să ne separe . Privesc printre stele până apare raza mea de soare .
●Dacă ști la ce m-am referit atunci ai ghicit . Da, ești tu, doar prezența ta mă face fericit !
●Ador să te ating, vreau în brațe să te strâng . Aștept cu nerăbdare, clipa va veni curând .
●Esti o fată specială iar eu te iubesc . Deci trece timpul greu aș încerca să îl opresc.
●Nu sunt texte să'ți aducă doar zâmbetul pe buze . Sunt cuvinte mari ce din inimă sunt spuse !
●Nu e nevoie de alții să intervină între noi .Trecem peste toate dacă vom fi amândoi !
●E greu să explic în cuvinte tot ce simt . Fac greșeli ca dracu,dar cu dragostea nu mint .
●Sunt rare momentele de pus în ramă ! Și uite că viața nu are mâini, dar tot îți dă câte o palmă !
●Dacă din cer mi.ar pica o stea , aș păstra.o pentru todeauna și ași spune lumii întregi că mi.a dat.o sora mea !
●Nu regret nimic din ce am făcut, regret doar faptul că nu am făcut mai mult !
●Îmi place să cred că o să te mai văd, poate nu azi, poate cândva !
●Fericirea nu ţi-o poate da cineva, cineva ţi-o poate doar lua.
●Viata merge înainte ce a fost a fost . Nu te poti abtine si nu îl poti uita , îl iertai mereu chiar daca îti gresea.
●Cat ași vrea să știu azi ce n`am vrut să știu ieri.
●Nu uita și adu-ți aminte.Când în telefonul' ăla blestemat ți-am zis ultimele cuvinte !
●Au fost momente grele . Peste care am trecut . Fara tine lânga mine. Sigur nu as fi putut !
●Te iubesc asa cum esti, desi nu esti cu mine !
●Scoatem cui pe cui pana ramanem fara fier . Alergam incet si visele pier !
●Ştii cum e să-i ceri timpului să repete momentele când respirai doar prin zâmbete ?
●Te provoc sa gandesti, ai grija pe cine iubesti . Vezi pe cine respecti, pe cine crezi, pe cine vrei sa urmezi !
●Ai grija ce alegi cand arati cu degetul . Multi au bani si faima, dar le lipseste respectul !
●Orice analfabet cumpara diplome, nu-i purtati stima . In cel mai bun caz e prost cu diploma !
●No matter what I do.I always forget to forget you.
●Chiar dacă îți greșesc,chiar dacă sunt momente când îți lipsesc. Să nu uiți, sunt lângă tine și te iubesc !
●Oriunde ai fi, orice ai face, cu oricine ai fi acum, cândva te vei întoarce. Dar te vei întoarce când va fi prea târziu, atunci ai să prețuiești ce azi ai reușit să pierzi .
●De cand te-am vazut mi-ai rupt reflexele . Am vazut la tine ce n-am vazut la altele !
●Zâmbetul ei de copil nu se răzbună. Te face să te simți cel mai puternic când o ți de mână.
●Am crezut ca ai sa intelegi dar m-am ars . Am fost obligat sa-ti arat un zambet fals !
●Zile si nopti doar pentru noi au fost . Ai incercat insa sa schimbi . N-ai inteles ca n-are rost !
●Beau pana mor si-am sa mor ca n-am masura . Poti sa ma salvezi daca ma cosi la gura .
●Nimeni nu ma schimba nici chiar tu macar . Ma faci sa cred ca si tu gandesti dupa tipar !
●Bagabontul natural, de familie sunt . Sunt un fel de sfant . Dau noroc si pan' la fund !
●Imi amintesc cu placere . Si nu se uita se stie . De tovarasii cu care am trecut prin copilarie !
●Cel mai urat e sa gresesti pe plan sentimental !
●Am incepus sa derilez, atmosfera e de vis . Urc mai sus tot mai sus, am ajuns in paradis ! ;>
●Daca ai probleme si ai bani toti sunt familia ta . Da cand te duci de rapa . Nimeni nu e de partea ta !
●Ia sa vedem daca m-am schimbat . Sau daca am uitat cine m-a lasat !
●De ce Dumnezeul meu mi-i iei la bine pe ei ? Cand am mai mare nevoie de ei ca de obicei !
●Doare tare stii, nici nu iti poti imagina . Daca as putea te-as inlocui cu altcineva !
●Am motive sa traiesc, are cine sa ma iubeasca . Familie, prieteni si o fata care m-astepta acasa !
●Nu plec capu` nici de`al dracu ! Ce o fi sa fie !
●De ce confunzi defectele cu calitatile?
●Ai lasat o lacrima pe masa, si ai plecat, ai zis ca nu mai vi acasa !
●Sangele apa nu se face,frate tot la frate trage !
●Esti rolu principal sau negativ . Tine minte nimeni nu se naste smecher sau naiv !
●Dumnezeu iti da o viata dar nu-ti impune . Sa te iei dupa el sau sa te iei dupa lume !
●Cunosc multe persoane pline de comori . Dar pe interior cu zero valori !
●Ai ajuns la cap de linie,totul sa dispara . Intotdeauna viata dulce aduce esenta amara !
●Cand nu sunt cu tine . Parca lumea asta e goala . Ca nimic nu are sens . Si ma baga'n boala !
●Nu stiu ce simti tu . Dar pentru mine e nasol . Sa nu te vad cu saptamanile . E ca o prabusire`n gol !
●Sunt gata sa te ascult . Apeleaza oricand . Fac orice pentru tine . Numai sa te vad razand !
●Daca razi rad si eu . Daca plangi plang si eu . Daca nu te am in preajma . E bezna'n sufletul meu !
●E rau sa te consumi . Lacrimile cad pe'obraz . Insa sunt aici sa te sprijin . Si nu te las sa cazi !
●Sunt cliple vietii . Care nu le pot uita . Bune , rele , usoare , grele . Fac parte din mintea mea !
●Pare ciudat ca ma gandesc . Cum ma faci sa te iubesc . Cand ma lovesc in plin de stres . Imi dai puterea sa zambesc !
●Si nimeni niciodata. Nu o sa poata . Sa schimbe ceva . Faptul ca ne iubim . Le marim invidia !
●Crezi ca iti vreau raul . Ca te tin departe de belele . Cand iti spun sa nu te bagi in problemele mele !
●Cand sunt nelinistit . Stii tu sa ma linistesti . De aia te sustin . Si te iubesc . Pentru ceea ce esti !
●Cand iti spun sa nu bei sa nu fumezi sa nu le incerci . E pentru binele tau !
●De ce nu vrei sa asculti . Si nu vezi ca trec prin toate . Sunt singurul caruia ii pasa . Daca esti in pat la noapte !
●Te rog nu ma confunda . Cu fostii tai parteneri . Nu judeca dupa aparente . S-ar putea sa te inseli !
●Invata sa pretuiesti . Pe cel pe care'l iubesti . Chiar daca in dragoste . Mai razi , mai plangi , mai te amagesti !
●Da`le dracu de prietene . Ca nu's de tine stii . Alea rad si te vorbesc . In fiecare zii !
●Ce intentii as avea . Ce are el si nu ai tu . Ce'as avea de castigat . Daca ti-as pierde sufletul ?
●Tot timpul ma gandesc, ma gandesc la tine . Si visez la ziua cand vei fi din nou cu mine !
●Tu esti fata care m'a ajutat . Si ma inteles . Tu esti fata care . N'a stat cu mine din interes !
●Incerci din greu sa iti faci un viitor dar nu-i deloc usor . Stii prea bine . Lumea este rea si din tot ce faci nimic nu le convine !
●De ce atat lume moare . De ce pe lume sunt atatea rele ? De ce oamenii buni au numai belele ?
●Si astepti sperand ca intr'o zi va fi mai bine . Dar ziua acea buna de ce oare nu mai vine ?
●Cand ai un prieten aproape de tine . Uiti de ce e rau si te gandesti la bine !
●Am sa trec si peste asta,ce va fi, va fi. Am sa strig iar 'Asta-i viata' e si maine o zi.
●Nu exista prieteni, nicicand si niciodata De vrei sa ti-i faci mai bine las-o balta.
●Daca n-ai inteles inca-odata iti mai spun De vrei sa-ti faci prieteni intreaba-te la ce bun.
●Niciodata nimanui nu-i mai convine Sa fie cotat mai slab decat tine . Funda ))
lololooo întreabă:
Fcdb_Denii_1995 întreabă: