Hey hey.
Astept ganduri si pareri cat mai sincere despre ce urmeaza sa spun

Eu ma aflu in alta tara cu parintii mei, iar o prietena foarte buna se afla in Romania, desigur. Sunt constienta ca distanta e un impediment mai mult sau mai putin important. Trebuie sa precizez ca sunt in alta tara de 3 ani. La inceput desigur ca vorbeam destul de des si ne asiguram una de alta, exact ca sa putem sa acoperim catusi de putin aceasta distanta, insa cu timpul s-a racit. Ceea ce este si normal, stiu. Insa noi am continuat sa vorbim in toata aceasta perioada de timp, chiar si o data la cateva saptamani, desi ce-i drept, lucrurile nu au mai fost si nu mai sunt ca inainte. Nu mai gasim subiecte, nu mai stam sa vorbim despre cum a fost ziua noastra sau cum o mai ducem. Si totusi, chiar si asa, tinem legatura si ne chinuim sa o facem sa para ca si cum nimic nu s-a schimbat, desi sunt sigura ca amandoua stim ca nu mai este cum era inainte. Ea tot e cu gandul ca noi doua suntem exact ca surorile. Si eu oarecum, ma gandesc la ea tot in felul asta, uneori. Desi alteori chiar nu am dorinta sa ma implic. Nu pentru ca nu mai imi pasa, dar pentru ca stiu ca ea e genul de persoana sociabila, eu nu. Are alte persoane, de aici si retragerea mea, desi imi pasa. Ma simt in plus, intr-un fel. Ca si cum vorbim doar pentru ca ne-am cunoscut o data, nevrand sa o lasam pur si simplu balta. Vorbim chestii banale si cand vine vorba de noi, diminuam discutia si trecem repede peste. Intr-un fel, unul dintre factorii distantei noastre personale e pentru ca ea nu stie mai deloc sa fie acolo langa cineva cand are nevoie. Am avut de multe ori nevoie sa discut cu ea, dar nu-mi da sentimentul ca ii pasa, desi stiu ca o face, doar ca nu stie cum sa exteriorizeze asta si ramane sa nu imi dea nici cel mai mic indiciu ca ma sprijina. Dar o face, sunt sigura.

Ideea principala este, nu inteleg de ce mai tragem de asta daca nu merge. De ce mai imi trimite mesaje random in care vorbim cel mult 2 minute (neexagerat zicand 2 minute), lucruri mult prea banale. Recunosc ca nu imi doresc sa rup legatura cu ea, dar sunt confuza. Daca amandoua stim deja ca lucrurile s-au schimbat radical, de ce mai insistam si inca mai incercam sa o facem sa para ca nimic nu s-a schimbat, ci totul a ramas la fel? Eu una ma simt ca o straina, doar avem amintiri comune. Si ea cel mai probabil se simte tot la fel. Si atunci? Am vorbit cu ea si mi-a spus ceea ce am afirmat eu aici. Ca nimic nu s-a schimbat, ca inca ma vede ca pe familia ei. Insa faptele arata contrariul.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook